Psihanaliza aplicată



powered by FreeFind
 

Societate

Psihanaliză și societate

Psihanaliza a impus o nouă concepție asupra sufletului în care
inconștientul psihic joacă un rol dominant. Această viziune se opune "psihologiei" creștine, care limitează psihicul uman
la valorile conștiinței morale

de Vlad Muschevici

Pe vremea cînd psihanaliza era la începuturile ei, o sintagmă de genul "psihanaliză și societate" ar fi fost de neînțeles. Psihanaliza nu era altceva decît o metodă, ca multe altele, de tratament a afecțiunilor nevrotice. Or, o asemenea metodă se reclama din domeniul practicii medicale asumînd, așadar, un rol bine determinat și circumscris intereselor privind sănătatea mintală a colectivității. Era perioada cînd domnea ideea că nevrozele sînt maladii ereditare, care țin de o anumită degenerescență a creierului, și nu priveau, prin urmare, societatea în ansamblul ei. A pretinde să aplici practica analitică la viața sănătoasă, normală, a societății ar fi fost o atitudine, deopotrivă, absurdă și condamnabilă. De altfel, este simptomatic în acest sens faptul că și azi, încă, există voci care impută psihanalizei imixtiunea ei în domenii altele decît cele medicale, ca și cum prin această poziție și-ar depăși competențele (1).

Există oameni, chiar intelectuali, care mai cred că psihanaliza se ocupă cu nebunia și nu înțeleg, din acest motiv, ce are ea de-a face cu semenii noștri sănătoși mintal! Toate aceste persoane nu au citi, desigur, celebra carte "Psihopatologia vieții cotidiene", scrisă de Freud pe la începutul secolului trecut, și care a pus degetul pe rană atunci cînd a dovedit că viața noramală are și ea episoade, destul de dese, de anormalitate. Era desigur momentul cînd psihanaliza își depășea cercul strîmt al interesului ei pur clinic pentru a lua în colimator segmente sociale și categorii de viață care, pînă atunci, nu avuseseră de-a face cu o cercetare abisală.

  • Etica creștină și psihologia

Pînă la apariția și impunerea psihanalizei în mentalitatea occidentului, viața socială în ansamblul ei era controlată de valorile eticii și moralei creștine. Acestea din urmă decurgeau în chip logic dintr-o psihologie rudimentară, o psihologie (sau, dacă vrem, o antropologie) care se limita la analiza conținuturilor vieții conștiente. O psihologie care ignora absolut totul în privința inconștientului psihic și care, sub influența misticismului creștin (sau păgîn), proiecta în afară evenimentele psihicului inconștient, creind o adevărată armată de duhuri, demoni, satani etc., de entitați astrale negative, care asumau toate tarele spiritului uman.
Aceste entități puteau fi controlate prin operații magice (exorcizări, slujbe de dezlegare etc.), care ofereau Bisericii dominante, pe lîngă statutul ei de îndrumătoare în cele ale Cerului, și puterea de "a lega și dezlega" în cele
"lumești". Desigur că Biserica nu a șovăit să profite cu vîrf și îndesat de pe urma poziției ei de invidiat în ierarhia instituțiilor sociale, speculînd credulitatea, naivitatea, superficialitatea și prostia omenească.

Cîtă vreme psihologia umană era limitată, așa cum am arătat, la studiul porțiunii
conștiente a minții noastre, problema relației individului cu sine, cu ceilalți, cu lumea în ansamblul ei, se rezuma la cultivarea atentă a virtuților creștine, iar atunci cînd această conduită se abătea de la regula normală existau metode și mijloace de a atenua "păcatul", de a-l purja, sau de a-l anatemiza. Să nu mai pomenim de faptele Inchiziției, care nu ar fi putut să apară într-un climat social și mintal care să fi respins definirea sufletului nostru numai la palierul vieții conștiente. Inchiziția era, în fond, o insituție impusă de împrejurările istoriei evoluției minții umane la care, așa cum am spus deja, se adăugau interesele meschine ale indivizilor care au știut să profite, dintotdeauna, de împrejurări și oameni.

