Freud, psihanaliza şi religia

Din punctul de vedere al psihanalizei freudiene, religia este o formă de nevroză colectivă.

Abordarea religiei din perspectiva psihanalizei freudiene poate fi clasificată după următoarele chestiuni specifice:

1 La întrebarea ce este religia, psihanaliza răspunde: o nevroză colectivă;

2. Practica religioasă se aseamănă cu simptomele nevrozei obsesive;

3 Există o parte a religiei pe care o numim superstiţie. Freud leagă şi superstiţia de motive inconştiente.

1. Prima trăsătură - adică religia văzută ca nevroză colectivă - este derivată din observaţia evidentă că toĽtem de puterea naturii/destinului şi în acest sens încearcă să se apere prin reînvierea experienţei copilăriei timpurii cu tatăl. Acest tată natural, înzestrat de copil cu putere nelimitată, revine mai tîrziu sub forma lui Dumnezeu (Tatăl ceresc).

Atîta timp cît acest impuls de a reînvia relaĽtatăl natural este universal, am putea vorbi chiar de o nevroză colectivă.

2. Freud a observat o asemănare frapantă între manifestările pacienţilor săi afectaţi de obsesii şi fobii şi ritualurile credincioşilor. Asta l-a determinat să conchidă că religia este o formă de tulburare obsesiv-fobică. Lucru verificabil şi azi.

3. În ceea ce priveĽîmpotriva ei. Ľperiodicitate vitală - inspirată de prietenul său Fliess - aplicate evenimentelor vieĽaritmetice care încearcau să determine data exactă a morĽsale. TotuĽexperienĽ

Oricine a avut ocazia de a studia impulsurile mentale ascunse ale oamenilor prin intermediul psihanalizei poate spune ceva nou despre calitatea motivelor inconĽpoate recunoaĽde gînduri obsesive sau de stări obsesive - oameni care arată adeseori o inteligenĽderivă din refularea impulsurilor ostile Ľcruzime. SuperstiĽnecazului; iar o persoană care a găzduit frecvent dorinĽa fi bună ĽinconĽpentru răutatea sa inconĽcare îl ameninĽ (Psihopatologia vieĽzi cu zi, 1901.)

În fine, nu e greu de văzut că obsesiile Ľsunt valorizate altfel de biserică ĽconĽ

Precizări

Biserica descurajează gîndirea de rău faĽexorcizează după ce în prealabil o derivă din acĽa diavolului, opusul lui Dumnezeu şi o asociază iadului. Gîndirea de rău este expiată prin spovedire, împărtăĽmilostenie. Extrema gîndirii de rău - fapta bună, sentimentul de iubire faĽraiul.

Credinciosul nu are însă nicio metodă eficace de stingere totală sau eliminare a găndirii de rău. Destinul acestei gîndiri este finalmente refularea.

Asta explică de ce unele culte acceptă psihanalizarea ca ultim recurs în încercarea de echilibrare a fiinĽpsihic.

--
Articol de Ioan Ionuţ

Mai citeşte despre:

-> Terapia prin credinţă

-> Terapia psihanalitică şi cea prin credinţă

-> Despre educaţia religioasă în şcoli

--

<= Înapoi la secţiunea religie | Aplicaţii