De la Freud la euglena verde

Cineva îmi povesteşte un vis care l-a frapat: era în casa lui şi a auzit zgomote ca de persoane care au intrat prin efracţie. Deschizînd uşa la sufragerie constată cu stupoare că e plină de muncitori zgomotoşi care construiesc de zor ceva. Nu-i e clar ce. Vrea să le ceară socoteală dar nimeni nu-l bagă în seamă şi faptul că este ignorat ca proprietar al casei îl înfurie la maxim. Visul nu are un final şi se termină aşa, cumva în aer.

Abordat pe linie Jungiană, muncitorii şi întreaga activitate nu ar fi decît indicaţii le ducînd la un proces de reconstrucţie a personalităţii visătorului care se înscrie în ceea ce Jung numeşte individuaţie. Faptul că vi sătorul nu este recunoscut ca proprietar nu ar mira în acest context ştiut fiind că eul (simbolizat de cel care visează) nu este singurul locuitor al persoanei psihice.

Dacă facem abstracţie de teoriile lui Jung şi rămînem cu picioarele pe pămînt vorbim de un soi de violare a intimităţii.

Casa din vis nu este neapărat casa în care locuieşte visătorul (de altfel, nu seamănă cu cea din realitate) ci o imagine a structurii sale psihice. În sufragerie, probabil eul, sînt prezente şi alte persoane, străine - e ca şi cum ai spune că în viaţa reală străinii de pe stradă sunt perfect la curent cu toate intimităţile tale - bucurii, neccazuri, plăceri, inhibiţii, frici şi mai ales jenă. Lucru foarte plauzibil azi. Cum?

Uită-te la trei sferturi din emisiunile TV şi vezi cum intimitatea este făcută publică. Nimic nu mai rămîne ascuns. Totul este dezvăluit fără pudoare în ochii tuturor şi acest lucru provoacă nu oroare, ci plăcere!

Că intimitatea a devenit scena accesului colectiv o dovedeşte şi spectacolul - zic bine "spectacol" - femeilor tinere care se coafează, depilează, machiază etc în ochii publici, în noile saloane de înfrumuseţare cu ferestre largi, generoase, pe marginea trotoarului, care arată totul fără perdea oricărui trecător.

Intimitatea şi pudoarea nu mai sunt valori personale stimate şi chiar impuse. Îmi imaginez şocul unui Freud care după ce va fi tratat un caz de isterie feminină ar fi fost invitat să facă totul public cu concursul pacientei!!! Freud care modifica conţinutul comunicărilor sale de caz ca să menajeze pudoarea pacientelor...

Ne întrebăm desigur, ce se întîmplă? Dacă tinerele fete nu dau doi bani pe pudoare, totuşi cum să ne explicăm prezenţa această indiferenţă etică - să-i zicem eufemistic - în visele noastre?

Pentru Freud, un vis este întotdeauna împl inirea unei dorinţe refulate. Să fie şi în visul descris aici o nevoia împlinită de a-ţi face publică intimitatea? Visătorul doreşte el aşa ceva?

A face din lucrurile noastre intime produse colective la care toţi au acces este o formă de dezintegrare a individualităţii. Insul nu mai este indivizibil, în sensul că se exprimă şi trăieşte într-un stil propriu, interiorizat, ci devine o fantomă golită de conţinut. E o caricatură sau o mostră de artă minimalistă. În fond, nu mai e nimic decît o urmă vagă de culoare pe o pînză albă.

Dorinţa de a nu fi nimic, de reveni la zeroul de unde ai plecat cîndva se poate explica psihanalitic ca un efect al pulsiunii morţii, al tendinţei de a readuce totul la anorganic (i se mai zice principiul Nirvana).

La acest nivel, existenţa se reduce la hrană şi procreaţie şi se rezumă la integrarea ritmurilor diurn-nocturn ale naturii. Este bacteria, virusul, euglena verde...

--
Material de Jean Chiriac