Psihanaliza > Editorial

Dorința de cunoaștere în cura psihanalitică

Tratamentul prin psihanaliză are ca motor transferul afectiv al clientului. Acest transfer, care s-a mai numit și transfer de iubire (a nu se confunda cu transferul nevrotic) este ca și în religia creștină alfa și omega vindecării. Numai iubind te vindeci pentru că libidoul blocat în simptom se poate degaja prin investirea persoanei analistului. E sigur însă că investirea nu se face la comandă. Psihanalistul trebuie să fie o personalitate publică sau cum se mai spune cineva ca să atragă libidoul nevrotic.

Dar dacă nu există transfer afectiv? Care sunt șansele de reușită? La prima vedere nu sunt șanse pentru că nu putem elibera libidoul.

Mai este însă o situație în care clientul dorește să știe, să cunoască cauza problemelor sale și eventual să își vindece simptomele. Dorința de cunoaștere poate mobiliza și ea libidoul. Dar oare este suficientă?

Pe vremea lui Freud un personaj important, un profesor, ne zice el, era comparabil cu Dumnezeu. Să mai discutăm care era efectul acestei supra-estimări? Pacientul vedea în psihanalist un supraom și era gata să se angajeze afectiv în analiză. Era și un aspect negativ aici: prelungirea ilegitimă a curei. Lucru la care Freud răspundea poate brutal punîndu-i capăt atunci cînd considera că este cazul.

Azi nu mai avem profesori-Dumenzeu sau analiști celebri care să atragă ca un magnet interesul publicului. Am putea avea setea de cunoaștere. Răspîndirea globală a învățămîntului și dezvoltarea fără precedent a mass-mediei video la care se adaugă mulțimea materialelor care tratează aspecte științifice ale lumii în care trăim ar putea sugera că interesul pentru a ști a devenit un mobil important.

Totuși, trebuie făcută o distincție legată de domeniul de cunoaștere. Cred că el este azi aproape excesiv centrat în afară, non-psihologic, științific, dar exterior omului. După boom-ul psihanalizei, lumea nu mai pare astăzi la fel de interesată. Chiar și persoanele care se simt atrase de cultura yoga nu o fac pentru cunoaștere ci pentru motive de alt ordin și care țin de dorința de putere, de a căpăta forță mentală asupra semenilor, atunci cînd nu e pură curiozitate. Ce vreau să zic este că cunoașterea îndreptată în domeniul interiorității psihice umane s-a stins sau estompat. De aceea nu ne putem bizui nici pe setea de cunoaștere ca mobil consistent al curei și factor de eficiență.

În al treilea rînd, și în context cu cultul exteriorității, e mai simplu să iei un medicament care să atenueze pe moment un simptom decît să cauți luni sau ani o vindecare prin cuvînt! Și acest lucru nu trebuie neglijat. Ușurința de a obține un efect satisfăcător, chiar dacă nu definitiv, este mai seducătoare decît dorința de a ști și a vindeca.

Lipsa transferului de iubire din curele psihanalitice se compensează oarecum cu cultivarea curiozității și dorinței de cunoaștere (depinde de psihanalist să iasă din muțenie și să provoace interesul clientului său). Totuși acestea două nu sunt suficiente ca să angajeze libidoul nevrotic pe o pantă nouă, sănătoasă. Asta explică de ce tratamentele se sfîrșesc adeseori brusc - pacientul le pune capăt deoarece e plictisit pentru că nu se întîmplă nimic nou - sau simptomele rezistă abordării analitice.

--
Material de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa