Teoriile lui Freud

- Introducere -

Mulţi caută pe Google după "teoria lui Freud". Este ciudată formularea. De ce? Pentru că Freud nu a avut în realitate o singură teorie ci foarte multe. Faptul că ignorăm acest aspect arată cît de "familiar" este Freud în lumea românească!

Cartea Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii vine ca o completare a teoriei nevrozelor.

Desigur că nu e spaţiu suficient să dezvoltăm subiectul şi ne vom limita la cîteva dintre cele mai importante teorii freudiene.

Cea mai cunoscută este împărţirea minţii (aparatului psihic) în trei secţiuni: în prima topică - inconştient, preconştient, conştient, în a doua topică, definitivă: sine, eu, supraeu. Funcţiile fiecărei instanţe.

Stipularea principiului plăcerii şi al realităţii care controlează fenomenele vieţii psihice inconştiente.

Teoria nevrozelor care se referă la cauza şi formarea acestor afecţiuni universal răspîndite. În general, e vorba de viaţa sexuală timpurie, mai precis despre refulările produse la vîrsta copilăriei şi de fixaţiile la această fază de dezvoltare.

Legată de teoria nevrozelor, trebuie citate teoria sexuală, dezvoltată în celebra sa carte: Trei eseuri asupra sexualităţii, concepţia copilului despre naşterea - ipoteza cloacală - şi stadiile de dezvoltare psihosexuală, fals numite stadiile dezvoltării personalităţii.

Alte teorii freudiene la fel de importante:

Mecanismele defensive. Adică rezistenţele psihice care se opun revendicărilor (moţiunilor) pulsionale, inacceptabile moral, pentru a împiedica traducerea lor în act şi dezvoltarea angoasei.

Teoria visului - visul este, după Freud, realizarea deghizată a unei dorinţe refulate. Funcţia lui: protejarea somnului. Cum se formează visul (travaliul visului) şi care este importanţa interpretării lui în cura psihanalitică sînt aspecte descrise şi dezvoltate deopotrivă de Freud.

Interpretarea viselor este o adevărată monografie dedicată de Freud tuturor spectelor legate de vis. Este lucrarea pe care autorul a actualizat-o continuu.

Teoria despre inconştient. Inconştientul, refularea şi refulatul sunt citate adeseori ca principalele descoperiri ale lui Freud care practic au modificat radical viziunea comună şi medicală asupra vieţii psihice, ca fiind una statică şi limitată exclusiv la conştiinţă.

Freud adaugă dimensiunea abisală a psihicului individual şi explică funcţia lui în apariţia afecţiunilor nevrotice.

Psihopatologia vieţii cotidiene se adresează publicului larg arătînd cum simptomele nevrotice se dezvoltă deopotrivă şi la persoanele aşa-zis normale.

Sesizarea inconştientului la care serveşte interpretarea viselor este principala probă la care era supus, pe vremea lui Freud, viitorul psihanalist.

Desigur că astăzi nu se mai urmăreşte deprinderea acestei abilităţi, cînd psihanaliza este fie respinsă din varii motive, fie insuficient studiată ca să se limiteze la un simplu joc rebusistic, bazat pe utilizarea ludică a unui vocabular ermetic. Şi cam atît.

Mecanismele care guvernează activitatea psihică inconştientă, dinamica psihică, metodele de acces la inconştient sunt tot atîtea teorii dezvoltate de Freud în urma activităţii sale clinice.

Şi nu în ultimul rînd, teoria despre transfer, despre rolul său în cura psihanalitică şi complexul lui Oedip - care este, după Freud, nucleul nevrozelor.

În concluzie, Freud a scris imens şi a abordat practic tot ce poate face obiectul studiului ştiinţific al minţii. El a creat un adevărat vocabular psihanalitic care aduce elemente şi explicaţii nemaiîntîlnite pînă la el.

• Vezi şi dicţionarul de termeni aici.