Despre simptomul neangajării

Statistici recente arată că tinerii nu mai au răbdare la muncă, că nu fac mulţi purici într-o slujbă, că trec de la una la alta grăbiţi să găsească altceva mai... şi mai..., chiar dacă acest "mai" nu le e foarte clar.

\Explicaţia pe care o găsim noi este simplă: supus unui tir continuu al reclamei bunurilor de consum, superexcitat, omul tînăr nu mai are răbdare să acumuleze ci doreşte totul dintr-o dată, cît mai repede, peste noapte. În psihanaliză numim asta dominaţia principiului plăcerii.

Maturizarea necesită o oarecare ajustare la condiţiile de mediu Ľprincipiului realităţii care impune inhibiţii şi necesită aşteptare pentru satisfacerea instinctelor, în timp ce infantilismul peren ne face zilnic neliniştiţi, însetaţi după ceva nou, grăbiţi să apucăm ce se dă cu sentimentul că timpul trece şi noi nu am acumulat destul.

Desigur că această imagine nu e suficientă dacă vrem să înţelegem complet fenomenul neangajării pe termen lung.

Mai există un detaliu important: românii au ieşit brusc din sărăcie şi mai ales dintr-o viaţă simplă, mulţumită cu strictul necesar. Ei au dat nas în nas cu îndestularea şi mai ales cu varianta consumismului ca pur şi simplu mod de viaţă. Adică, nu mai cumperi ca să trăieşti ci ca să consumi. E o diferenţă calitativă şi cantitativă între capitalism şi comunism. O diferenţă chiar şi de viziune.

Părinţii tinerilor de azi au fost primii expuşi şocului capitalismului consumist. Cum au reacţionat? Exact cum o fac copiii lor de azi. Ei, părinţii, nu au reuşit să-şi regleze viteza de reacţie la oferta producţiei capitaliste. Rezultatul a fost exact acea surescitare permanentă. Ca mod de trăire ea este transmisă mai departe şi devine un specific colectiv care marchează generaţii.

Neangajarea, nerăbdarea, refuzul responsabilităţii etc. sînt astfel simptome de neadaptare la stimulii economiei capitaliste. Ele marchează fatal societatea noastă de azi şi vor conduce în timp la consecinţe inimaginabile.

--
Material de Jean Chiriac