De ce nu ne iubesc englezii - complexul provincialului

Sosirea primului ministru britanic la Bucureşti aduce in discuţie măsura în care sîntem acceptaţi sau nu de englezi. Mulţi cred că motivul vizitei înaltului demnitar este stăvilirea valului de imigranţi români şi nicidecum arabi. Desigur că nu putem şti exact pentru că politicile la vîrf nu au fost niciodată deschise publicului larg.

Totuşi de ce nu ne iubesc englezii?

Cred că întrebarea mea este şi nu este relevantă pentru atitudinea lor faţă de noi. Aş întreba mai degrabă: Oare nu ne iubesc englezii? Atacurile împotriva românilor au o miză mediatică, adică se înscriu pe linia obsesiei de nou şi scandalos care vinde presa. Să recunoaştem că ţinuta romilor în Anglia este de natură să şocheze!

Ne intrigă şi faptul că englezii nu par să fie conşti enţi că există români de bine, stabiliţi cu gînduri bune la ei, oameni cu profesii respectabile, cu afaceri cinstite, oameni care studiază în facultăţile lor sau care au absolvit acolo etc. Nu realizăm că aceste exemple nu sînt mediatizabile, adică nu oferă subiect de scandal. Deci nu interesează pe nimeni că eşti de bine, pentru că a fi de bine este acolo norma, deci ceva banal. Ca şi atunci cînd răspunzi cu să aveţi o zi bună unei fraze la fel de politicoase.

Dacă totuşi ne deranjează că nu ne iubesc englezii este pentru că realizăm în ce măsură corectitudinea noastră, gradul de integrare în civilizaţia vestului nu sînt chiar fără cusur. E aici , de fapt, complexul provincialului care a venit la Bucureşti şi manifestă o dublă tendinţă: să critice obiceiurile josnice ale bucureştenilor sau/şi să se simtă cu musca pe căciulă. Complexul provincialului este activat şi la românii care emigrează. Mulţi se apără aderînd la comunităţi româneşti în ţările de adopţie şi căutînd să-şi menţină tradiţiile, ca şi cum ar fi superioare celorlalţi. Intenţia e de a crea o enclavă românească în cutare ţară de adopţie. Parţial această conduită evocă o criză de neadaptare (şi neaderare) la rigorilor integrării într-o societate străină.

Ca să termin pe un ton pozitiv, cred că românul nu ar trebui să se sinchisească prea mult de critica mass-mediei străine - dar asta înseamnă să fie mai puţin un român dintre români, adică o particulă de masă etnică, ci un cetăţean universal sau, pe cît cu putinţă, al patriei de adopţie.

--
Material de Jean Chiriac