Apocalipsa şi Codul lui Da Vinci

Una din prejudecăţile omului modern este că lumea a decăzut, că morala este la pămînt, că oamenii sunt fără credinţă şi altele la fel. În realitate, lumea a fost mereu decăzută în sens moral. Şi în imperiul roman şi la vechii greci, destrăbălarea, impostura, cinismul politic au fost la ele acasă. Astăzi însă suntem mai afectaţi de aceste fenomene. De ce? Pentru că Biserica creştină ne învaţă că ele sunt semnul Apocalipsei. Apocalipsa creştină - viziunea despre sfîrşitul lumii - este impregnată în cultura noastră. Din nefericire ea nu este prezentată ca un interludiu, ca o anticameră a aşteptatei împărăţii a  cerurilor, ci ca o pedeapsă. Pedeapsă pentru cei care păcătuiesc, desigur!

Orice lucru nou apărut, care nu cadrează cu suficienţa moralei creştine, este etichetat din start ca erezie sau satanism. La fel şi cartea lui Dan Brown - Codul lui Da Vinci - care a făcut deja înconjurul lumii. Pentru oamenii bisericii ea este un exemplu de satanizare a societăţii şi tinerilor (cititori). De ce? Pentru că este ficţiune (şi minte, ca orice ficţiune) şi se abate de la adevărurile revelate de Biblie. Iată o poziţie care aminteşte de Inchiziţie şi de rugurile umane aprinse în numele iubirii creştineşti. Desigur că această poziţie nu putea fi decît a românilor ortodocşi, cum o probează cartea lui Cristian Şerban ( Robiţi de "fenomenul" Da Vinci) destinată să combată Codul...

Dan Brown este un scriitor minor de genul lui Coelho, care ştie să scrie pentru public, care simte precis ce caută publicul larg şi se îmbogăţeşte peste noapte publicînd maculatură de mare tiraj. Codul... nu este o lucrare ştiinţifică - el este, într-adevăr, o ficţiune îmbrăcată însă în ambalajul amăgitor al esoterismului religios.

De aici şi pînă la a acuza însă asemenea publicaţie de blasfemie, satanism etc. ni se pare o cale lungă. Dar are explicaţii. Pe de o parte, obsesia Apocalipsei de care am pomeni deja. În al doilea rînd, o nevoie inconştientă de a recrea lumea păgînă a creştinismului abia născînd.

În zorii existenţei sale, cînd creştinismul era o aventură riscantă prin catacombele Romei, creştinii s-au înfruntat cu "păgînii" pe care i-au suprimat sistematic odată cu impunerea creştinismului ca religiei oficială în imperiu. De această vreme, în care creştinii treceau prin foc şi sabie tot ce nu era admis oficial, le este dor ortodocşilor noştri, altminteri oameni paşnici şi supuşi veacului ca noi toţi.

Ideea apocalipsei ca şi vremurile de fală ale biruinţei împotriva desfrînatelor teologii păgîne au un numitor comun: dezlănţuirea permisă a agresivităţii, a instinctului distructiv. Această nevoie este exacerbată la ortodocşii români şi se cere satisfăcută imediat şi prin orice mijloace. Chiar şi prin ura deschisă faţă de un roman de doi bani...

Gîndiţi-vă ce ar putea face această furie oarbă dacă creştinii şi creştinismul şi-ar recăpăta privilegiile evului obscur!

AROPA