Freud şi interpretarea viselor

În primele pagini ale lucrării sale intitulate "Noi conferinţe de introducere în psihanaliză", datată 6 decembrie 1932, Sigmund Freud afirmă negru pe alb că teoria visului "ocupă un loc special în istoria psihanalizei şi marchează o turnantă. Începînd cu ea psihanalizat a făcut pasul de la procedeu psihoterapeutic la psihologie a profunzimilor." Teoria visului este aspectul cel mai caracteristic şi singular al ştiinţei psihanalitice, "ceva ce nu are egal în restul ştiinţei noastre, o porţiune de pămînt nou, sustras credinţelor populare şi misticii". (versiunea franceză: Nouvelles conferences d'introduction a la psychanalyse, Gallimard, 1984).

Sigmund Freud - părintele psihanalizei - autorul metodei personale de interpretare a viselor

Analiza viselor în psihanaliză oferă posibilitatea să descifrăm misterul afecţiunilor nevrotice, în speţă isteria, şi, în al doilea rînd, deschide calea spre inconştient. A devenit celebră expresia lui Freud: visul este via regia [calea regală] spre inconştient.

Primele mari intuiţii legate de vis au fost materializate în anul 1895 cînd Freud consideră că a descoperit misterul viselor. Este vorba de celebrul vis al injecţiei Irmei, analizat aproape complet de Freud şi publicat în paginile monumentalei sale lucrări "Interpretarea viselor" (1900). Visul este abordat în maniera care va deveni clasică pentru practicienii psihanalizei, cu ajutorul asociaţiilor visătorului.

Analiza visului (vezi detaliile în cartea citată) scoate la iveală sentimentele de vinovăţie ale lui Freud faţă de Irma, una din tinerele sale paciente, a cărei tratament nu a adus rezultatele scontate. Freud se apără de aceste sentimente negative aruncînd vina asupra pacienta însăşi, care, chipurile, nu ar fi fost o pacientă docilă şi ascultătoare, sau asupra unuia din confraţii săi, dr. Otto, care s-ar fi făcut vinovat de o intervenţie medicală neglijentă (o injecţie cu o seringă infectată).

După analiza visului său care se dovedeşte a fi cît se poate de coerent, Freud declară pe bună dreptate: "visul nu este ceva lipsit de sens, nu este o absurditate şi, spre a ni-l explica, nu este necesar să presupunem că o parte din tezaurul nostru de reprezentări doarme, în timp ce o parte începe a se trezi. Este un fenomen psihic în întreaga accepţiune a termenului şi de fapt este împlinirea unei dorinţe [subl. n. J.C.]. Visul, prin urmare, se cere integrat în suita actelor psihice inteligibile din starea de veghe; activitatea spirituală care îl structurează este o activitatea extrem de complexă." (Sigmund Freud - Interpretarea viselor , trad. dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, 1993, cap. "Visul este împlinirea unei dorinţe", p. 110).

Această afirmaţie exprimă de fapt o mare deschidere spre activitatea psihicului abisal şi mai ales, credinţa în determinismul psihic, în ideea că toate faptele psihice au semnificaţie, sens, şi se conectează la activitatea diurnă, chiar dacă într-o manieră mai puţin vizibilă. Contrar opiniei generale a lumii ştiinţifice a epocii sale, pentru Freud visul este o activitate psihică coerentă, care poate face obiectul unei analize profunde.

Definiţia completă a visului include însă şi alte descoperiri inedite, care constituie într-adevăr pecetea originalităţii abordării freudiene: "visul este realizarea (deghizată) a unei dorinţe (înăbuşite, refulate)", precizează Freud (op. cit., cap. "Transfigurarea onirică", p. 138-139).

Această definiţie pune accentul pe două aspecte esenţiale ale teoriei visului: 1. visul este împlinirea deghizată a unei dorinţe, şi 2. această dorinţă este refulată. Putem conchide că deghizarea ei este cauzată de faptul că este refulată. Iată motivul pentru care toţi cercetătorii visului pînă la Freud nu au putut descoperi aceste fapte: ei au analizat exclusiv conţinutul manifest al visului, adică forma pe care o are el la trezire, faţada visului, fără să se sinchisească de ideile latente care au dus la formarea lui, idei la care ajungem prin metoda asociaţiilor pusă la punct tot de Freud.

Freud merge încă şi mai departe şi analizează natura deformării visului, care este parţial opera cenzurii şi parţial cea a travaliului visului - procesul complex prin care ideile latente sînt transformate în visul propriu-zis.

Analiza lui Freud mai include travaliul visului, iar în finalul cărţii sale avem şi consideraţii legate de psihologia procesului oniric: procesele primare şi secundare, refularea, inconştientul etc.

Iată de ce "Interpretarea viselor" reprezintă lucrarea capitală despre vis şi despre viaţa inconştientă, care nu a fost egalată pînă azi. Ea rămîne o etapă esenţială în studiul psihanalizei.

*

În ciuda importanţei analizei visului atît în cercetarea psihicului abisal, cît şi în terapia psihanalitică, acest domeniu extrem de important al psihanalizei nu a mai succitat interesul de odinioară. Freud însuşi notează cu amărăciune: "Veţi găsi în primele volume [ale "Revistei internaţionale de psihanaliză", n. n. J.C.] o rubrică permanentă - <<cu privire la interpretarea visului>> -, cu bogate contribuţii la diferitele puncte ale teoriei visului. Dar cu cît avansăm mai mult în timp, aceste contribuţii sînt tot mai rare, iar rubrica permanentă va sfîrşi prin a dispărea complet..." ( "Nouvelles conferences...", op. cit. p. 14).

Dezinteresul faţă de analiza viselor, care se materializează în zilele noastre printr-o abordare schematică, formală, nu poate atenua importanţa crucială a acestei metode. De aceea trebuie să-i acordăm locul care i se cuvine.

--
Articol de Jean Chiriac