Carl Jung > Arhetipuri: Umbra |
||
Ce este umbra Umbra este partea întunecată a persoanei. Iar ceea ce este întunecat poate fi cunoscut numai indirect, prin proiecţie. Adică, ne descoperim umbra ca ceva care aparţine altora: prieteni, rude, caractere onirice etc. Iată de ce întîlnirea cu umbra personală este un efort moral. Dificultatea de a integra umbra este imensă, dacă înfruntăm singuri această figură. În vise, umbra apare înzestrată cu acele aspecte sexuale şi agresive care ne trezesc critica sau invidia. Un bărbat fără scupule, un ins alcoolic şi desfrînat, un funcţionar umil şi obedient
etc. pot fi figuri ale umbrei. De asemenea, un tip războinic, neînfricat, un erou etc. Umbra întunecată poate apărea şi ca arhetip (deci nu neapărat
refulată). Imaginile de demoni ca şi aspectele (simbolurile) demonice, satanice, sînt foarte des întîlnite în visele bărbaţilor. Personajele de tip demonic - care compensează figura luminoasă
a Mîntuitorilor - se pot şi ele încadra la capitolul umbra. Umbra apare la începutul analizei jungiene şi mult timp pe parcursul efortului analitic. Jung despre umbră Umbra este o problemă morală care provoacă eul personal în totalitate căci nimeni nu devine conştient de umbră fără a face un efort considerabil. A deveni conştient de ea înseamnă să
recunoşti aspectele întunecate ale persoanei tale ca actuale şi reale. Acest act constituie condiţia esenţială a auto-cunoaşterii şi, prin urmare, întîmpină o rezistenţă considerabilă.
Într-adevăr, auto-cunoaşterea ca necesitate psihoterapeutică solicită adeseori un efort dureros foarte multă vreme. (Citat din lucrarea Aion: Phenomenology of the Self publicată în The Portable Jung,
editată de Joseph Campbell, Penguin Books, 1976, p. 145.) |
||
Home | Jung Bio | Teorii | Terapia | Articole Cursuri online | PublicaţiiCaută | Forum | Contact ©2025, AROPA. Toate drepturile rezervate. |