Psihanaliza > Articole

Dragostea din transfer

de Ana Drobot

De ce o pacientă se îndrăgostește de analistul ei, lăsând să se înțeleagă sau declarând deschis acest lucru? Ce soluție ar fi cea mai potrivită într-o astfel de situație? O căsătorie între analist și pacientă? O despărțire a celor doi? Sau ar fi mai bună o a treia soluție, care include o continuare a tratamentului, constând într-o relație "ilegală", ce nu va dura mult timp, între ei? A renunța la tratament din cauza îndrăgostirii de analist înseamnă a repeta această situație cu alți psihanaliști.

Analistul trebuie să fie conștient de faptul că îndrăgostirea pacientei de el este indusă de situația analitică și nu se datorează șarmului său personal.

Sfatul rudelor egoiste și geloase ar fi ca pacienta să nu-l mai vadă pe analistul de care s-a îndrăgostit. Însă dragostea rudelor nu poate vindeca nevroza pacientei. Un soț gelos greșește crezând că va evita această situație dacă va lăsa pacienta pe mâinile unui alt tip de tratament decât cel psihanalitic. O dragoste precum aceea din transfer, care va rămâne neexprimată și neanalizată, nu va putea să ajute la însănătoșirea pacientei, lucru la care ar fi dus analiza.

Dacă analistul forțează pacienta să se îndrăgostească de el, el își va așterne pe viitor obstacole greu de depășit înaintea muncii sale.

Odată îndrăgostită în cadrul transferului, pacienta își va pierde orice interes pentru tratament, va renunța sau nu va mai da atenție simptomelor, nu va mai vorbi despre nimic altceva și n-o va mai interesa decât dragostea ei, pe care o va dori împărtășită, cerând acest lucru.

Orice intervine în continuarea tratamentului este o modalitate de exprimare a unei rezistențe. Izbucnirea unei cereri pasionale de dragoste este una dintre ele. De obicei apare atunci când analistul încearcă să o determine pe pacientă să admită sau să-și amintească ceva foarte neplăcut, adânc refulat din trecutul său. Ea era îndrăgostită și înainte de acest moment, de mult timp; însă în acest moment începe rezistența să se folosească de sentimentele ei de dragoste.

A-i ordona pacientei să-și suprime, să renunțe, sau să-și sublimeze instinctele în momentul în care ea a admis transferul erotic o va face să aibă sentimente de umilință, și ea va dori să se răzbune.

Analistul trebuie să nu accepte să-i satisfacă pacientei nevoia, dorința puternică de dragoste. Abstinența fizică e o regulă pe durata tratamentului; totuși, nevoia, tânjirea după dragoste a pacientei trebuie lăsate să persiste, fiindcă aceste forțe au rolul de a o determina să facă ce i se cere în analiză și să se schimbe. Până când rezistențele pacientei sunt anulate, ea nu este capabilă să obțină satisfacție reală.

Dacă s-ar răspunde la avansurile pacientei, tratamentul nu ar mai da rezultate. Ea ar reuși să creeze în realitate ceva ce ar fi trebuit numai să-și amintească. Mai târziu, în această relație de dragoste, ea își va aduce toate inhibițiile și reacțiile patologice din viața ei erotică, fără a exista posibilitatea ca acestea să fie corectate; acest episod nu tocmai confortabil va sfârși pentru ea în remușcări și în intensificarea înclinațiilor ei spre refulare.

Pacienta trebuie să se simtă în siguranță pentru a face posibilă apariția tuturor condițiilor ei pentru a iubi, tuturor fanteziilor provenind din dorințele ei sexuale, tuturor caracteristicilor ei de a fi îndrăgostită; de aici, ea însăși poate deschide drumul spre rădăcinile infantile ale iubirii ei.

Există femei care nu pot tolera surogatele; în cazul lor, nu este posibilă și nu are rezultate păstrarea transferului erotic, fără satisfacere, pentru munca analitică.
Femeile cu un comportament mai puțin violent în dragostea lor pot fi determinate să devină ascultătoare. Analistul le va face să înțeleagă elementul rezistenței lor în această 'dragoste'. Dragostea adevărată, îi va spune el pacientei, ar ajuta-o să fie gata să-și rezolve problemele, deoarece omul pe care spune ea că-l iubește așteaptă acest lucru de la ea.

Dragostea din transfer este alcătuită din repetarea și copierea unor reacții infantile. Scopul analizei este descoperirea alegerii de obiect din perioada infantilă și a fanteziilor țesute în jurul acestuia.

Este dragostea din cadrul tratamentului analitic diferită de una reală, autentică? La urma urmei, rezistența nu este cea care creează dragostea din transfer; dragostea este deja acolo, rezistența o folosește și îi agravează manifestările. Este adevărat că această dragoste consistă în noi versiuni ale unor trăsături vechi și că repetă reacții infantile, dar aceasta este trăsătura esențială a oricărei stări de a iubi. Totuși, dragostea din transfer este creată de cadrul analitic, și intensificată de rezistență; din ea lipsește simțul realității, este mult mai irațională, mult mai puțin preocupată de consecințe, mai oarbă în prețuirea persoanei iubite decât în cazul unei iubiri normale. Însă, aceste abateri de la normal constituie exact caracteristicile esențiale pentru a fi îndrăgostit.

Motive etice și tehnice îl previn pe analist să-și ofere dragostea pacientei. Scopul este ca pacienta, a cărei capacitate de a iubi este îngrădită de fixații infantile, să poată controla după voie această funcție, să nu o risipească în timpul tratamentului, ci să o păstreze pentru momentul în care apar cerințele vieții reale.

Pacienta trebuie să învețe să învingă principiul plăcerii, să renunțe la o satisfacție ce se află la îndemână dar nu e social acceptată, în favoarea unei alte satisfacții, mai distantă și probabil nesigură, dar care este acceptabilă atât din punct de vedere psihologic cât și social. Pentru aceasta, ea trebuie să se lase condusă prin prima perioadă a dezvoltării ei psihice și să obțină acea libertate psihică ce o va ajuta să distingă între activitatea psihică conștientă și cea inconștientă.

icon

Bibliografie
S. Freud, Observations on Transference-Love ( Further Recommendations on the Technique of Psychoanalysis III) - 1913.

Articole
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2016, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa