Dragostea din transfer

de Ana Drobot

De ce o pacientă se îndrăgosteşte de analistul ei, lăsând să se înţeleagă sau declarând deschis acest lucru? Ce soluţie ar fi cea mai potrivită într-o astfel de situaţie? O căsătorie între analist şi pacientă? O despărţire a celor doi? Sau ar fi mai bună o a treia soluţie, care include o continuare a tratamentului, constând într-o relaţie "ilegală", ce nu va dura mult timp, între ei? A renunţa la tratament din cauza îndrăgostirii de analist înseamnă a repeta această situaţie cu alţi psihanalişti.

Analistul trebuie să fie conştient de faptul că îndrăgostirea pacientei de el este indusă de situaţia analitică şi nu se datorează şarmului său personal.

Sfatul rudelor egoiste şi geloase ar fi ca pacienta să nu-l mai vadă pe analistul de care s-a îndrăgostit. Însă dragostea rudelor nu poate vindeca nevroza pacientei. Un soţ gelos greşeşte crezând că va evita această situaţie dacă va lăsa pacienta pe mâinile unui alt tip de tratament decât cel psihanalitic. O dragoste precum aceea din transfer, care va rămâne neexprimată şi neanalizată, nu va putea să ajute la însănătoşirea pacientei, lucru la care ar fi dus analiza.

Dacă analistul forţează pacienta să se îndrăgostească de el, el îşi va aşterne pe viitor obstacole greu de depăşit înaintea muncii sale.

Odată îndrăgostită în cadrul transferului, pacienta îşi va pierde orice interes pentru tratament, va renunţa sau nu va mai da atenţie simptomelor, nu va mai vorbi despre nimic altceva şi n-o va mai interesa decât dragostea ei, pe care o va dori împărtăşită, cerând acest lucru.

Orice intervine în continuarea tratamentului este o modalitate de exprimare a unei rezistenţe. Izbucnirea unei cereri pasionale de dragoste este una dintre ele. De obicei apare atunci când analistul încearcă să o determine pe pacientă să admită sau să-şi amintească ceva foarte neplăcut, adânc refulat din trecutul său. Ea era îndrăgostită şi înainte de acest moment, de mult timp; însă în acest moment începe rezistenţa să se folosească de sentimentele ei de dragoste.

A-i ordona pacientei să-şi suprime, să renunţe, sau să-şi sublimeze instinctele în momentul în care ea a admis transferul erotic o va face să aibă sentimente de umilinţă, şi ea va dori să se răzbune.

Analistul trebuie să nu accepte să-i satisfacă pacientei nevoia, dorinţa puternică de dragoste. Abstinenţa fizică e o regulă pe durata tratamentului; totuşi, nevoia, tânjirea după dragoste a pacientei trebuie lăsate să persiste, fiindcă aceste forţe au rolul de a o determina să facă ce i se cere în analiză şi să se schimbe. Până când rezistenţele pacientei sunt anulate, ea nu este capabilă să obţină satisfacţie reală.

Dacă s-ar răspunde la avansurile pacientei, tratamentul nu ar mai da rezultate. Ea ar reuşi să creeze în realitate ceva ce ar fi trebuit numai să-şi amintească. Mai târziu, în această relaţie de dragoste, ea îşi va aduce toate inhibiţiile şi reacţiile patologice din viaţa ei erotică, fără a exista posibilitatea ca acestea să fie corectate; acest episod nu tocmai confortabil va sfârşi pentru ea în remuşcări şi în intensificarea înclinaţiilor ei spre refulare.

Pacienta trebuie să se simtă în siguranţă pentru a face posibilă apariţia tuturor condiţiilor ei pentru a iubi, tuturor fanteziilor provenind din dorinţele ei sexuale, tuturor caracteristicilor ei de a fi îndrăgostită; de aici, ea însăşi poate deschide drumul spre rădăcinile infantile ale iubirii ei.

Există femei care nu pot tolera surogatele; în cazul lor, nu este posibilă şi nu are rezultate păstrarea transferului erotic, fără satisfacere, pentru munca analitică.
Femeile cu un comportament mai puţin violent în dragostea lor pot fi determinate să devină ascultătoare. Analistul le va face să înţeleagă elementul rezistenţei lor în această 'dragoste'. Dragostea adevărată, îi va spune el pacientei, ar ajuta-o să fie gata să-şi rezolve problemele, deoarece omul pe care spune ea că-l iubeşte aşteaptă acest lucru de la ea.

Dragostea din transfer este alcătuită din repetarea şi copierea unor reacţii infantile. Scopul analizei este descoperirea alegerii de obiect din perioada infantilă şi a fanteziilor ţesute în jurul acestuia.

Este dragostea din cadrul tratamentului analitic diferită de una reală, autentică? La urma urmei, rezistenţa nu este cea care creează dragostea din transfer; dragostea este deja acolo, rezistenţa o foloseşte şi îi agravează manifestările. Este adevărat că această dragoste consistă în noi versiuni ale unor trăsături vechi şi că repetă reacţii infantile, dar aceasta este trăsătura esenţială a oricărei stări de a iubi. Totuşi, dragostea din transfer este creată de cadrul analitic, şi intensificată de rezistenţă; din ea lipseşte simţul realităţii, este mult mai iraţională, mult mai puţin preocupată de consecinţe, mai oarbă în preţuirea persoanei iubite decât în cazul unei iubiri normale. Însă, aceste abateri de la normal constituie exact caracteristicile esenţiale pentru a fi îndrăgostit.

Motive etice şi tehnice îl previn pe analist să-şi ofere dragostea pacientei. Scopul este ca pacienta, a cărei capacitate de a iubi este îngrădită de fixaţii infantile, să poată controla după voie această funcţie, să nu o risipească în timpul tratamentului, ci să o păstreze pentru momentul în care apar cerinţele vieţii reale.

Pacienta trebuie să înveţe să învingă principiul plăcerii, să renunţe la o satisfacţie ce se află la îndemână dar nu e social acceptată, în favoarea unei alte satisfacţii, mai distantă şi probabil nesigură, dar care este acceptabilă atât din punct de vedere psihologic cât şi social. Pentru aceasta, ea trebuie să se lase condusă prin prima perioadă a dezvoltării ei psihice şi să obţină acea libertate psihică ce o va ajuta să distingă între activitatea psihică conştientă şi cea inconştientă.

Bibliografie
S. Freud, Observations on Transference-Love (Further Recommendations on the Technique of Psychoanalysis III) - 1913.

- Despre transfer şi interpretarea viselor...

- Din nou despre transfer şi analiza viselor

- Dorinţa de cunoaştere în cura psihanalitică

- Secţiunea Metode de pe site