Faptul că ştii, în psihanaliză

Dan îmi povesteşte un vis recent în care se repetă o temă, zice el. E vorba de neputinţa lui de a-şi contacta telefonic soţia. Deşi are ceva cunoştinţă în psihanaliză, amicul meu nu a izbutit să interpreteze acest vis (ultimul din serie). Am lucrat ceva la el, împreună, ca să ajungem la ideile latente care sunt de fapt reduse la o contradicţie între deontologie şi dorinţă.

Îmi amintesc cum i-am comunicat lui Dan rezultatul interpretării şi acel "aha!" care mi-a confirmat că am atins ceva intim. Am aflat mai departe o istorie despre el şi o rudă care a decedat, despre testament şi partea lui moştenire. Trebuia să împartă cu fratele său. Dar el a refuzat să-şi ia partea, pentru că a considerat că nu e etic.

În realitate, nu aspectul etic era de vină, ci un curios amestec între etică şi inhibiţie: Dan a fost mereu intimidat de fratele lui care a ştiut întotdeauna "cum să-l ia".

După integrarea istorioarei în contextul care a dus la formarea visului ne-am decis să admitem că el (visul) aduce în temă atît dorinţa de a-şi fi încasat partea cît şi dezbaterea dintre etic şi inhibiţie. A ceda din inhibiţie nu este etic. Dar dacă insistă pe etic, Dan se eliberează de sentimentul că a fost (s-a) păcălit.

Interesant este următorul lucru care m-a determinat să scriu acest mic material: refuzul  moştenirii nu a dus la satisfacţie de ordin moral, aşa cum am crede, ci la un soi de obsesie pentru moral. Şi asta în legătură cu boala recentă a soţiei sale (poate boală e mult zis) care a necesitat ceva investigaţii de laborator.

Adică, spus pe scurt, ceea ce Dan nu a acceptat conştient - că nu a cedat din motive de dragoste frăţească - s-a afirmat apoi sub forma de obsesie pentru corectitudine în relaţie cu soţia sa. Ca şi cum vroia să (se) convingă că el este omul etic prin excelenţă.

Se întîmplă la fel cu toţi. Cu mine, cu tine, tineri, adulţi. Aşa funcţionează psihicul. Aşa apar ideile obsesive. La origine au un conflict între instanţe - dorinţa şi morală etc. Dar dacă nu reuşim să descifrăm ce stă la rădăcină, rămînem ca într-o stare de suspendare care, din nefericire, evoluează spre dificultăţi mai mari. Cum se numesc ele? Obsesie, frică, lipsa chefului de viaţă, sensul şi nonsensul etc.

Cineva scria într-un context, pe blog, cam aşa: "Asta ştiu ce înseamnă după Freud..." şi înşiruia cîteva simptome printre care anxietate. Faptul că ştii eliberează dar cu condiţia să treci de formule, să intri direct în fapte, adică în trăiri şi conflicte între şi între...

--
Material de Jean Chiriac