Omul acordat la realitate - de la extremul minus, la mai puţin minus

Am văzut recent un film românesc cu mesaj patriotic. Un film din multele care arătau la ordin viaţă în fabrici sau pe ogoare cu personaje parcă din basme şi multă morală. În filmul acesta, nu-mi amintesc titlul, era vorba despre un director de şantiere, de viaţa lui ca director şi om căsătorit. Desigur că era un soi de supraom, cu foarte multe abilităţi, puţine slăbiciuni şi alea justificate, care mai bea, rar ce-i drept, cîte un pahar. Nu era greu de văzut în acest personaj o proiecţie a perfecţiunii etice acordate la cerinţele partidului - nu ştiu dacă muncitoresc sau comunist.

Filmele de acest gen se turnau cu zecile, mai exact excluzînd filmele istorice, care şi ele aveau trimiteri la zilele recente, erau majoritare. Rolul lor: să instruiască, să educe etc.

Ce am remarcat însă la acest film care, ca producţie, nu avea calităţi - imagine, sunet, montaj, jocul actorilor -  este suma de însuşiri admirabile ale omului din vîrful ierarhiei. Omul care într-un fel sau altul ar trebuie să existe în orice societate: şef ierarhic dar modest, înţelegător cu cei de jos, mărinimos, cu iniţiatică, care îşi asumă răspunderi şi riscuri, care "pune osul", cum se zice. Lăsînd la o parte experienţa cu comunismul real, din afară un asemenea om trebuie să placă. Şi probabil că place.

Dar filmul rămîne desigur o simplă utopie. Omul descris de film nu a existat niciodată în societatea românească, fie ea comunistă sau post-comunistă. Poate de aia şi place - pentru că nu este verosimil. Este o pură ficţiune.

Am găsit, dacă vreţi, calităţi care îl apropie de omul religios - care nici el nu există ca atare, viu, în societate - mai exact de omul pe care îl plămădeşte religia. Omul uman, just cu ceilalţi, gata să accepte şi slăbiciunile, omul perfect croit pentru a restaura timpul social după un model suprem, anterior (în Biblie este Adam înainte cădere).

Pare de necrezut dar omul comunist era acest om religios, însă fără credinţă în Dumnezeu. Ateu. Fidel însă partidului şi programului său, patriot, gata de sacrificiu (în film soţia personajului locuia la Bucureşti în timp ce el trăia pe şantier şi nu aveau ocazia să se vadă deşi el o iubea nespus...).

Nu ştiu dacă lumea mergea să vadă asemenea filme - mă îndoiesc. Poate dacă erau proiectate la căminul cultural şi cu prezenţa obligatorie. Totuşi îmi imaginez jena pe care o vor fi simţit spectatorii comparînd modelul cinematografic cu realitatea. Ceva interior le va fi şoptit: ăsta nu e real!

Reabilitarea omului, a societăţii (mă gîndesc la societatea de azi) nu se face doar prin imagine, reclamă, mass-media şi conferinţe publice. E nevoie de ceva mai mult - de autenticitate. De bun simţ. Iar bun simţ înseamnă  nu să speri la ce nu se poate, ci să croieşti din ce există. Ideologia comunistă era mult prea optimistă crezînd în transformarea omului peste noapte, din egoist în altruist. Ideologia noastră trebuie să pornească de la minusul extrem, real, şi să conceapă un minus mai puţin minus... Despre plus nici vorbă!

PS Am observat că editorialul anterior despre depresie nu prea a avut cititori. Recunosc că mă miră - să ai informaţii de prima mînă despre acest flagel psihic şi să nu profiţi!!! Dar asta îmi sugerează şi o anumită indiferenţă sau lene de a te implica în propria ta viaţă. Prea mult îi laşi pe alţii să te mînuiască. Şi, în sensul concluziei de mai sus, minusul este în fapt un soi de nihilism, de auto-negare. Şi de aici nu cred că se mai construieşte nimic.

