Sexualitate şi psihanaliză

Sunt absolut convins că citind povestea biblică a ispitirii perechii primordiale te-ai gîndit o secundă la sex. Şarpele este un simbol sexual, fără îndoială - ideea de ispitire, fructul ispitei rezonă mai mult ca sigur cu viaţa sexuală. Nu e de mirare că te gîndeşti la ea. Şi totuşi mă îndoiesc că creatorul povestirii a avut în minte o ispitire cu caracter sexual . Tema căderii este centrală aici, pierderea nemuririi, a asemănării cu tatăl ceresc etc. Deci chestiuni mult mai rafinate. Ce să caute sexul aici?

Sexualitatea este o temă centrală în viaţa noastră. Societăţile primitive, culturile arhaice de pretutindeni au pus sexualitatea sub control - reguli, norme, tabuuri sau legi explicite care administrează strict această activitate. SEXUALITATEA ESTE CEL MAI ADESEA INTER ZISĂ, CHIAR CEA MAI INTERZISĂ ACTIVITATE UMANĂ - de aceea nu ne miră că mitologiile popoarelor acordă libertate absolută în acest domeniu zeilor şi fiinţelor supranaturale (la hinduşi stilurile de acuplare sexuală între fiinţei mitice sunt sculptate pe temple!). Măcar ele să se bucure din plin de ea.

Sexualitatea este şi marfă. Prostituţia, cea mai veche meserie. În Biblie, ca să revenim la ea, prostituţia este pedepsită aspru - să ne amintim stupefacţia evreilor cînd au asista t la scurta judecată prin care Isus a eliberat-o necondiţionat pe prostituată (femeia adulteră). În mod normal (legal) trebuia lapidată.

Azi sexualitatea este arhiprezentă - în mass-media, filme, pe stradă (ţinuta sumară a femeilor care te invită fără perdea la o scurtă aventură), oriunde întorci capul ai în faţă o scenă sexuală sau care trimite la sex. Mulţi consideră că sexualitatea este azi marfa cea mai bine vîndută pe fondul unei relaxări relative a moravurilor.

De ce spun toate astea? Pentru a reaminti care este importanţa erotismului în viaţa noastră individuală şi colectivă, o importanţă neîntrecută nici de interesul alimentar sau de religie.

În acest context nu ar trebui să ne mire că psihanaliza pune atîta preţ pe sexualitate. Totuşi, t eoria sexuală elaborată de Freud a isterizat şi mai continuă să o facă, dar într-o altă manieră. Azi i se impută psihanalizei importanţa ca procent acordată sexualităţii în viaţa psihică a individului (înainte se nega pur şi simplu prezenţa sexualităţii sau importanţa ei). Am citit recent într-o scurtă şi umilă prezentare a psihanalizei - preţuită de tartorul Google, însă, care i-a acordat locul 3 sau 4 din index la cuvîntul cheie "psychoanalysis" - am citi, deci, că una din imputările aduse psihanalizei este tocmai interesul extrem arătat sexualităţii. Adică am putea accepta un procent de interes, dar nu mai mult de, să zicem, 50%!

Faptul că ceea ce este evident în viaţa de zi cu zi nu trebuie să se regăsească şi în psihanaliză mă contrazisă. Adică de ce să fie un abuz preţul pus de Freud pe sexualitate în explicarea cauzei nevrozelor? Dacă suntem atît de mult preocupaţi de sex, de ce să ne mire că inhibarea funcţiei sexuale poate aduce probleme? (În realitate, chiar aduce!)

Sincer nu am găsit niciodată răspunsul la această întrebare. Imputarea pare a fi un capriciu, ceva minor, secund, care s-ar motiva aşa: dacă tot e să criticăm psihanaliza , haide să atacăm teoria sexuală! Dar nu pentru că teoria ar fi o aberaţie ci pur şi simplu pentru că psihanaliza trebuie atacată de undeva.

--
Articol de Jean Chiriac