De ce-mi plac filmele ruseşti

Trebuie să mărturisesc că-mi plac filmele ruseşti. Au ceva deosebit care se poate defini prin cîteva elemente esenţiale: poveste - ca scenariu - şi imagine, arta de a filma adică, montaj şi mai ales actori fantastici, incredibili. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun film rusesc fără actori de prima mînă, de parcă în Rusia ar fi patria actoriei. Poate că este, aşa cum este şi a baletului sau muzicii clasice etc.

Mi-au plăcut filmele ruseşti pentru scenariu. Întotdeauna au o poveste. E atu-ul ruşilor pe care îl recunoştea spăşit Scorsese care declara că filmele lui nu au avut niciodată o poveste. Dar nu numai ale lui. Ia orice film mai ca lumea de la americani şi nu vezi mai mult decît reţeta sau, ca să nu dezamăgească, şi cîteva scene tari, de senzaţie, agresive şi/sau sexy. La ruşi scenele tari nu se substituie scenariului, adică poveştii ci o completează firesc din stofa ei.

Dar ce au ruşii fantastic este şi faptul de a reuşi să împletească în scenariu şi psihologia, ba chiar psihanaliza. În Cîteva zile din viaţa lui Oblomov al lui Mihalkov găsim o paralelă sensibilă între iubirea copilului pentru mama sa, o femeie tînără, frumoasă şi foarte tandră, şi iubita lui pe care nu o poate decît admira de la distanţă, aşa cum admiri un peisaj, pentru că este o copie a mamei şi nu poate fi iubită cu altă iubire decît contemplativă.

Şi tot în Oblomov găseşti şi o paralelă la fel de subtilă între psihologia şi modul de viaţă al boierului rus pămîntean şi a l intelectualului activ, conectat la modernitate, care este neamţul pripăşit prin Rusia. Două culturi, două civilizaţii incompatibile.

Dacă vezi numai şi acest film afli o mulţime de lucruri despre specific şi cum influenţează el psihologia personajelor, viaţa lor social şi culturală, chiar destinele lor.

Nu am văzut nimic asemănător la alţii, la americani de pildă, cu filmele lor după reţetă (ca să aducă profit financiar imediat garantat) şi cu actori previzibili.

E drept că am pornit şi eu cu filmele de aventuri, comerciale, fără densit ate... Din fericire, nu m-am oprit la ele. Şi ca să termin tot cu ruşii, la ei şi filmele de acţiune, cum sînt cele de război, sunt de adîncime. De ce oare, ce se întîmplă cu ruşii, de ce sunt ei mai profunzi?

PS. Uneori soarta ne joacă feste! Numai ce am scris acest editorial despre filmele ruseşti că am şi văzut un fim american cu adevărat mare - Open Range - cu actori de valoare ca Robert Duvall, Kevin Costner şi Annette Bening. Pe generic am remarcat înscrisul: A Kevin Costner Film şi mi-am explicat de unde vine valoarea filmului mai exact din aceea că actorul îţi face propriul său film şi nu mai joacă în filmuleţe comerciale. Asta ne arată care este problema cu USA - nu se caută valoarea ca atare ci valoarea comercială, succesul imediat la publicul larg care, evident, este necultivat (da, şi al ei!). Totuşi rămîne acest film care merită văzut chiar dacă povestea e arhicunoscută, undeva in West cu cowboys şi fermieri brutali care cumpără totul, de la pămînt la şerif. Filmul are o calitate aparte a jocului actorilor, a temelor de viaţă puse în context şi spuse cu atîta naturaleţe. E şi puţină filozofie ca în scena în care Sue îi explică viitorului ei soţ, Charley, că deşi şi ea este strivită de povara trecutului, a hotărît să nu se lase şi merge mai departe.

--
Articol de Jean Chiriac