--
Material de Jean Chiriac

2007
- Gripă sau isterie
- Paştele, prilej de sărbătoare a burţii
- O reclamă de doi bani
- Două pericole
- Aderare de formă?
- Românii şi credinţa
- Burtă, numai burtă?
- La ce bun cabinetul de psihanaliză?
- Nici Jung, nici Freud
- Conectat sau neconectat?
- De ce aşa puţini la vot?
- Apocalipsa şi Codul lui DaVinci
- Despre cum NU se face un CV

2008
- Sexualitatea publică este un rău?
- Psihanaliza, obiect de muzeu
- Psihologia şi vindecarea psihologică
- Freud, actualităţi
- Despre egalitarism în viaţa cuplului
- La moartea Monicăi
- Politica impactului şi alegerile
- Excluşi virtual şi fizic
- Sîntem şi noi ca americanii?
- O gîndire săracă
- Răspuns lui Bartolomeu Anania
- Cum putem studia psihanaliza?
- Cine are nevoie de români adulţi?
- Miracolul din mînăstire
- Practici şi te transformi ACUM!
- De unde nostalgia după epoca apusă
- Psihanaliza în 2008

2009
- Eminescu = Mutu?
- Autocunoaştere prin psihanaliză
- Discriminarea pozitivă şi cuvîntul "primitivi"
- Problema mîntuirii, azi
- Paşte ortodox sau paşte catolic?
- Veriga lipsă şi aşteptările umane
- Democraţie cu minus
- 90% violenţă pentru copii
- Psihanaliză + religie = sinteză salvatoare?
- Cît de inconştient este inconştientul
- Interesul românilor pentru psihanaliză
- Atenţie la români!

2010
Idei pentru introducerea psihanalizei la noi
Agresivitatea la romăni
Gîndirea mecanicistă şi psihanaliza
De unde ni se trage?
Afaceri prospere în vremuri de criză
Omul castrat social
Freud nu a fost sfînt
Totul dezinteresat, pentru binele colectiv!
Revenirea la sănătatea esenţială
Despre două tipuri de stres
De ce nu este receptat Jung?
Bucureştiul ieri şi azi
Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau

2011
Măsurile nepopulare şi semnificaţia lor
Refulatul şi interpretarea viselor
Consultaţii psihanalitice prin email
Au luat-o romînii razna?
Salvarea este o iluzie?
Despre derută şi a te da mare
Are psihanaliza viitor?
Despre negativitatea altora şi de ce avem nevoie de ea
Cu autismul la psiholog
Aşteptînd să treacă criza
Despre transfer şi interpretarea viselor în cura psihanalitică contemporană
Despre ziua naţională şi ambianţa afectivă

2012
Cum apărăm psihanaliza
Cuvinte despre solidaritate
Mai este nevoie de psihoterapie?
Cultul maşinii la români
Psihanaliza freudiană şi globalizarea
Sexualitatea şi psihanaliza
Psihanalist cu acte în regulă
Săraci dar cinstiţi
Compasiune sau iubire de sine?
Psihanaliza şi parvenitismul
Românism durabil

2013
Ideologia medicală şi psihanaliza
Neputinţa de a mişca mintea
Geniul uman şi tehnologia
Valoarea adevărului
Impresii de sărbătoare
Despre umanitatea văzută ca maşină
Despre globalizare şi globalizat
Psihologia reclamei mediatice
De ce-mi plac filmele ruseşti
Autoanaliză şi obbiectivitate la români
Iluziile vieţii la ţară
Despre concilierea cu celălalt, cu umbra

2014
Psihanaliza personalităţii politice
Psihoterapie, spovedanie şi disociere mentală
Psihologia indiferentismului la români
De cenervozitatea românului cînd plouă?
Freud mereu actual - de ce nu şi la noi?
Din nou despre depresie

^ Sus