Psihanaliza > Articole

Psihoterapie și psihanaliză
- Diferențe specifice -

de Jean Chiriac

Am un prieten care suferă de ipohondrie. Această afecțiune extrem de incomodă se caracterizează printr-o anxietate continuă legată de ideea fixă a pacientului că suferă de o boală. Adeseori boala este necunoscută sau anxietatea se leagă de diferite sugestii și descrieri de îmbolnăviri provenite din mediul social sau cultural al pacientului.

Amicul meu, să-i spunem Emil, a apelat la control medical de specialitate în mai multe rînduri. Cînd a crezut că are probleme cardiace s-a adresat cardiologului, cînd s-a temut pentru plămînii săi - medicului de plămîni etc. Nu e cazul să enumăr aici toate obsesiile lui și toți medicii pe care i-a consultat. Cert este că examenele clinice și de laborator nu au semnalat nimic neobișnuit. Emil era de fiecare dată sănătos tun. Și totuși...

Mulți oameni nu iau în considerare aceste plîngeri, care nu se întemeiază pe nimic concret. Iar cînd le iau în serios și vor să ajute cumva ei adresează "bolnavului" ori cuvinte de îmbărbătare, ori critici acerbe care să-i ridice moralul sau să-l ambiționeze să lupte cu obsesia bolii. Nu am cunoscut niciodată un altfel de "tratament" care să fie administrat de oamenii fără pregătire medicală.

Ciudat este altceva: același "tratament" este administrat și de psihoterapeuți. (1) Și ei intervin cu cuvinte de îmbărbătare în cazurile de acest gen. Deosebirea este că tratamentul psihoterapeutului poartă eticheta de "terapie de susținere". Adică, chipurile, nu mai avem de-a face cu o îmbărbătare banală, ci cu una expertă. Psihoterapia se caracterizează prin acest aspect logoreic, dacă mă pot exprima astfel, adică prin taifas și mai ales intervenția verbală a terapeutului care încearcă să-l susțină moral pe "bolnav".

Rezultatele acestei terapii, am spus-o deja, sînt nule. Chiar dacă inițial se întrevăd posibilități de ameliorare a pacientului, ulterior, după întreruperea legăturii cu terapeutul (2), ciudata lui boală, obsesia îmbolnăvirii, revine.

Psihanaliza a tratat și ea astfel de simptome. Numai că ea nu mai utilizează cuvîntul de îmbărbătare ca formă de terapie. Ea încearcă să afle ce se află în spatele simptomului. (3) Apoi, să explice pacientului care este cauza inconștientă a obsesiilor lui.

Psihanaliza afirmă că pacientul care se clarifică cu simptomele sale, care adoptă apoi o atitudine vizavi de sine și de semeni conformă noii orientări impuse de clarificare, se vindecă.

Așadar, psihanaliza are două atitudini specifice față de pacient sau, mai precis, față de maladia sa:

1. Ia în serios maladia obsesivă;
2. Caută să înțeleagă care este semnificația simptomului - în cazul nostru obsesia de îmbolnăvire.

Din cele de mai sus reiese limpede și care este diferența dintre psihoterapie, în general, și psihanaliză.

Prima, așa cum am văzut, apelează la susținere și îmbărbătare, uneori chiar la interpretări mai mult sau mai puțin logice, însă fără nici un efect real. A doua, caută ce se află înapoia simptomului și explică pacientului cauza îmbolnăvirii sale.

Pacientul trebuie să integreze noile informații despre sine, iar acest proces, foarte complex, implică automat și o restructurare a eului, a poziției sale față de inconștient, supraeu și lumea reală.

icon

Note:
1. Termenul "psihoterapie" este folosit aici la modul general incluzînd toate formele de terapie psihică, altele decît psihanaliza.
2. Vindecarea temporară se explică prin efectele transferului afectiv pozitiv al pacientului asupra terapeutului. Dar numai transferul nu este suficient.
3. În acest scop psihanaliza și-a creat cîteva metode specifice de investigare interioară, printre care analiza viselor și a actelor ratate (vezi și articolele despre
metode).

Articole
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2016, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa