Analizatul se lasă în voia gîndurilor sale fără a interfera cu nimic în derularea lor. El produce
următoarele asociații libere: Mă gîndesc la norii pufoși pe care parcă îi văd în fața ochilor. Sînt albi, sidefii. Cerul este plin de nori, dar ici colo se întrevăd porțiuni albastre, azurii...
Dar norii își schimbă mereu forma. Sînt fluizi pentru că sînt condensări de particule de apă...
Mă gîndesc că am o obsesie legată de apa asta. Doctorul mi-a spus că sînt deshidratat, că nu
am suficientă apă în organism. Mi-a sugerat să beau 2-3 litri zilnic. Apă minerală sau ceai!
Eu m-am gîndit că există o legătură între nevoia mea de a mînca sărat și sete. Organismul meu a găsit un pretext
- mîncarea sărată - pentru a mă determina să beau apă. Am multe gînduri despre manifestările organismului care par logice și urmăresc echilibrul interior. Fiecare om posedă, de fapt, un doctor interior. Ce nevoie mai
are de doctorul de afară? Dacă te lași în voia înclinațiilor tale libere, fără prejudecăți, vei avea intuiția de a face lucruri, poate surprinzătoare, dar care sînt folositoare corpului și asigură sănătatea și buna
dispoziție...
Am citit undeva că poți fi propriul tău medic. Într-un pasaj din cartea X. am citit că medicii oficiali, sau medicina oficială, nu se bucurau de trecere. Fiecare poate fi propriul său medic.
Mai scria acolo că...
Observăm că asociațiile libere
ale pacientului se leagă indirect de relația sa cu psihanalistul. Ideile legate de doctorul interior (cf. "fiecare posedă, de fapt, un doctor interior"), de faptul că nu e nevoie de un doctor din afară, că te poți lăsa în voia intuiției pentru a obține echilibru și sănătate, trebuie puse în legătură cu psihanalistul ("doctor din afară"). Pe scurt, pacientul consideră că psihanalistul nu are nici o contribuție la starea lui de bine. Că se poate lipsi de el.
Trebuie să admitem că șirurile de asociații libere produse de analizat au legătură cu situația lui prezentă. Ori, această situație include o noutate recentă: cura psihanalitică.
Noutatea
tratamentului, relația cu analistul, induc automat gînduri, observații, amintiri mai mult sau mai puțin recente.
Faptul că analizatul își amintește că odinioară un medic i-a spus că trebuie să bea mai
multe lichide, deși deshidratarea sa era oarecum compensată de organism, susține scepticismul lui actual vizavi de utilitatea terapiei analitice (pe care o urmează în prezent).
Acest scepticism are, însă, o istorie
și mai veche, care readuce pe tapet relația analizatului cu mama sa, la vîrsta cînd era încă copil și dependent de grija și afecțiunea ei.
De reținut:
metoda asociațiilor libere este invenția lui Freud, părintele psihanalizei. Ea arată în ce mare măsură terapia psihanalitică posedă metode de investigare
absolut originale care nu pornesc de la concentrarea pe discursul conștient al pacientului, ci pe conectarea la viața sa inconștientă. 