Studii asupra isteriei (1895)

Publicate în 1895 de către Sigmund Freud şi Joseph Breuer, "Studiile asupra isteriei" sînt considerate în general drept lucrarea care marchează debutul psihanalizei. În realitate, aceste studii sînt o opera de tranziţie între perioada pre-analitică şi opera freudiană aşa cum o cunoaştem. În această calitate "Studiile asupra isteriei" sînt adeseori o sursă de confuzie pentru cititorul profan care ar căuta aici unele informaţii suficiente şi definitive asupra gîndirii lui Freud.

Lectura "Studiilor asupra isteriei" este una pasionantă, deoarece fiecare dintre cazurile descrise de către autori constituie echivalentul unei scurte opere romaneşti care captează şi menţine interesul cititorului. Pe parcursul lucrării sîntem martorii scrierii istoriei maladiei, dar şi ai imprevizibilului unei forme de tratament inedite care dă cuvîntul bolnavului însuşi. Entuziasmul celor doi autori, mai ales al tînărului Freud, este molipsitor şi, chiar dacă rigoarea clinică a expozeului a fost pusă recent sub semnul întrebării (mai ales în cazul Anna O.), această operă marchează o veritabilă ruptură epistemologică în ceea ce priveşte studiul psihicului uman.

Rezultat al colaborării dintre Freud si Joseph Breuer, această carte marchează şi ruptura treptata dintre cei doi. Freud se va angaja pe calea psihanalizei, pe cînd Breuer, mai în vîrstă, se va mulţumi sa urmărească de departe munca fostului sau protejat. Fiecare dintre capitolele cărţii poartă amprenta şi semnătura propriului autor, ele fiind dovada vizibilă a divergenţelor dintre cei doi oameni.

Interpretarea viselor (1900)

Publicată în 1899, însă datată de editor 1900, această carte este piatra de temelie a psihanalizei. Operă impozantă, "Interpretarea viselor" este una dintre cărţile faţă de care Freud a fost în mod special ataşat deoarece a revenit constant asupra ei cu note şi adăugiri pe măsură ce gîndirea sa a evoluat şi lucrarea a fost reeditată.

"Interpretarea viselor" este o voluminoasă monografie la care Freud a lucrat de-a lungul mai multor ani. O menţiune deosebit de importantă este faptul că această lucrare este împlinirea unei munci intense cu sine însuşi, numită de atunci "autoanaliză", pe care Freud, în acelaşi timp cercetător şi subiect al studiului, a depus-o de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a anilor 1890. Mărturia acestei munci cu sine o găsim în corespondenţa cu Wilhelm Fliess (cf.: "Naşterea psihanalizei").

Majoritatea viselor relatate în această carte aparţin autorului; pentru un cititor avizat ele sînt mărturia dinamicii conflictuale în care era prins Freud în acei ani de efervescenţă, care sînt de atunci încoace un obiect central de studiu pentru mulţi dintre cei interesaţi de psihanaliză.

Scrisă într-un stil bogat, care-i era propriu, şi care i-a adus lui Freud premiul Goethe, această lucrare este un studiu amănunţit al viselor şi reia, pentru a le discuta şi a le arăta punctele slabe, diferitele abordări de pînă atunci ale fenomenului oniric. În continuare, el va consacra mai multe capitole problemei interpretării viselor, unde va pune bazele teoretice şi metapsihologice ale întregii sale opere (interpretarea viselor, satisfacerea dorinţei, complexul lui Oedip, prima topică etc.). O carte de neratat.

Despre vise (1901)

"Despre vise" este un opuscul scris de Freud în urma publicării în 1900 a monografiei sale despre interpretarea viselor. La instigarea prietenilor săi, printre care Wilhelm Fliess, Freud acceptă să reia pana pentru a redacta un soi de rezumat a lucrării sale sub o forma mai accesibilă publicului larg.

Această carte se citeşte uşor şi rapid; ea ne ajută să ne facem o idee sumară asupra concepţiei freudiene a visului, dar nu oferă spaţiu elaborărilor teoretice privind viaţa psihică, prezente în ultimile capitole ale cărţii din 1900.

O bună introducere în problematica visului, pentru cei care vor să-şi facă o idee generală despre acest subiect şi care fixează elementele centrale ale viziunii lui Freud.

