Psihanaliza > Editorial

Dorinţa de cunoaştere în cura psihanalitică

Tratamentul prin psihanaliză are ca motor transferul afectiv al clientului. Acest transfer, care s-a mai numit şi transfer de iubire (a nu se confunda cu transferul nevrotic) este ca şi în religia creştină alfa şi omega vindecării. Numai iubind te vindeci pentru că libidoul blocat în simptom se poate degaja prin investirea persoanei analistului. E sigur însă că investirea nu se face la comandă. Psihanalistul trebuie să fie o personalitate publică sau cum se mai spune cineva ca să atragă libidoul nevrotic.

Dar dacă nu există transfer afectiv? Care sunt şansele de reuşită? La prima vedere nu sunt şanse pentru că nu putem elibera libidoul.

Mai este însă o situaţie în care clientul doreşte să ştie, să cunoască cauza problemelor sale şi eventual să îşi vindece simptomele. Dorinţa de cunoaştere poate mobiliza şi ea libidoul. Dar oare este suficientă?

Pe vremea lui Freud un personaj important, un profesor, ne zice el, era comparabil cu Dumnezeu. Să mai discutăm care era efectul acestei supra-estimări? Pacientul vedea în psihanalist un supraom şi era gata să se angajeze afectiv în analiză. Era şi un aspect negativ aici: prelungirea ilegitimă a curei. Lucru la care Freud răspundea poate brutal punîndu-i capăt atunci cînd considera că este cazul.

Azi nu mai avem profesori-Dumenzeu sau analişti celebri care să atragă ca un magnet interesul publicului. Am putea avea setea de cunoaştere. Răspîndirea globală a învăţămîntului şi dezvoltarea fără precedent a mass-mediei video la care se adaugă mulţimea materialelor care tratează aspecte ştiinţifice ale lumii în care trăim ar putea sugera că interesul pentru a şti a devenit un mobil important.

Totuşi, trebuie făcută o distincţie legată de domeniul de cunoaştere. Cred că el este azi aproape excesiv centrat în afară, non-psihologic, ştiinţific, dar exterior omului. După boom-ul psihanalizei, lumea nu mai pare astăzi la fel de interesată. Chiar şi persoanele care se simt atrase de cultura yoga nu o fac pentru cunoaştere ci pentru motive de alt ordin şi care ţin de dorinţa de putere, de a căpăta forţă mentală asupra semenilor, atunci cînd nu e pură curiozitate. Ce vreau să zic este că cunoaşterea îndreptată în domeniul interiorităţii psihice umane s-a stins sau estompat. De aceea nu ne putem bizui nici pe setea de cunoaştere ca mobil consistent al curei şi factor de eficienţă.

În al treilea rînd, şi în context cu cultul exteriorităţii, e mai simplu să iei un medicament care să atenueze pe moment un simptom decît să cauţi luni sau ani o vindecare prin cuvînt! Şi acest lucru nu trebuie neglijat. Uşurinţa de a obţine un efect satisfăcător, chiar dacă nu definitiv, este mai seducătoare decît dorinţa de a şti şi a vindeca.

Lipsa transferului de iubire din curele psihanalitice se compensează oarecum cu cultivarea curiozităţii şi dorinţei de cunoaştere (depinde de psihanalist să iasă din muţenie şi să provoace interesul clientului său). Totuşi acestea două nu sunt suficiente ca să angajeze libidoul nevrotic pe o pantă nouă, sănătoasă. Asta explică de ce tratamentele se sfîrşesc adeseori brusc - pacientul le pune capăt deoarece e plictisit pentru că nu se întîmplă nimic nou - sau simptomele rezistă abordării analitice.

--
Material de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa