Sîntem şi noi ca americanii?

(Impresii fugare de la alegeri)

Adică avem 2 partide politice care împart aproximativ egal numărul de alegători? Mi-ar place să fim ca americanii - zice o tînără prezentatoare pe un post de radio minor. Iar eu mă întreb: e suficient să avem 2 partide egale ca să fim ca americanii? Sau asemănarea se opreşte aici?

Cînd zici "ca americanii" automat te gîndeşti la multe alte lucruri la care stăm prost sau nici măcar nu stăm în vreun fel... Aceste multe altele nu sînt niciodată semnalate. Explicabil: nu ne place să arătăm ce nu merge, ci doar ce (pare că) merge. Iar ceea ce merge este formă fără fond.

***

Au uitat bucureştenii de Videanu dacă l-au ales pe Blaga, sau nu? Întrebare de nota 10. Oprescu e de părere că da. Bucureştenii fac aceleaşi greşeli, aleg personaje fără viitor din zona politicului, care vor face ce au făcut şi predecesorii, adică nimic. Un comentator popular spune că, dimpotrivă, bucureştenii nu au uitat şi de aceea l-au ales pe Blaga.

Explicaţia e mult mai simplă. Cei mulţi care l-au ales pe Videanu nu au uitat, într-adevăr, că alesul lor a fost absolut inadecvat pentru funcţia de primar general dar... nu au putu să recunoască că ei au ales prost . A recunoaşte că ai greşit, că alegerea ta este eronată, că cei pe care îi iubeşti sînt nedemni este opţiunea omului lucid şi conştient de rolul său în societate. Un om care (se) poate corecta - un adult, în speţă. Copii nu por accepta greşeala - ei nu pot zice: da, am ales pe cine nu trebuie, o să corectez şi voi reveni asupra opţiunii mele... Numai adulţii pot.

Să tragem concluzia că Bucureştenii sînt în mare proporţie copii? Nicidecum. Dacă am făcut comparaţia cu copiii este pentru că fenomenele se aseamănă. Trebuie să ne întrebăm însă de ce adulţii nu pot recunoaşte că au greşit? De ce se poartă ei ca nişte copii?

La noi există luptă politică. Dar luptă în sensul că eu te "fac" pe tine - idee atît de dragă românului de orice nivel intelectual. Nevoia de "a face" pe cineva provine din multe surse: agresivitate ca răspuns la frustrare, sadism, la care se adaugă o educaţie civică insuficientă. În momentul în care agresivitatea şi plăcerea resimţită prin aplicarea ei nu îşi găseşte obiectul în afară, este întoarsă asupra subiectului, spre propriul eu. Devine autocritică şi autodistrugere. Aceasta este o lege nescrisă a proceselor psihice.

Ei bine, noi ne apărăm împotriva acestei întoarceri împotriva eului prin negarea realităţii: nu e adevărat că am ales prost, că am greşit şi ar trebui să re-evaluăm opţiunile, ca dovadă alegem din nou la fel!

Şi iată cum o eroare socială poate fi perpetuată decenii, poate chiar secole, pentru a deveni în final o trăsătură de caracter a unei naţii.

Cum vor alege bucureştenii vom vedea la al doilea tur, rămîne însă faptul imaturităţii care ne îngrijorează.

--
Articol de Ioan Ionuţ