Psihanaliza > Articole

Reacţiile omului faţă de moarte,
în optica lui Freud

de Ana Drobot

Moartea, pe care majoritatea o considerăm a fi marele necunoscut, sau nenorocirea cea mai gravă care s-ar putea abate asupra noastră, a fost numită de Freud scopul vieţii. Moartea este totuşi ceva de care ar trebui sa fim conştienţi cu toţii, doar cu toţii suntem datori să trecem prin ea.

Avem reacţii diferite faţă de moarte, în funcţie şi de situaţii, atitudinile noastre putînd avea diverse consecinţe.

Propria moarte: în inconştientul nostru, suntem nemuritori

Este imposibil să ne imaginam propria moarte, pentru că, susţine Freud, atunci cînd încercăm ne dăm seama că suntem de fapt prezenţi acolo. Asistăm la propria moarte, atunci cînd ne-o imaginăm. Nu putem concepe cum ar fi să fim cu adevărat morţi, inexistenţi, fără a putea, spre exemplu, gîndi sau vedea. Nu putem accepta ideea propriei morţi, în adîncul nostru nu credem în propria moarte. Aşa cum spune Freud, în inconştient, cu toţii suntem convinşi de propria nemurire. In inconştient, nu există timp, nu există sentimentul trecerii acestuia sau al unei cronologii.

Acest sentiment inconştient cum că nimic nu ni s-ar putea întîmpla nouă înşine ar fi sursa comportamentului eroic.

Frica de moarte

Din moment ce nu am trecut pînă acum prin experienţa morţii şi dat fiind că propria moarte nu este înscrisă în inconştientul nostru, nu ne-am putea teme de moartea în sine, crede Freud. Atunci cînd spunem că ne temem de moarte, de altceva ne-ar fi de fapt frică – spre exemplu, de abandonare, de castrare. Cauza acestei frici ar putea fi şi diferite conflicte nerezolvate. De asemenea, frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment al vinovăţiei. Teama de moarte însă ne stăpîneşte mult mai des decît suntem conştienţi.

Reacţii faţă de moartea altcuiva

În general avem grijă să nu vorbim despre moartea cuiva atunci cînd persoana respectiva, aflată sub această sentinţă, ne-ar putea auzi. Cînd ne gîndim la moartea altcuiva ne simţim răutăcioşi sau reci, mai ales dacă ar urma să cîştigăm ceva de pe urma morţii acelei persoane. Numai copiii ameninţă 'cu neruşinare' pe altcineva, chiar şi pe cei apropiaţi, cu posibilitatea morţii.

Atunci cînd cineva moare, încercăm de obicei să reducem moartea respectivă la o întîmplare, dînd vina pe vreun accident, pe vîrstă, boală etc.

Freud observă că avem tendinţa de a da dovadă de o atitudine admirativă faţă de persoana care a murit, de parcă ar fi îndeplinit o sarcină foarte dificilă, şi chiar ajungem pînă la a trata morţii cu mai mult respect decît pe cei vii.

Reacţii faţă de moartea străinilor sau duşmanilor

Omul primitiv nu simţea nici un fel de remuşcare la moartea altcuiva. Nu ezita nici să treacă la acţiunea uciderii celor pe care îi ura, el urmîndu-şi instinctul pur şi simplu.

În afară de faptul că am dezvoltat principii morale faţă de uciderea cuiva, noi, cei de azi, oamenii civilizaţi, acceptăm moartea străinilor sau duşmanilor şi-i condamnăm la moarte (dar fără să trecem la fapte) fără şovăire, asemenea omului primitiv.

Moartea celor dragi

Alte forme de existenţă, precum spiritele, au fost create de omul primitiv ca răspuns al reacţiei acestuia la moartea cuiva apropiat. Credinţa în viaţa după moarte se datorează trăirii celor morţi în memoria noastră.

