Despre concilierea cu celălalt, cu umbra

Am auzit recent de cazul unei americance, cunoscută public prin energia şi tăria ei, dar care a murit stupid pe trecerea de pietoni. Avea în spate un palmares de invidiat: victoria împotriva cancerului şi scăparea ca prin urechile acului dintr-un accident de motocicletă. Fotografiile arătau imaginea unei femei robuste, un soi de "doamna de fier". Şi iată că moare la scurt timp după accident, călcată pe trecerea de pietoni.

Cazul îmi aminte şte de unul din practica psihanalitică. Am cunoscut un bărbat care se plîngea de o boală foarte gravă care nu poate fi tratată prin psihanaliză: scleroză în plăci. Mi-a vorbit despre el, despre necazurile vieţii pe care le-a învins cu brio şi care nu l-au curbat. Mi-a vorbit finalmente de boala sa diagnosticată recent şi despre temeritatea lui în faţa ei. Am avut atunci imaginea bărbatului de fier! Totuşi i-am spus cîteva cuvinte de bun simţ: dom'le, eşti prea tare, prea de fier, prea învingi în toate. Prea nu te laşi strivit. Prea eşti mereu dumneata deasupra!

Avem aici u simptom: eroul. Jung ar identifica aici arhetipul eroului. Şi ar spune că este o inflaţie, că eul se lasă total dominat de arhetip şi sucombă. Sau că eul devine arhetipul şi-şi depăşeşte limitele naturale.

Dar nu neapărat arhetipul e de vine. Poate că mai de vină este cultura noastră care valorizează la cel mai înalt grad un soi de vitejie şi încăpăţînare care trebuie să întreacă orice pe lume, chiar şi maladiile grave. A deseori citesc în presă: cutare a cîştigat bătălia cu cancerul sau, dimpotrivă, a pierdut. Deci, o bătălie cu un agresor mut care este boala, neputinţa noastră - poate firească -, şi mai ales refuzul neputinţei. Ai spune că omul modern e croit numai din oţel şi este destinat unei existenţe eterne. Evident că imaginea este falsă.

Tratarea bolii cu indiferenţă e o altă formă de încăpăţînare. Ori eşti tare - ori nici nu te sinchiseşti: e în fond acelaşi lucru. Şi într-un caz şi în altul crezi că poţi depăşi boala fără a încerca să o accepţi şi mai ales să o înţelegi!

Dar oare poate fi înţeleasă boala? Şi ce anume să înţelegi? Nu trebuie să ai studii de specialitate şi experienţă îndelungată ca să înţelegi?

În psihanaliză accentul e pus mai ales pe înţelegere. Cum adică? Ca în exemplu de mai sus, cu bărbatul de fier, care sfida scleroza în plăci. Mai exact ca în momentul cînd mi-a venit să-i spun: las-o mai moale! Acceptă slăbiciunea, încetează să mai fii tare. Fă un pas spre conciliere. Acceptă-ţi umbra etc. În cazul femeii de care vorbeam mai sus un asemenea sfat ar fi avut un efect salvator. Acceptîndu-ţi slăbiciunea, cealaltă parte, umbra, nu mai te expui riscului de a fi agresat de formele bizare pe care le poate căpăta ea în realitate. În fond, asta învăţăm la şedinţa de psihanaliză: cum să recunoaştem umbra şi cum să dialogăm cu ea gîndindu -ne la o soluţie de convieţuire.

Poate că "a cădea la pace" nu e foarte glorios, nu te impune ca un exemplu de tărie şi forţă în ochii altora. Dar este sănătos. Şi cred că sănătatea este de fapt principala miză.

--
Material de Jean Chiriac