Autoanaliză şi obiectivitate la romîni

Ce spune romînul la necaz? "S-a stricat lumea". El face o legătură cauzală între deteriorarea etică şi cea fizică.

Dar el nu spune "m-am stricat", adică nu se include în conceptul de "lume stricată".

Mai rău chiar, nu explică precis ce anume s-a stricat. El nu are percepţia clară a cauzei deteriorării aşa cum o are un depanator auto, de pildă, cînd repară o maşină.

De ce?

Poate pentru că romînul nu ştie ce s-a stricat de fapt, şi nu ştie pentru că nu are o scară standard de valori etice de la care, abdicînd, trebuie să te aştepţi la rău (la pedeapsă, compensaţie, retribuţie). Avem astfel un romîn inconştient de propria sa "stricăciune", gata să o pună pe seama "lumii" (adică, la modul vag, abstract).

Este cert faptul că ideologia bisericii care crede că între deteriorarea morală umană şi cea fizică a lumii din afară există o legătură cauzală este la originea binomului stricăciune morală-stricăciune generală. Totuşi această ideologie îi este insuflată romînului superficial.

Dacă citim cărţile scrise de părinţii creştini găsim liste de păcate care pot explica de ce lumea se resimte. Dar aceste cărţi nu sînt citite şi de credincioşi sau dacă sînt citite, ele nu sînt asumate.

Probabil că, aşa cum au insinuat unii specialişti, efortul de transformare ideologică a omului în societatea comunistă română este o explicaţie a desacralizării sau secularizării vieţii noastre, ceea ce duce la o percepere vagă, insuficientă, a răului care se comite prin degradare etică.

Dar mai este - şi direct legat de acest efort - şi deplasarea maselor mari de ţărani din mediile rurale la oraş, adică părăsirea culturii tradiţionale (nu spun, pentru una alternativă, deoarece oraşul nu a oferit altceva).

În paralel, să notăm şi influenţa (după decembrie 1989) occidentului, cu cultura sa a consumului, care nu mai are nimic etic sau spiritual. Să observăm că în cultura consumului avem doar indicaţii - tutoriale şi manuale - de cum se face, ca mod de exploatare a bunului respectiv, fără nicio o legătură cu cum se face din punct de vedere moral/etic.

Toate acestea plus dezinteresul românului pentru autoanaliză - autoanaliza este prezentă numai în creştinismul catolic şi la sfinţii părinţi - explică de ce el este convins că dezastrele naturii sînt influenţate de căderea morală şi, concomitent, nu este conştient de propria sa participare la declinul moral.

S-ar putea deduce din structurarea ideologică a comunităţilor religioase mici (rurale şi chiar urbane) că neputinţa de autoanaliză vine şi din solidaritatea interioară a acestora. La Biserică, preotul se roagă pentru mîntuirea credincioşilor cu referire la cei prezenţi în biserica parohială, întîi şi întîi, şi numai în secundar pentru mîntuirea tuturor în general.

Se naşte astfel iluzia de a crede că cei care sînt prezenţi la momentul respectiv, la liturghie, sînt scutiţi de păcat (pentru că ei cred şi frecventează biserica) (1) şi este evident că această ideea oferă un beneficiu de participare bisericii pentru că-i obligă pe credincioşi să fie prezenţi la liturghie în număr cît mai mare. (2)

Dar se poate merge mai departe pînă la analiza solidarităţii etnice la unele facţiuni religioase din cadrul aceluiaşi cult. Am scris chiar despre analiza unui vis cu conţinut religios, la o persoană protestantă (3), care avea această tentă de a deplasa agresiunea individuală asupra lumii, la modul general, pentru a menţine în cadrul restrîns, sectar, dreptul la mîntuire sau la asocierea cu Dumnezeu şi sfinţii săi.

Rezultă că neputinţa de autoanaliză şi obiectivitate vizavi de sine are multe cauze şi diverse, la români, şi că în cadrul relaţiei logice deteriorare etică-deteriorare fizică îşi are rolul ei.

Note:
1. Ideea asta este foarte răspîndită printre creştini (fie ei ortodocşi, catolici sau protestanţi).

2. În fond, pentru ce militează biserica? Pentru mîntuire individuală sau pentru atragerea în masă a credincioşilor la activităţile ei colective?

3. Vezi revista OMEN nr. 9, articolul intitulat Dinamica unui vis cu conţinut religios. https://www.psihanaliza.org/aropa/reviste_3.html

--
Material de Jean Chiriac