Omul primitiv credea că persoanele dragi se transformau în demoni după moarte fiindcă moartea era privită drept cea mai mare nenorocire care ni s-ar putea întîmpla şi astfel se considera că morţii erau nemulţumiţi de soarta lor. Moartea cauzată de magie sau forţă făcea ca sufletul să fie răzbunător. Frica de moarte şi de morţi putea transforma în acest caz sufletul desprins de corp în ceva malefic.

Pentru Freud, crearea religiei este atribuită, printre altele, iluziilor proiectate în exterior de către aceia care trăiesc aflîndu-se sub ameninţarea morţii.

Negarea morţii

Credinţele în vieţi anterioare sau reîncarnare se datorează negării morţii.

Sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi

Omul se poate confrunta cu sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi. El poate să-i vadă pe cei dragi ca pe o posesiune interioară, dar şi, parţial, ca pe nişte străini sau duşmani. Cu foarte puţine excepţii, şi în cele mai apropiate relaţii ale noastre este prezentă o mică ostilitate care duce la o dorinţă de moarte inconştientă.

Astfel de sentimente ambivalente pot produce o nevroza. Freud dă ca exemple îngrijorarea exagerată faţă de siguranţa celor apropiaţi şi auto-reproşurile nefondate în legătura cu moartea cuiva drag.

Dorinţa de moarte

Deşi inconştientul omului civilizat nu duce la îndeplinire acţiunea de ucidere, el o gîndeşte şi o doreşte. Scopul acestor dorinţe de moarte este ca noi să scăpăm, în inconştient, de oricine ne stă in cale sau ne-a ofensat ori rănit in vreun fel. În expresia 'Să-l ia dracu'', dracul este echivalentul morţii, spune Freud. Pentru inconştientul nostru, aşa cum era odată pentru codul antic al Atenei, al lui Draco, nu exista altă pedeapsă pentru crimă decît moartea.

Sinuciderea

Pentru Freud, acei nevrotici care se îndreaptă spre auto-distrugere ar forma categoria celor care sfîrşesc prin a se sinucide.

Sinuciderea nu este acelaşi lucru ca pulsiunea morţii. Pulsiunea morţii nu se manifestă neapărat prin sinucidere. Mai mult, pulsiunea morţii este ceva natural în dezvoltarea omului.

Pulsiunea morţii

Pulsiunea morţii, acest instinct distructiv, are ca scop sa conducă ceea ce este viu într-un stadiu anorganic. Explicaţia lui Freud este următoarea: aceasta se întîmplă pentru că materia vie a apărut mai tîrziu decît materia inanimată şi s-a dezvoltat din aceasta; astfel instinctele tind să se întoarcă într-un stadiu de dinainte. Orice modificare impusă pe parcursul vieţii unui organism este acceptată de instinctele organice conservatoare şi stocată pentru repetiţie ulterioară. Acele instincte trebuie să ofere iluzia unor forţe care tind spre schimbare şi progres, cînd ele încearcă să atingă un scop vechi. Ar fi ceva în contradicţie cu natura conservatoare a instinctelor ca scopul vieţii să fie o stare a lucrurilor care nu a fost încă atinsă.

Deşi moartea este ceva natural, noi încercăm să suportam gîndul ei în mai multe feluri şi reacţionăm diferit faţă de ea. Diferitele noastre reacţii faţă de moarte pot explica anumite comportamente sau apariţia unor credinţe precum acelea în viaţa de după moarte. Desigur, de cele mai multe ori majoritatea credinţelor, atitudinilor sau sentimentelor legate de moarte îşi au sursa in inconştientul nostru.

icon

BIBLIOGRAFIE
S. Freud, An Outline of Psychoanalysis (1940)
S. Freud, Dincolo de principiul plăcerii (1920)
S. Freud, Interpretarea viselor (1900)
S. Freud, Thoughts for the Times On War and Death (1915)
S. Freud, Totem si tabu (1912-1913)

Articole
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa