Despre egalitate în viaţa cuplului

Fără îndoială că una din problemele cele mai spinoase ale cuplului este acceptarea egală a dispoziţiilor. Ce înţeleg prin această acceptare egală? Simplu: în general, se crede că femeia trebuie să fie întotdeauna disponibilă - dacă bărbatul este nervos, ea trebuie să-l suporte, să îl susţină sau sa îl consoleze cumva. În schimb, regula nu se respectă şi invers: bărbatul să fie calm şi susţinător atunci cînd femeia este nervoasă.

Nu cred că există la ora actuală bărbaţi care să gîndească lucid şi să aprobe fără limite ideea acceptării egale a dispoziţiilor. Sînt bărbaţi care se ocupă de menaj, de copil, care fac mîncare în locul femeilor sau alte activităţi femeieşti. Dar chiar şi aceştia nu ar consimţi deplin la ideea de mai sus.

Ideile egalitariste care impregnează societăţile moderne nu prevăd nici ele ce se întîmplă real în viaţa unui cuplu, măsura în care acceptarea egală a dispoziţiilor nu este suportată, tolerată de către bărbaţi.

Este un fapt consemnat de toţi că femeia într-un cuplu are adeseori o contribuţie maternă la echilibrul interior. De foarte multe ori şi în diferite împrejurări femeia este mama simbolică a bărbatului. Mai mult chiar, bărbatul găseşte în purtarea maternală o calitate a femeii care nu trebuie să lipsească. Ea trebuie să îl înţeleagă - ca şi mama, să îl suporte - ca şi mama, să îl susţină - ca şi mama etc.* Într-un cuvînt, ea trebuie să fie prezentă şi echilibrată.

Nu am cunoscut niciun caz de bărbat la care să nu existe măcar una din condiţiile de mai sus, adică un bărbat care să admită senin în viaţa reală o femeie fără prestaţie maternă.

În acest context nu se poate vorbi - evident - de acceptare egală a dispoziţiilor chiar dacă, formal, credem în egalitarism, în şanse egale indiferent de sex etc. O femeie maternă tot timpul nu poate avea ieşiri necontrolate...

Este fără îndoială o utopie să pretindem că putem avea o relaţie cu femeia în care egalitatea să nu fie doar o vorbă. Cultura noastră este dictată de interese care, adeseori, se opun naturii. Ce vreau să spun este că dacă principala diferenţă dintre sexe este dezvoltarea sistemului muscular mai pronunţată la bărbat (şi tot ceea ce include ea la nivel de biologie şi anatomie) nu putem să ignorăm faptul că această particularitate trebuie să se impună şi în viaţa socială, în speţă în viaţa cuplului.

Adică, în ciuda dorinţei noastre sincere de a avea modele de cuplu în care fiecare este în măsură să se manifeste subiectiv, egoist, după dispoziţii, realitatea biologică nu susţine acest ideal şi ne dăm de gol. Bărbatul rămîne bărbat şi menţine poziţia privilegiată de vîrf în ierarhia socială!

Ce se întîmplă cînd nu i se recunoaşte privilegiul? Cînd femeia pretinde direct sau indirect să aibă şi ea dispoziţii, "chefuri"? Atunci apare conflictul sau nevroza. Conflic tul între membrii cuplului sau nevroza bărbatului.

* Desigur că toate aceste cerinţe nu sînt conştientizare. Pur şi simplu bărbaţii îţi doresc o femeie care să aibă calităţi materne/maternale.

--
Articol de Ioan Ionuţ