Psihoterapie şi psihanaliză

Am un prieten care suferă de ipohondrie. Această afecţiune extrem de incomodă se caracterizează printr-o anxietate continuă legată de ideea fixă a pacientului că suferă de o boală. Adeseori boala este necunoscută sau anxietatea se leagă de diferite sugestii şi descrieri de îmbolnăviri provenite din mediul social sau cultural al pacientului.

Amicul meu, să-i spunem Emil, a apelat la control medical de specialitate în mai multe rînduri. Cînd a crezut că are probleme cardiace s-a adresat cardiologului, cînd s-a temut pentru plămînii săi - medicului de plămîni etc. Nu e cazul să enumăr aici toate obsesiile lui şi toţi medicii pe care i-a consultat. Cert este că examenele clinice şi de laborator nu au semnalat nimic neobişnuit. Emil era de fiecare dată sănătos tun. Şi totuşi...

Mulţi oameni nu iau în considerare aceste plîngeri, care nu se întemeiază pe nimic concret. Iar cînd le iau în serios şi vor să ajute cumva ei adresează "bolnavului" ori cuvinte de îmbărbătare, ori critici acerbe care să-i ridice moralul sau să-l ambiţioneze să lupte cu obsesia bolii. Nu am cunoscut niciodată un altfel de "tratament" care să fie administrat de oamenii fără pregătire medicală.

Ciudat este altceva: acelaşi "tratament" este administrat şi de psihoterapeuţi. (1) Şi ei intervin cu cuvinte de îmbărbătare în cazurile de acest gen. Deosebirea este că tratamentul psihoterapeutului poartă eticheta de "terapie de susţinere". Adică, chipurile, nu mai avem de-a face cu o îmbărbătare banală, ci cu una expertă.

Psihoterapia se caracterizează prin acest aspect logoreic, dacă mă pot exprima astfel, adică prin taifas şi mai ales intervenţia verbală a terapeutului care încearcă să-l susţină moral pe "bolnav".

Rezultatele acestei terapii, am spus-o deja, sînt nule. Chiar dacă iniţial se întrevăd posibilităţi de ameliorare a pacientului, ulterior, după întreruperea legăturii cu terapeutul (2), ciudata lui boală, obsesia îmbolnăvirii, revine.

Psihanaliza a tratat şi ea astfel de simptome.

Numai că ea nu mai utilizează cuvîntul de îmbărbătare ca formă de terapie. Ea încearcă să afle ce se află în spatele simptomului. (3) Apoi, să explice pacientului care este cauza inconştientă a obsesiilor lui.

Psihanaliza afirmă că pacientul care se clarifică cu simptomele sale, care adoptă apoi o atitudine vizavi de sine şi de semeni conformă noii orientări impuse de clarificare, se vindecă.

Aşadar, psihanaliza are două atitudini specifice faţă de pacient sau, mai precis, faţă de maladia sa:

1. Ia în serios maladia obsesivă;

2. Caută să înţeleagă care este semnificaţia simptomului - în cazul nostru obsesia de îmbolnăvire.

Din cele de mai sus reiese limpede şi care este diferenţa dintre psihoterapie, în general, şi psihanaliză.

Prima, aşa cum am văzut, apelează la susţinere şi îmbărbătare, uneori chiar la interpretări mai mult sau mai puţin logice, însă fără nici un efect real. A doua, caută ce se află înapoia simptomului şi explică pacientului cauza îmbolnăvirii sale.

Pacientul trebuie să integreze noile informaţii despre sine, iar acest proces, foarte complex, implică automat şi o restructurare a eului, a poziţiei sale faţă de inconştient, supraeu şi lumea reală.

Note:
1. Termenul "psihoterapie" este folosit aici la modul general asociat cu cel de psihologie/psiholog.

2. Există, uneori, o vindecarea temporară care se explică prin efectele transferului afectiv pozitiv al pacientului asupra terapeutului. Ca şi tratamentul prin  hipnoză, această videcare este pe termen scurt.

3. În acest scop psihanaliza şi-a creat cîteva metode specifice de investigare interioară, printre care analiza viselor şi a actelor ratate (vezi şi articolele despre metode).

--
Articol de Jean Chiriac

Dacă ai nevoie de ajutor, apelează la serviciul nostru online, gratuit, 24x24 - click aici