Psihanaliştii ruşi afirmau că omul obişnuit ignoră că are un inconştient şi pune toate necazurile sale pe seama radiaţiilor, vecinilor şi partidului. Altfel spus, el plasează sursa tuturor  relelor în afara sa. Interioritatea sa psihică este complet ignorată. Mai mult chiar, el confundă adeseori psihanaliza cu parapsihologia şi cu ocultismul.

Şi la noi confuziile legate de psihanaliză sînt de actualitate. De aceea nu ne va surprinde faptul că cei care fac apel la psihanalist/psihanaliză au întotdeauna în minte imaginea terapeutului parapsihologic, a radiestezistului sau a unuia care se ocupă cu paranormalul.

Totuşi există şi pacienţi care se abat de la această regulă. Sînt cei care formează grupul "oamenilor disperaţi". Adică persoane suferind de probleme psihice (sufleteşti) aparent grave, care au apelat deja la ajutorul medicinei clasice, apoi au trecut şi pe la parapsihologi sau preoţi, însă fără rezultat.

De asemenea, există foarte mulţi pacienţi care au fost psihiatrizaţi* şi care nu au observat o ameliorare a stării lor. Aceşti oameni, care nu mai au nădejdea de a se vindeca prin mijloacele cunoscute, pot apela şi la psihanaliză, ca la un ultim remediu.

• Psihanalistul nu este un guru

Faptul că psihanaliza este confundată cu parapsihologia şi cu alte discipline neconvenţionale face ca pacientul să supraestimeze persoana psihanalistului. El atribuie psihanalistului calitatea de guru înzestrat cu puteri magice de vindecare, după modelul promovat de literatura de profil, de emisiunile TV şi radio, de propaganda terapeuţilor "para" sau chiar a psihanaliştilor fără vocaţie.**

În realitate, psihanalistul nu este un guru. El nu poate învăţa pe nimeni lucruri care ţin de domeniile spiritului, nu poate vindeca cu de la sine putere sau cu ajutorul intervenţiei miraculoase a forţelor oculte, el nu binecuvîntează, nu acordă absolvirea de păcate etc. El nu posedă energii benefice (sau malefice) pe care să le comunice automat pacientului.

Psihanalistul este un om normal, cunoscător în domeniul vieţii sufleteşti, capabil să conducă pacientul spre confruntarea cu sine însuşi şi cu simptomele sale, confruntare care determină în fond vindecarea autentică sau respingerea tratamentului.

• Cabinetul de psihanaliză

Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a permite relaxarea pacientului şi eliberarea lui de presiunea exercitată de autoritatea medicului în halat alb. Putem spune astfel că psihanaliza nu face parte din practica medicală. Ea adoptă, mai ales azi, forme de relaţie cu pacientul inspirate din viaţa normală - amiciţie, confesiune, taifas - pentru a stimula dezinvoltura şi deschiderea pacientului.

Note:
*Persoana "psihiatrizată" a urmat un tratament psihiatric îndelungat care implică medicamentaţie şi "ideologie psihiatrică". Ea se resimte în urma tratamentului psihiatric atît la nivelul reprezentărilor mintale - gîndeşte, simte şi interpretează în funcţie de sugestiile psihiatrului care au fost asumate -, cît şi organic, în urma efectelor secundare ale tratamentului chimic.

** Este simptomatic faptul că, într-un interviu, e persoană cu pretenţii din psihanaliza autohtonă susţinea nici mai mult nici mai puţin că psihanalistul este un guru. Desigur că această afirmaţie este exegerată deoarece psihanalistul nu este atoateştiutor ci doar un expert care îi poate facilita persoanei care apelează la serviciile sale accesul la viaţa sa interioară.