Biblia şi pragmatismul

Despre utilizarea nelegitimă a cuvintelor şi metaforelor biblice

Primesc un email spam cu subiectul "bombă în medicină". O prostie - cineva, nu se ştie cine, ar fi făcut o invenţie peste noapte şi de atunci toată lumea se vindecă simplu de boala cutare, gravă, letală. De obicei nu deschid aceste mesaje şi altele la fel pentru motive uşor de înţeles, Acum am făcut o concesie pentru scrierea editorialului.

Această practică de a trimite oricui email spam mi-a amintit de un pasaj biblic. Ştiu că te va intriga dar asemănarea este izbitoare. Undeva Isus compară Împărăţia Cerurilor cu un ţăran care seamănă. El aruncă seminţele şi unele cad pe pămînt uscat, altele în spini, altele mai ştiu eu unde, iar o parte din ele pe pămînt arat, încolţind şi fructificînd.

Practica email de mai sus e identică - ea se numeşte reclamă oarbă. Trimit la nimereală sute, mii, zeci de mii de anunţuri cu speranţa că cineva, oricine, va da click acolo şi mă voi alege cu un profit (pentru că anunţurile astea sunt comerciale, ele te invită să cumperi ceva).

Reclama oarbă poate are succes. Nu ştiu, nu am consultat specialiştii. Sigur e că ideea ei se sprijină pe pericopa biblică a relativităţii eficienţei cuvîntului lui Dumnezeu care dacă nu cade pe sol pregătit, în speţă sufletul credinciosului, nu rodeşte.

Nu insist pe filozofia Bibliei deşi aş fi tentat să o fac. Există multe interpretări ale acestui pasaj ca. Revenind la reclama oarbă să subliniem că ea nu este în fond decît o atrofie a ideii biblice. Acolo era vorba de Împărăţie, aici de profit. Două idei fără legătură, chiar opuse dacă amintim de avertismentul lui Isus cum că nu putem servi la doi stăpîni, banul şi Dumnezeu.

Un alt exemplu de utilizare nelegitimă a cuvintelor biblice se inspiră din întîmplarea în care Isus o iartă pe prostituata ce urma să fie lapidată. El îi întreabă pe lapidatori dacă ei nu au păcătuit şi îi îndeamnă pe cei care nu au păcătuit să dea cu piatra. Desigur că în final nimeni nu se declară total nepăcătos şi femeie este salvată de la o moarte cumplită.

Am găsit o ilustrare ciudată a acestei ziceri într-o polemică ce aducea în discuţie oportunismul unei personalităţi publice care colaborase deopotrivă cu regimul comunist şi cu cel post-decembrist. Acuzatul a răspuns fără să ezite: dar ce, numai eu am făcut-o? El a relansat astfel precizarea lui Isus: cine nu a păcătuit să dea cu piatra.

În realitate nici această idee altoită în viaţa publică nu are consistenţă. Nu ne putem disculpa, de exemplu, spunînd că şi alţii fac sau au făcut lucrul de care suntem acuzaţi noi. Gîndeşte-te la situaţia în care cineva acuzat de DNA că a luat mită s-ar apăra replicînd că nu e sigurul care a luat mită.

Desacralizarea totală a discursului Bibliei explică cred de ce multe ziceri sau exemple celebre se regăsesc în viaţa de zi cu zi într-o formă adaptată nevoilor profane. Cultura biblică a lăsat amprente în cultura noastră dar nu mai are locul de aplicare - viaţa spirituală.

--
Material de Jean Chiriac