Măsurile nepopulare şi semnificaţia lor

Putem analiza psihanalitic persoane publice şi mă refer mai ales la aşa-zişii politicieni? Ce am afla din această analiză? Ne-ar fi utilă o asemenea analiză?

Din nefericire etica profesională nu permite asemenea analize. A spus-o Freud: nu trebuie supuse analizei persoane publice! E uşor de înţeles motivul. Totuşi, chiar şi fără o analiză complexă nu e greu să desprindem cîteva trăsături specifice persoanelor publice de la noi.

Cred că cea mai pregnantă trăsătură a personalităţilor noastre publice, şi mă refer aici la cele politice (1) este lipsa de popularitate. Este de mirare cum au ajuns în frunte, să conducă un minister, un partid etc. Într-adevăr, aceste personalităţi sunt de cele mai multe ori privite cu ostilitate. (2) Activitatea lor este aproape obligatoriu asociată cu măsuri nepopulare. Ştiu că am putea replica: "E nevoie de acest măsuri ca să progresăm!" În realitate, lucrurile nu stau aşa. Măsurile nepopulare nu sunt în nici un fel luate pentru avansul economic, social, spiritual etc. Ele sunt pur şi simplu măsuri nepopulare.

Ce vreau să zic este că politicianul român are o înclinaţie irezistibilă în a spune şi a face lucruri care nu convin celor mulţi, alegători, membri de partid sau simpli cetăţeni. În prima fază a alegerilor, politicianul nostru este gata să promită orice şi în orice caz se arată total supus (obedient) publicului larg care urmează să-l aleagă. (3) E vorba aceea românească: "se face preş în faţa ta". Adică renunţă la orice demnitate - vă amintiţi scena cu plînsul în faţa camerelor de luat vederi sau cu călugărul din culise?

Da, într-adevăr, indiferent de identitatea politicianului, el este gata să renunţe la orice urmă de narcisism atunci cînd candidează. Iar după ce este ales devine opusul a ceea ce a fost în prima fază. Fără excepţie, oamenii care ajung la putere devin agresivi, intoleranţi şi mai ales propun sau aplică măsuri nepopulare. Aceste măsuri sunt arbitrare, adică nu sunt dictate de necesităţi economice şi sociale reale.

Chiar dacă simulează interesul social: "Trebuie să facem sacrificii pentru ca să ne fie mai tîrziu bine", se spune oficial - o analiză matură revelează slăbiciunile şi subiectivismul măsurilor decise. Scopul direct al acestor măsuri este altul: să pedepsească şi să provoace durere. Şi dacă nu provoacă durere, cel puţin să inducă o stare de nemulţumire generală!

M-am întrebat adeseori de ce acest proces se întîmplă invariabil - indiferent de persoana care este în fruntea bucatelor. Răspunsul nu era deloc complicat. Psihologic vorbind, atunci cînd a trebuit să faci compromisurile mari pentru a fi ales - aşa cum arătam mai sus - vine o vreme cînd vrei să plăteşti cu aceeaşi monedă. Pur şi simplu simţi nevoia să te răzbuni pe masele de oameni care te-au susţinut la un moment dat, dar pentru care nu simţi nimic legat de compasiune.

Este ca şi într-o căsătorie cînd soţul a greşit şi se umileşte în faţa soţiei implorînd-o să-l ierte. Dacă soţia cedează şi îl iartă, constată curînd că "păcătosul" nu numai că nu s-a pocăit dar a devenit şi mai înrăit. Păstrînd proporţiile, persoana politică aflată în frunte va trebui într-o bună zi să-i pedepsească pe cei care l-au ales. Şi asta pentru că trebuie să compenseze cumva umilinţele la care s-a supus în perioada candidaturii. Mazochismul iniţial face loc sadismului. În plan social, oamenii vor avea de suportat efectele măsurilor nepopulare şi vor trebui să preia poziţia mazochistă tradusă în proteste colective pe la porţile instituţiilor statului, proteste care nu au şanse de izbîndă deoarece mai-marii sunt insensibili la nevoile lor şi la critici. Altfel spus, nu există nici măcar dialog social.

Ne întrebăm firesc: "Oare scenariul acesta poate fi întîlnit pretutindeni? Chiar şi în ţările occidentale evoluate?" Nu, nu există sau nu este atît de virulent. Voi încerca să explic de ce într-un editorial viitor.

Note:
1. Cînd spun "personalităţi politice" NU trebuie să se înţeleagă oameni cu o reputaţie publică reală. E vorba pur şi simplu de persoane care deţin o funcţie importantă în stat.

2. Ceea ce sondajele înregistrează ca scădere în popularitate.

3. El admite să fie disecat sub ochii publici în emisiuni televizate unde i se reproşează deschis practic orice.