  • Psihanaliza și reforma sufletească

Apariția psihanalizei și impunerea ei în conștiința omului occidental a fost consecința unei răsturnări totale a viziunii creștine asupra structurii sufletului omenesc, o răsturnare care nu are egal (sau măsură) în evenimentele istoriei universale. Din momentul în care Freud a dovedit eistența inconștientului psihic, a descris natura conținuturilor psihice (pulsiuni refulate de natură sexuală și agresivă), a arătat rolul refulării în constituirea eului uman, tot ceea ce constituise valoare supremă în sînul societății umane, adică pretențiile etico-morale creștine, ba chiar și imaginea omului unidimensional creat de creștinism s-au prăbușit în chip dramatic. Chiar dacă astăzi încă mai întîlnim, și întîlnim, idei și concepții care se înrudesc cu cele creștine - aceste conșinuturi sînt susținute cu zel și încăpăținare mai ales de Biserica creștin-ortodoxă -, ele nu pot întuneca adevărurile evidente etalate de cunoașterea psihanalitică. Ele nu ne apar decît ca niște rămășițe lamentabile ale unei culturi care nu a înțeles că viața nu este o proiecție a minții conștiente și a conștiinței puritane - dimpotrivă; dacă este să "dăm cezarului ce-i al cezarului", trebuie să recunoaștem că viața se refuză cu încăpăținare eforturilor noastre de a o ordona în chip rațional. Psihanaliza arată tocmai, în acest sens, că majoritatea structurilor și atitudinilor umane conștiente nu sînt dictate de intenții raționale, deci nu sînt voluntare, ci de impulsii inconștiente - involuntare.

De aici concluziile care se impun și sînt expuse minunat in lucrările lui Freud: religia este o formă de nevroză colectivă și o încercare de a domina lumea sensibila cu ajutorul dorinței. (2)

  • Freud descoperă relația dintre maladie mentală
    și viața inconștientă

Înțelegem, deci, cum a fost cu putință ca psihanaliza, care debutase inițial pe terenul practicii medicale, să doreacă să se impună prin studiile ei și în alte domenii ale vieții umane: societate, cultură, religie etc. Acest lucru a devenit imperios din momentul în care Freud descoperă relația dintre maladia mintală și efervescența vieții inconștiente. Apoi, din momentul în care același Freud recunoaște faptul evident că toți oamenii posedă un inconștient și că activitatea acestuia nu poate fi blocată sau inhibată fără a naște dureroase distorsiuni ale sufletului uman. Iar dacă inconștientul este prezent în fiecare din noi - fie că o știm sau nu, fie că ne declarăm bolnavi sau sănătoși din punct devedere mintal - atunci este evident că activitatea noastră, indiferent de natura ei, trebuie să se resimtă din imixtiunea subtilă a inconștientului. Altfel spus, în orice activitate umană - religie, cultură, politică etc. - există o amprentă de netăgăduit a prezenței inconștientului psihic. Și aici ne aflăm deja pe teritoriul psihanalizei, în sfera ei de interes major.

  • Psihanaliza devine o metodă de analiză
    a conduitelor noastre complexe

Din anexă, oarecum, a practicii medicale, psihanaliza a devenit curînd o modalitate de analiză socială și culturală fără precedent în istoria umanității, detronînd religia din rolul ei absolut de suverană a gîndirii umane. (Nu mai pomenesc de filozofie pentru că este evident pentru noi, azi, că filozofia modernă, excluzînd existențialismul, nu mai are nimic comun cu viața reală. Prin urmare, ea nu poate pretinde - așa cum a făcut-o odinioară, în perioada înfloririi ei în Grecia antică - să explice lumea și, totodată, să ofere o viziunea pertinentă asupra relațiilor multiple și complexe care îl leagă pe individ de lumea interioară și de cea exterioară.)

Psihanaliza devine în societatea modernă o metodă pragmatică de analiză a conduitelor noastre compelexe impuse de rolurile diverse pe care trebuie să le jucăm în viața de zi cu zi. Care este, însă, finalitatea acestei analize?

Ca și în cazul religiei, de astă dată, psihanaliza vrea să înțeleagă de ce este bolnavă viața, și care este antidotul afecțiunii ei. Numai că, spre deosebire de religie, psihanaliza refuză orice argument metafizic, care provine din credință (revelație) și se impune în chip dogmatic. Ea caută soluții pragmatice, iar atunci cînd nu le găsește încearcă să le inventeze. Înțelegem, așadar, că psihanaliza, cu metodele ei de cercetare și diagnostic, apare ca o prelungire a formidabilei capacității de adaptare la viață a minții umane, capacitate care a fost inhibată, aproape programatic, de ciuma ideologiei religioase.

Viață, societate, adaptare, avem aici, dacă vrem, o formulă care sintetizează simplu tot ceea ce include fenomenul uman. Iar psihanaliza este capabilă să radiografieze toate aceste evenimente cu instrumentzele specifice extrase din practica analitică.

Note:
1. Nu este întîmplător că aceste voci provin mai ales din spațiul cultural românesc.
2.
"Religia este tentativa de a stăpîni lumea sensibilă în care sîntem situați cu ajutorul lumii dorințelor pe care am dezvoltat-o în noi ca rezultat al necesităților biologice și psihologice". (Freud: New Introductory Lectures on Psychoanalysis - 1933).

--
Articolul a fost publicat inițial în revista OMEN, nr. 2/1998. Prezenta versiune nu se abate esențial de la cea inițială.

Home | Psihanaliza | Cursuri

Articole | Publicații

Asistență | Newsletter | Contact

© 1998-2020, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa