Psihanaliza > Articole

Despre carențele psihanalizei aplicate
și suficiența interpretării

de Jean Chiriac

 

C înd vorbim de psihanaliză aplicată de gîndim în primul rînd la lucrările de început ale lui Freud. Și din ele, desigur, la Delir și vise în Gradiva de Jensen. Ne impresionează ușurința sau măiestria cu care Freud manipulează visele și credem că psihanaliza poate stoarce adevărul (psihic) chiar și din operele de artă. Mai departe, ne spunem că, evident, trebuie să o facă cu aceeași îndemînare și cînd abordează alte domenii ale creației umane: religiile, credințele, miturile, societatea, politica, etnologia, folclorul, și lista poate continua la infinit.

Totuși este necesar să facem o precizare: cînd aplicăm cercetarea psihanalitică la aceste domenii care nu au nimic comun cu nevroza și psihopatologia în general nu o facem ca și cum am dispune de o metodă infailibilă, o metodă a metodelor, descoperită de psihanaliză și care nu poate fi combătută. Psihanaliza nu dispune de așa ceva (deși s-a crezut că da). Psihanaliza nu oferă decît o sumă de observații colectate în activitatea clinică din care, uneori, a extras teorii cum ar fi cea a complexului lui Oedip care este nucleul nevrozelor. Acest Oedip există universal în psihicul indivizilor, indiferent de cultură și situare geografică. Acest Oedip răspunde de modulațiile pe care investițiile libidinale le suportă. Totuși aplicarea teoriilor legate de complexul lui Oedip se izbește de chestiuni dificile legate de ajustarea interpretării.

Am citat recent pe blog ( http://psihanaliza.info/2010/08/27/cioran-si-psihanalistul) un caz relatat de Cioran în aforismele sale în care o explicație psihanalitică a unui accident care se putea sfîrși rău a lăsat de dorit. Am adăugat explicațiile mele și țin totuși să remarc că nici acestea nu trebuie luate ca garantate 100%.

Ce se întîmplă de fapt? Cînd avem de-a face cu un caz concret, un traumatism sau act ratat ne putem permite o evaluare psihanalitică numai dacă avem detalii precise. Aceste detalii, cînd e vorba de un pacient provin de la subiect. Sunt așa zisele asociații libere.

La fel procedăm cu visele - și acolo, dacă vrem să le interpretăm psihanalitic, apelăm la ajutorul visătorului, la asociațiile sale. Cine a citit fie și numai visele publicate în revista de psihanaliză OIMEN sau pe site, a văzut în ce mare măsură un vis nu poate fi interpretat liber, fără ajutorul visătorului. Desigur că acest aspect esențial nu îi intimidează pe cei care vor cu tot dinadinsul să facă din teoriile psihanalitice un soi de formulă magică ce poate explica orice. Din nefericire, această mentalitate se aplică și în cazul tratării psihanalitice a domeniilor extraclinice citate mai sus.

Lucrînd asupra miturilor, de pildă, se conchide că cutare mit este semnul complexului lui Oedip și nimic mai mult. Cutare zeu își înghite fiii? - iată un versant al complexului. Sau fiii zeului își castrează tatăl? - trebuie să fie tot complexul oedipian. Invidia fiului sau a tatălui, lupta dintre cei doi pentru adjudecarea mamei constituie trama complexului definit de Freud însuși.

Totuși, lucrurile nu sunt atît de simple deoarece miturile aduc informații legate de cosmogonie și antropogonie - dar și multe altele legate de moarte, eroare și pedeapsă. Ele pot imita dramele psihologice ale umanității (complexul lui Oedip, de exemplu) dar nu se limitează la ele. A explica cosmogonia prin complexul lui Oedip, sau a reduce explicațiile mitice la acest complex, este dovada că analistul nu deține cunoștințe suficiente despre natura umană sau/și despre funcția și propagarea miturilor etc.

Altfel spus, dacă atunci cînd abordăm un caz de nevroză apelăm la ajutorul nevroticului care ne ajută cu asociațiile lui - nu văd de ce nu am proceda cu aceeași rezervă și delicatețe atunci cînd analizăm domenii ale creației umane.

În mitul creștin de pildă omul este creat de Dumnezeu într-o formă androgină. El este Adam care tradus înseamnă "pămînt" sau "lut", adică o substanță sau materie primordială care participă la creație. Într-o fază ulterioară, din "el" - entitatea androgină - se extrage femeia sau femeiescul, Eva. "Eva" se traduce prin "viață".

E greu de conciliat această viziune cu teoriile explicative ale psihanalizei. Putem vedea în Dumnezeu imaginea Tatălui, dar crearea omului androgin ne intrigă. Mitul androginului este universal și nu putem avea o perspectivă coerentă asupra lui decît dacă ne referim la raportul animus-anima (1) din psihologia analitică. Altfel spus, bărbatul are o componentă anima a personalității sale care este femininul din el. Acest feminin acoperă aria sentimentelor și trăirilor emoționale, care nu sunt compatibile cu rațiunea (animus) logică. În perspectiva jungiană omul complet este cel care asimilează anima în așa fel încît ea devine o parte integrantă din personalitatea lui.(2) Acest fapt echivalează cu o confruntare cu inconștientul și o realizare a sinelui, a totalități psihice.

În fine, psihanaliza aplicată - pentru că nu are de-a face cu persoane în carne și oase, și nu pune astfel problema delicată a rezultatelor clinice - este mult mai seducătoare decît cea terapeutică. Cu prețul cîtorva cărți citite aiurea oricine poate emite apoi judecăți psihanalitice asupra creațiilor umane, fără a se teme de contrazicerea realității.

Este un joc cvasi-intelectual, cam ca la rebus, în care înlocuim anumiți termeni definiți, cu alții - diferența este că termenii de înlocuire, din psihanaliză, nu sunt nici ei mai expliciți prin ei înșiși. Satisfacția provine din constatarea că ai cunoștințele care să includă termenii folosiți.

icon

Note:
1. În termeni freudieni poate fi vorba de constituția bisexuală a individului. Fiecare individ poartă în sine caracterele sexuale secundare ale celuilalt sex. Deși greu de demonstrat, o asemenea teorie poate avea pretenția de a explica androginia și mitul nașterii androgine.

2. La femeie se pune problema integrării animus-ului.

Articole
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2016, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa