Eminescu = Mutu?

Mă aflam în staţia de metrou Victoriei cînd am surprins pe un ecran electronic o mică prezentare a vieţii lui Eminescu, în paralel cu derularea unor reclame. Cîteva momente: naşterea, studiile, opera, Veronica şi moartea. La nici 10 secunde de la derularea acestei prezentări începe o nouă prezentare, de astă dată e vorba de Adrian Mutu, fotbalistul.

Mi s-a părut nepotrivită această alăturare, chiar dacă Mutu este şi el, cumva, o celebritate. Dacă luăm în considerare numitorul comun - celebritatea - cei doi pot fi pe picior de egalitate. Dar dacă judecăm calitatea notorietăţii - adică, facem distincţie între sport (divertisment) şi marea cultură (poezie, politică, jurnalistică etc.) - egalitatea dispare. Şi e normal să fie aşa - oricît de bine ar juca Mutu fotbal nu poate egala realizările lui Eminescu, impactul lor asupra vieţii noastre.

O întrebare se impune totuşi: de ce această apropiere ecranul electronic? Poate fi întîmplătoare, oare? Nu, nu cred. Şi nu cred nici că motivul este diversitatea gusturilor (în sala de aşteptare a metroului sunt oameni şi oameni...) Spun asta pentru că această practică - de a alătura valoarea şi nonvaloarea (sau o valoare relativă) - există şi în alte domenii. Un exemplu ar fi m uzica pop prezentată la radio. Există şi acolo discrepanţe.

De pildă, dacă ni se pune o piesă cu Peter Gabriel - un muzician de mare fineţe, cu un palmares impresionant ca valoare - şi apoi una cu Madona, o "divă" care excelează mai ales la domeniul sex, pentru că majoritatea timpului falsează (!), apare din nou confuzia. Cum pot sta alături Gabriel şi Madona?

Totuşi cineva are de cîştigat de aici, din această apropiere: Madona. Mai precis, e vorba de o tendinţă de a dinamita bunul gust, calitatea, opera de valoare. O tendinţă "rea", morbidă, care vrea ca, treptat, personaje gen Madona şi Prince să le înlocuiască pe cele gen Gabriel şi Kate Bush. Robert Fripp - celebrul chitarist care a impus un stil absolut senzaţional în muzica rock progresivă - susţinea şi el, amărît, că industria muzicală de azi are o orientare murdară, anti-artă.

Pe scurt, dacă e nevoie de anti-artă, dacă e nevoie de surogate, atunci e bine să eliminăm încetul cu încetul valorile. Şi o facem pe nebăgare de seamă, mai întîi alăturînd frumosul şi urîtul, apoi eliminînd brutal (prin măsuri economice în special, dar şi politice , în cazul lui Eminescu) frumosul.

Sigur că ar trebui să putem identifica de unde porneşte acest curent al degradării şi declinului, această adevărată sete de murdar... Dar ar însemna să ne îndepărtăm de subiectul nostru.

În fine, nu-i putem alătura pe Eminescu şi Mutu decît dacă vrem să înlăturăm treptat tot ce reprezintă Eminescu şi să umplem vidul căscat cu balast.

--
Articol de Ioan Ionuţ