Complexul lui Oedip

Descoperit şi teoretizat de Freud, ccomplexul lui Oedip desemnează prin definiţie atracţia erotică a copilului faţă de părintele de sex opus şi ostilitatea faţă de cel de acelaşi sex.

El poate fi şi pozitiv, adică atracţia faţă de părintele de acelaşi sex. Un caz care ne duce cu gîndul, desigur, la homosexualitate.

Complexul lui oedip în analiză

În realitate, complexul lui Oedip este mai nuanţat, adică se depărtează mult de formularea iniţială.

La băiat întîlnim afecţiunea faţă de tată (nu lipsită şi de ostilitate uneori), care este admirat şi imitat mai tîrziu. Şi atracţie faţă de mamă sau substitutele ei. Ulterior alegerea obiectului se face după modelul mamei sau al unui substitut, dacă mama nu a jucat un rol important în viaţa afectivă a copilului.

Interesul erotic faţă de mamă este real şi se manifestă ca curiozitate.

La fete găsim, la fel, apropiere faţă de mamă dar şi tendinţa de seducere a tatălui, deci ceva ce s-ar numi să-l avem pe tata împreună.

În succesiune logică, în fantasmele fetei mama îi oferă penisul mult dorit. Deci se presupune că curiozitatea erotică este mare şi nu-i scapă diferenţa esenţială între fată şi băiat.

Ulterior legătura cu mama persistă chiar dacă fata renunţă la proiecţia libidoului în tată, care oricum nu este pronunţată, ci îşi alege obiect din sfera de viaţă a tatălui (prieteni) sau cu activităţi asemănătoare (asociaţi).Mama rămîne veşnic un modela la admiraţiei sau/şi criticii.

Multe alte detalii de manifestare a oedipului pot să apară în diferitele faze de dezvoltare psiho-sexuală. Vezi şi sexualitatea infantilă.

Fixaţia oedipiană nu există decît în situaţii de viaţă în care sunt incluşi fraţi, surori, rude apropiate etc. şi în funcţie de relaţiile acestor cu proprii părinţi.

În analiză, trebuie să ţinem cont de realitate, nu de definiţie, şi să vedem de pildă că sora îşi admiră fratele pe care ar vrea să-l depăşească în faţa mamei, să-l înlocuiască şi chiar să-l îndepărteze. Această dorinţă devenită obsesie o poate urmări întreaga adolescenţă şi poate merge pînă la a-şi crea situaţii în care să-şi surclaseze prietenul şi mai tîrziu soţul (ipostaze ale fratelui).

Deci, în concluzie, realitatea şi analiza ne arată că variaţiile complexului oedip, pe care nu le putem epuiza, sunt foarte multe şi polimorfe.

Descoperirea complexului Oedip

Freud îi scrie prima oară amicului său Fliess despre descoperirea complexului lui Oedip în scrisoarea din 15 octombrie 1897. Redau aici un extras:

Am găsit, şi în cazul meu, [fenomenul de] a fi îndrăgostit de mama şi gelos pe tatăl meu, iar acum îl consider un eveniment universal în copilăria timpurie, chiar dacă nu atît de devreme ca la copiii care au devenit isterici. (Asemănător cu inventarea filiaţiei [romanul familiar] în paranoia - eroi, fondatori de religii). Dacă este aşa, putem înţelege puterea captivantă a lui Oedip Rex, în ciuda tuturor obiecţiilor pe care raţiunea le ridică împotriva presupunerii destinului; şi putem înţelege de ce "drama destinului" de mai târziu a fost constrînsă să eşueze atît de lamentabil.

Sentimentele noastre se ridică împotriva oricărei constrîngeri individuale arbitrare, aşa cum se presupune în Die Ahnfrau şi altele asemenea; dar legenda greacă se leagă de o constrîngere pe care  o recunoaşte fiecare pentru că îi simte existenţa în sine. Toţi cei din public au fost cîndva, în fantasmă, un Oedip în devenire şi fiecare respinge cu oroare împlinirea onirică, aici transpusă în realitate, cu toată cantitatea de refulare care separă starea sa infantilă de cea actuală.

Trecător mi-a trecut prin cap gîndul că acelaşi lucru ar putea fi şi în fundalul lui Hamlet. Nu mă gîndesc la intenţia conştientă a lui Shakespeare, ci cred, mai degrabă, că un eveniment real l-a stimulat pe poet la reprezentarea sa, în sensul că inconştientul său înţelegea inconştientul eroului său.

--
AROPA

Citeşte şi:

• Despre complex- intrarea din dicţionarul de psihanaliză
   
• target="_blank"Ostilitatea faţă de părintele de acelaşi sex