Psihanaliza > Editorial

Practici şi te transformi ACUM!

Am primit un pliant prin poştă în care se face reclamă pentru cursurile de Yoga. "Curs intensiv superior de Yoga", scrie in titlu!

Că este intensiv şi superior - lucrurile astea nu ne interesează aici. Ceea ce mi-a atras atenţia, mie, a fost următorul rînd de sub titlu: Practici şi te transformi ACUM!

Am subliniat ACUM pentru că îţi sare în ochi. Nu se poate să nu te întrebi cum poţi practica aşa încît să te transformi ACUM?!

Să presupunem că mă apuc de yoga urmînd cursurile intensive, transformarea, dacă e, nu poate fi decît în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. E adevărat că nu ni se explică despre ce transformare e vorba dar, oricum, ea nu poate antedata practica!

Faptul că nu ni se spune despre ce transformare e vorba - deşi normal ar fi fost, pentru asemenea reclamă, să înşiruie o suită de realizări fanteziste - este simptomatic pentru ce vrea să însemne ACUM.

Lumea e grăbită, într-o continuă frenezie, ca insectele trezite după o lungă iarnă. Nimeni nu are timp să aştepte pentru că simte "presiunea" evenimentelor (care este mai mult simulata de mass-media, guvern şi poiliticieni). Simţim că lucrurile pot lua o întorsătură spectaculoasă deşi nu ştim exact în ce sens (oportunitate sau catastrofă). Sîntem cu toţii atraşi de viermuiala generală şi vrem să fim în centrul spectacolului.

ACUM se asociază perfect cu starea noastră de nelinişte interioară. El vine să ne ofere mult aşteptatul eveniment cu "e" mare, schimbarea aceea înspre bine care ne va propulsa pe vîrful valului.

Dar ACUM este şi termenul magic al copilului de cîţiva anişori. El vrea să i se împlinească dorinţele întotdeauna ACUM - fără nicio întîrziere şi protestează în fel şi chip dacă părinţii nu i le satisfac grabnic. Niciun copil nu ştie să amîne, nu ştie să judece logica dorinţelor sale, nu ştie să renunţe în faţa absurdului şi stupidului...

Sub presiunea lumii (aparent) în schimbare şi ieşiţi dintr-un regim social care a împiedicat sistematic maturizarea, românii de azi sînt grăbiţi şi se reped ca nişte copii la invitaţiile vag promiţătoare.

Acestor români fără discernămînt, fără logică, imaturi, lise adresează reclama yogină!

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa