De unde nostalgia după epoca apusă?

Fără îndoială că sunt mulţi români care deplâng epoca de "tristă amintire". Poate cunoşti şi tu amici, rude, colegi care susţin că era mai bine atunci. Poate că te-a mirat această părere şi te-ai întrebat de multe ori de unde vine ea. Sau ţi-au răspuns alţii, că ar fi vorba de nostalgici comunişti (cînd cu scandalul dărîmării mausoleului din parcul Carol, Bucureşti), sau de oameni fără orizont, mărginiţi.

Recent, doi indivizi discutau aprins la TV despre aceşti "melancolici" şi unul din ei spunea cam aşa: "le-aş tăia ăstora numai şi televizorul, să aibă iar numai 2 ore cu emisiuni informative despre Ceauşescu şi cîntări patriotice".

Se pare că nimeni nu a înţeles de unde nostalgia după epoca apusă! Dar nici nu se fac eforturi pentru a înţelege deoarece e mult mai simplu să insulţi sau să Ľvadă ei".

Totuşi nemulţumiţii sunt mulţi şi nu putem să-i trecem cu vederea.

Explicaţia psihologică este simplă (paradoxal!). Realizările de după Revoluţie, ceea ce am obţinut la modul global, nu justifică aşteptările. Altfel spus, libertăţile, televiziunea liberă, producţia de consum etc. sînt prea puţin în raport cu aşteptările oamenilor. Şi pe acest fond de minus apare mai întîi melancolia şi apoi depresia.

Sub raportul aplicării principiilor democratice, observăm azi mai multe neajunsuri, un exemplu ar fi emanciparea ţiganilor. Sub raportul înnoirii justiţiei avem îndoieli mari că ea funcţionează, la fel statul de drept. Politicianismul de interes este la el acasă azi. Corupţia a atins cote nemaivăzute. Consumul de mărfuri se limitează la plasme, telefoane celulare, calculatoare şi automobile proaste special construite pentru low-consumer, dar foarte scumpe. Adăugaţi produsele alimentare pline de substanţe toxice şi tot ceea ce ne face viaţa mai amară. Televiziunea e liberă? Da, pentru programe pline de mizerii şi obscenităţi. Pentru ştiri despre crime şi răfuieli de cartier.

Poţi adăuga la această listă altele şi altele fără a o epuiza.

Concluzia care se impune logic e că "realizările" post-Ceauşiste nu sînt pe măsura aşteptărilor; investiţiilor de aşteptare, ele au cusururi mari sau nu sînt deloc semnificative. Trebuie să fii lucid ca să realizezi aceste realităţi şi, mai ales, să ai termen de comparaţie.

Iată, deci, că întoarcerea în trecut este, psihologic, explicabilă şi adecvată! Este refuzul minorului şi mizerului, al promiscuităţii. Nimic patologic, nimic comunist sau fără orizont!

P.S. Vin alegerile. Ne bucurăm? Avem aleşii noştri pe care vrem să-i punem în faţă ca să schimbe ei ceva? Mai întîi, ce să schimbe? Apoi, cum să schimbe? Şi, în fine, de ce ar schimba? Dacă puteţi răspunde la aceste trei întrebări mergeţi cu speranţe la alegeri. Dacă nu, mai reflectaţi...

--
Articol de Ioan Ionuţ