Are psihanaliza viitor?

Are psihanaliza viitor, ne întreabă cineva dornic să se formeze ca viitor psihanalist? Este o întrebare la care nu pot răspunde cu un "da" sau "nu". Ea implică multe nuanţări şi condiţionări.

Ce e sigur e că psihanaliza are trecut. A avut şi o perioadă de glorie prin anii 50. De asemenea este i mportant de ştiut că cunoaşterea psihanalitică, descoperirile ei revoluţionare privind inconştientul şi refulatul, stadiile de dezvoltare a libidoului etc. au trecut proba timpului şi au fost îmbrăţişate şi de alte metode, şi chiar de psihiatrie. Psihanaliza este prezentă şi în rîndurile oamenilor credincioşi sau ale slujitorilor bisericii (exemplul pastorului Phister, un apropiat al lui Freud, a dat roade).

Ce putem spune de psihanaliză ca tratament? Pentru lumea de azi, grăbită şi insuficient maturizată, pentru etica modernă care nu mai arată foarte multă pudoare, tratamentul psihanalitic poate părea cam greoi, încet şi incert. Sunt o mulţime de metode azi - zeci! - care pretind că fac treabă bună în cîteva şedinţe. Sînt metode bazate pe sugestie sau hipnoză (depăşite de psihanaliză, ca inadecvate) care revin azi în forţă. Sunt metode care împletesc psihologia occidentală cu yoga sau tehnici orientale de calmare şi meditaţie...

De fapt, întrebarea ar trebui pusă astfel: are tratamentul prin psihanaliză viitor în România? În România nu am asistat la o dezvoltare a psihanalizei ca în Ungaria sau Rusia. Ea a rămas o ciudăţenie chiar şi în mediile intelectuale, atunci cînd nu a fost atacată virulent. În perioada ceauşistă nu a fost foarte dragă regimului. Nu se ştie, la nivel public, mai nimic despre psihanaliză. După 89 s- au publicat ceva cărţi, dar s-a mers direct la noi apariţii fără a se insista suficient pe cărţile de bază - aşa că putem intui existenţa unui public atras mai ales de aspectul livresc. Că este aşa o dovedeşte şi accentul pus de unii pe "vocabular" - mai ales - şi deloc pe practică.

Psihanaliza practicată la cabinet în forma ei clasică pare să nu succite un interes real (dacă exceptăm persoanele care vor să se formeze - puţine la număr).

Aş conchide că viitorul practicii - din posturile de analist şi analizat - este incert la noi. Fără trecut, fără prezent, este puţin probabil să existe un viitor. Să nu mai vorbim despre insuficienta formare în mediile noastre derutate de politica Asociaţiei internaţionale şi de impactul noilor veniţi în plan terapeutic.

--
Articol de Jean Chiriac.