L-am văzut citind din Biblie, cuvînt cu cuvînt, așa cum ai citi dintr-un cod de legi sau manual școlar. Apoi a închis cartea și a început un comentariu amplu bazat
pe cuvintele citite. Singura problemă era că citea din Biblie, adică cuvintele care i se atribuie lui Isus. De ce este aceasta o problemă? Deoarece, spre deosebire de un cod de legi sau un manual școlar cuvintele
lui Isus din Evanghelii nu sînt certe. Să fiu mai precis, 99% sunt deformate sau înlocuite. Evangheliile, așa cum le avem azi, nu sunt cele originale, ci copii care au suferit modificări, omisiuni și reinterpretări.
Ca să citezi din aceste scrieri cu aerul satisfăcut că ai de-a face cu documente autentice este fără îndoială ori criminal, ori idiot.
Mai departe, a comenta și concluziona pe baza acestor citate este la
fel de aberant.
Din fericire, comentatorii, pastori sau preoți, nu fac răul la care ne așteptăm prezentîndu-ne un Christos falsificat și o doctrină măsluită fiindcă
nimeni nu este interesat de aceste scrieri.
Chiar așa! Nici măcar credincioșii sau cei care se numesc astfel nu au nici cea mai mică curiozitate despre ce scriu evangheliile. Pentru ei nu există nici
fals și nici uz de fals. Pentru ei există doar profit, sau ce s-ar putea numi "avantajul de a avea credință".
Asta exlică de pidă de ce la predică nu se înghesuie nimeni; de ce oamenii nu sunt
perocupați de efectele globalizării și ale ecumenismului interconfesional. Ei nu sunt deranjați nici de posibilitatea ca într-un viitor nu foarte depărtat să nu mai pomenească nimeni, nimic, de Christos. Problema lor
este dacă religia lor este sau nu profitabilă și nu dacă este sau nu exactă sau validă.
Freud vorbea despre religie ca despre o tentativă de a înlocui lumea sensibilă cu cea a dorinței. O psihoză în masă,
desigur.
Totuși omul nu poate fi făcut vinovat pentru această tentativă: uneori este foarte greu să trăiești și mai ales să rămîi lucid într-o lume dominată de absurd și inconstanță. Nevoia de evadare din
neant, din nonsens, și mai ales cea - mai apropiată - de a avea asigurată securitatea individuală este de nestăvilit. Vine din instinctul vieții, din forța de conservare.
La ce ne folosește totuși să știm că acele
cuvinte citate de pastor nu sunt autentice? Obținem un beneficiu din simpla cunoaștere?
Da, cu condiția ca acele cuvinte să fie indicații precise care conduc la o altfel de asigurare în fața primejdiilor
vieții: prin Salvare.
Dacă acele cuvinte, împrospătate și redescoperite, duc la Salvare, atunci beneficiul este inimaginabil.
Dar și pericolul e mare. Oare "Salvarea" nu este și ea o iluzie,
o falsă citire a unor fraze măsluite?
AROPA