Referinţă: textul a fost tradus şi în limba româna sub titlul "Interpretarea viselor", editura Măiastra, 1991.

Fragment din analiza unei isterii (1901)

Viziunea lui Freud despre femei a făcut obiectul a numeroase studii, conferinţe şi colocvii, numeroase dintre ele au ca temă centrală cazul Dora, acea nefericită tînără neînţeleasă de către maestru. Situaţia este însă mult mai complexă.

Prin publicarea cazului Dora, în 1901, Freud dorea să exemplifice şi să demonstreze printr-un exemplu clinic monografia sa despre vise publicată cu un an înainte. Nu este deloc surprinzător faptul că relatarea cazului se centrează în special pe analiza a două vise. În plus, psihanaliza era doar la început, iar Freud este departe de a-şi fi dat seama de adevărata importanţă a fenomenului transferului în desfăşurarea curei.

Cazul Dora poartă amprenta tipică a Vienei începutului de secol XX, a ipocriziei cu care erau tratate problemele sexualităţii şi ale adulterului.

O mamă destul de nevrotică - obsedată de curăţenie -, un tată a cărui amantă era soţia unui prieten - prieten care încearcă, concomitent, să o seducă pe Dora, care l-a respins iar el se aliază apoi cu tatăl fetei pentru a pune totul pe seama imaginaţiei ei, iată bazele unei drame a vieţii cotidiene. Mai adăugaţi că amanta tatălui se amesteca în educaţia sexuală a tinerei fete, acest fapt întregind tabloul unei situaţii explozive.

Deseori i s-a reproşat lui Freud intervenţia abruptă în cazul Dora. Unii au văzut o repetiţie a traumatismului atunci cînd Freud, creditînd relatarea tinerei fete, a interpretat-o ca exprimînd iubirea ei pentru cel pe care l-a respins. Episodul analitic ia repede sfîrşit la iniţiativa pacientei.

Un text interesant, mai ales dacă ne ferim să adoptam a priori o poziţie polemică şi căutam să tragem învăţăturile de rigoare din acest semieşec.

Psihopatologia vieţii cotidiene (1901)

Cu monografia despre interpretarea viselor, cartea despre vorbele de duh şi lucrarea de faţă - care se apleacă asupra uitării, lapsusurilor şi actelor ratate - Freud încearcă sa demonstreze valoarea generală a noii sale ştiinţe în înţelegerea nu doar a patologiei, ci şi a psihicului uman în generalitatea sa.

Redactată în acelaşi timp cu "Interpretarea viselor", "Psihopatologia vieţii cotidiene" a fost publicată în 1901 şi este una dintre operele cele mai cunoscute de către marele public nespecialist.

Bucurîndu-se de o lectură plăcută şi captivantă, datorită numeroaselor exemple relatate si analizate, această carte a contribuit la răspîndirea ideii că nici un act nu e gratuit şi nimic nu se întîmplă degeaba.

Trei eseuri asupra teoriei sexuale (1905)

Acest tratat a fost publicat în 1905 şi a fost deseori modificat; de-a lungul anilor el a fost rescris aproape în întregime de către Freud şi a avut un efect bulversant asupra tuturor domeniilor cercetării psihicului uman.

Un mit durabil, dar fals, întreţine ideea că publicarea cărţii ar fi provocat luări de poziţie vehemente din partea lumii ştiinţifice, oripilate de teoriile asupra sexualităţii infantile. Realitatea este însă mult mai nuanţată.

În epocă se publicau numeroase cărţi pe tema sexualităţii, iar chestiunea unei vieţi sexuale infantile era un lucru abordat deseori şi destul de bine acceptat. De altfel, cartea lui Freud s-a bucurat la început de o primire mai degrabă discretă, dar destul de favorabilă, mai ales din cauza faptului că cititorii nu au realizat de îndată în ce măsură concepţia asupra psiho-sexualităţii era revoluţionară.

Cele trei eseuri sînt o operă clasică a psihanalizei.

--
Traducere din limba franceză de de Călin Heteş-Peştean (mai puţin textul Despre vise, de Ioan Ionuţ).

<- Înapoi la prezentare de carte