Psihanaliza - Metode



powered by FreeFind
 

Interpretarea actelor ratate

 

Un act ratat simplu

Un act ratat foarte simplu împreună cu interpretarea lui ne comunică Adrian V. din Arad. Noi nu am mai adăugat nimic, doar am periat puțin expunerea, pentru publicare. Îi dăm cuvîntul:

Mergeam ca de obicei la biroul de anunțuri publicitare pentru a plăti o diferență de bani. Observasem de mult că în 99% din cazuri o găseam numai pe d-na T. care prelua anunțurile „Totuși, în cîteva rînduri, avusesem ocazia să o întîlnesc pe patroana însăși, o femeie atrăgătoare și seducătoare, acel gen de femeie care te face să crezi că cedează fără rezistență.

Am aproape 40 de ani, sunt căsătorit și am copii, o familie fericită aș spune, mai ale comparînd cu mizeriile de acum. Deci, formal, n-aș ava motive să mă uit la alte femei. Și totuși...

Bineînțeles că nu am dat curs niciodată impulsului de a-i face avansuri.

În ziua cînd am mers să plătesc diferența aceea mă gîndeam însă la această femeie (patroana) și mi-am făcut, poate, la un moment dat, ceva iluzii...

Cînd am ajuns la ușa blocului (biroul se află într-un apartament) eram sigur că știu pe dinafară numărul interfonului de la intrare. Totuși am verificat și nu era așa. Eu credeam că este 8, dar era de fapt 4!

Am asociat repede vizavi de această cifră, 8, și am găsit că este dublul patrului, că pur și simplu duce la ideea de doi, de al doilea etc. Brusc am înțeles sensul acestui act ratat: 8 exprima de fapt dorința mea de a o găsi la birou și pe patroană! Deci, nu numai d-na T., cea în vîrstă ci și patroana, altfel spus pe amîndouă. Nu e greu de înțeles de ce...

Am asociat în continuare la cifra 8 și am văzut în minte acel 8 culcat, simbol al infinitului. Culcatul mă duce cu gîndul la senzualitate, iar infinitul la „

Ceea ce nu cutezam să gîndesc deliberat se realiza prin intermediul acestei erori, aparent banale, fără nicio importanță, pe care o trecem cu vederea ori de cîte ori se întîmplă.

--
Prezentare de Ioan Ionuț

 

<= Anterior                     Următorul articol =>

icon 

<= Înapoi la secțiunea Metodele psihanalizei sau Actele ratate

<= Home | Psihanaliza | Cursuri

Publicații | Articole / Editoriale

Asistență | Forum | Blog | Contact

© 1998-2024, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa