Psihanaliza - Editorial

De Crăciun miloşi, dar nu şi în restul anului Ca în fiecare an, Crăciunul este serbat de televiziuni cu mare fast. Dar ce este mai pregnant este accentul pus pe ajutorare şi compasiune. Emisiunile şi documentarele ne vorbesc despre copiii fără resurse, din famili sărace, despre bolnavi şi bătrîni fără niciun suport moral sau material. Sîntem invitaţi să facem ceva pentru aceste persoane defavorizate, să ne implicăm în viaţa lor, să le aducem un pic de speranţă şi lumină. Primul pas îl fac societăţile comerciale din zona media care oferă sume de bani, obiecte sau ajutor în diferite privinţe. Totul pare ca de basm şi-ţi vine să exclami cu admiraţie: "Iată românul"! Desigur că avem totdeauna o deschidere tainică spre acest gen de afirmaţie care ne mai usurează un pic complexele de inferioritate... Ceea ce nu se observă în acest context exalant de serbare şi milostenie este evidenţa: nu ne gîndim la cei nevoiaşi şi nu-i ajutăm decît în cele cîteva zile care preced şi urmează Crăciunul. În restul anului, nimănui nu-i pasă de copiii nevoiaşi, de pensionarii abandonaţi, de bolnavi, de handicapaţi. Nimeni nu-şi aminteşte faptele de la Crăciun şi nici nu are înclinaţia să o facă pentru că, la drept vorbind, sîntem prea absorbiţi de noi înşine şi prea puţin educaţi pentru compasiune şi co-existenţă comunitară... De ce? Cred că sînt multe explicaţii care pornesc de la sentimentul coeziunii sociale şi sfîrşesc cu eterna prblemă, cel puţin prentru unii, a măsurii în care românul a fost într-adevăr creştinat (ştiut fiind că educarea pentru compasiune este unul din reperele creştinismului normativ). Nu avem destulă vizuiune şi nu înţelegem de ce compasiunea, mila şi înţelegerea aproapelui pot fi punţi către dezvoltare şi integrare socială în sensul creării unei atmosfere de coeziune care, fără discuţie, are efecte benefice în spaţiul social şi politic. Altfel spus, conduce la progres. Egoismul trădează două carenţe: una care ţine de incompleta maturizare şi cealaltă, nu mai puţin importantă, de nesiguranţa socială, o constantă istorică a românilor. Ambele combinate duc la absenţă în spaţiul social şi la lipsă de empatie. Rezultatul este trăirea vidată de înţelegere şi înclinaţia de a-ţi "trage plapuma" excesiv pentru tine în detrimentul celuilalt. Şi cum aproapele este motivat, ca şi tine, de egoism, te las să deduci concluziile. -- J. Chiriac