[Cheia viselor şi psihanaliza - urmare]

Metoda psihanalitică şi cea clasică

Afirmaţia lui Freud că visul este realizarea unei dorinţe inconştiente a fost privită ca o inovaţie a psihanalizei. Ea ar fi o abordare ştiinţifică, în spiritul lui Freud, radical opusă celei clasice, tradiţionale.

În realitate, lucrurile nu stau aşa. Dacă cercetăm clasificarea viselor în antichitate, şi mă refer în special la lucrarea lui Macrobius Comentariu la visul lui Scipio,  observăm că tradiţia a remarcat şi visele cu conţinut de dorinţă, de genul celor studiate de psihanaliză azi.

Pe scurt, Macrobius distinge patru categorii de vise. Trei dintre ele se pretează efortului de interpretare, în timp ce ultima nu prezintă nici un interes.

Primele trei categorii includ: visul simbolic, visul viziune şi visul  oracular (6); ultima se referă la visul care provine din "fermentaţia nocturnă a impresiilor noastre diurne". Observăm limpede că ultima categorie defineşte chiar specificul viselor în viziunea lui Freud, care conţin amestecate impresii diurne.

Putem spune, astfel, că teoria freudiană asupra interpretării viselor nu este departe de teoriile clasice. Pe planul abordării, cu asociaţiile visătorului şi pornind de la fragmentarea materialului visat, metoda ştiinţifică o urmează pe cea clasică (de pildă, la Artemidor). Pe planul clasificării, visul-dorinţă este o redefinire a visului "profan", care nu îl interesează pe Macrobius.

Concluzia care se impune este că teoriile antice despre interpretare prezintă, în faşă, aspecte ale teoriei freudiene. Altfel spus, este fals să credem că Freud a descoperit pentru prima oară visul dorinţă sau că s-a ocupat primul de el. Nu este mai puţin adevărat, însă, că Freud a dezvoltat o întreagă psihologie a visului pornind de la interpretările sale.

Pe de altă parte, este evident că, interesat de visele-dorinţă, suspectînd de pe poziţii ştiinţifice teoriile clasice, Freud a ignorat visele semnificative pentru antichitate (primele trei categorii la Macrobius). El a creat senzaţia că şi acestea ar putea fi incluse la capitolul  vise-dorinţă, capitol familiar lui, atunci cînd ele nu sînt rodul creaţiei poetice sau filozofico-religioase.

Note:
1. Sigmund Freud: Interpretarea viselor,  Ed.Ştiinţifică, 1993,  p.91.
2. Ibid., p.92.
3. Ibid.
4. Ibid.
5. Se înţelege că visul nu este interpretat pînă la capăt prin metoda psihanalitică exemplificată aici. M-am limitat la o mostră de psihanaliză aplicată visului, simplificată la maximum.
6. Visul simbolic "învăluieşte în metafore, ca un fel de ghicitoare, o semnificaţie ce nu poate fi înţeleasă fără interpretare". Visul viziune sau horama "este o derulare premonitivă a unui eveniment viitor". Visul oracular sau chrematismos se recunoaşte "atunci cînd, în somn, părintele celui care visează sau alt personaj respectat sau impresionant, poate un preot sau chiar un zeu, dezvăluie fără ajutorul simbolurilor ceea ce se va întîmpla, ceea ce trebuie sau nu trebuie  făcut". (E. R. Dodds: Dialectica spiritului  grec, Ed. Meridiane, 1983,  p.130).

--
Articol publicat în revista OMEN, nr. 1-1998. Mai multe detalii despre revista de psihanaliză OMEN aici.