Cei care sunt vrăjmaşii acestei ideologii, de obicei susţinători ai eticii creştine, au găsit că vina situaţiei de fapt o poartă Sigmund Freud, pentru că el ar fi instigat la revoluţie sexuală.

Nimic mai neadevărat.

Dacă Freud a subliniat rolul sexualităţii în viaţa umană şi a pus în lumină relaţia cauzală dintre refularea ei şi nefericire sau boală, el nu a susţinut nicăieri că eliberarea de constrîngerile morale ar fi cheia emancipării. Dimpotrivă, el atrage atenţia că energia sexuală poate fi derivată spre alte scopuri, care nu sunt sexuale ci sociale şi culturale, ştiinţifice etc. Este vorba de ceea ce al a numit sublimare.

Cu alte cuvinte, soluţia nefericirii umane nu este eliberarea sexuală, cum vor adepţii revoluţiei sexuale, ci creaţia sub toate formele posibile, prin sublimarea energiei sexuale.

De ce detractorii lui Freud nu ţin cont de această preţioasă precizare, de ce se încăpăţînează ei să îl desfiinţeze?

În măsura în care cei mai mulţi sunt promotorii eticii creştine, explicaţia nu este greu de găsit. Dacă nu etica creştină îi stîrneşte să atace la baionetă, atunci e vorba de a o suficienţă meschină care nu merge să cerceteze faptele ci se mulţumeşte să citeze după ureche.