Ideologia medicală şi psihanaliza

  Ideologia medicală se schimbă pe zi ce trece. Din ce în ce mai mult pacientul este privit ca un mecanism static, o maşină, care trebuie testată şi asupra căreia se emit diagnostice. Din ce în ce mai mult opinia pacientului este ignorată. Boala devine un soi de malfunction şi este tratată aşa cum tratezi defecţiunea la automobilul propriu.

Ceea ce caracterizează poziţia pacientului în medicina de azi este aşadar o absolută pasivitate - neparticipare la actul terapeutic. Pacientul aşteaptă totul din afară, ca un fel de soluţie absolut efectivă care să-i restabilească starea de sănătate în mod automat.

O asemenea viziune nu este favorabilă aplicării psihanalizei.

În psihanaliză, pacientul este activ. El trebuie să se implice în terapie. El este principalul subiect şi tot el oferă informaţiile cele mai precise privind problemele sale nevrotice. Pacientul este cel care vorbeşte despre problemele sale, în mod liber, fără nicio constrîngere exterioară*, în timp ce analistul asistă cu detaşare, intervenind cînd şi cînd cu observaţiile sale**.

Această modalitate specifică de terapie în psihanaliză este absolut incompatibilă cu cea a medicinei moderne. Am putea spune chiar că se află în opoziţie. Iar această opoziţie explică de ce pacienţii noştri au mari dificultăţi în a înţelege rolul lor în terapie.

Aşteptînd totul de la analist, ei sunt total descumpăniţi atunci cînd sînt invitaţi să vorbească liber. Mai întîi pentru că nu au fost obişnuiţi să se exprime vizavi de suferinţa lor, în al doilea rînd, pentru că nu înţeleg la ce foloseşte vorbirea liberă.

Psihanaliza nu poate funcţiona în mediile dominate de ideologia medicinei moderne. Ori cum această ideologie tinde să se impună cu desăvîrşire, ne întrebăm unde mai este locul psihanalizei?

--
*Vorbirea liberă, fără o dirijare raţională sau etică, este una din condiţiile analizei.

**Care sînt mai mult sugestii.

--
Articol de Jean Chiriac