Psihanaliza > Articole

Reacțiile omului față de moarte,
în optica lui Freud

de Ana Drobot

Moartea, pe care majoritatea o considerăm a fi marele necunoscut, sau nenorocirea cea mai gravă care s-ar putea abate asupra noastră, a fost numită de Freud scopul vieții. Moartea este totuși ceva de care ar trebui sa fim conștienți cu toții, doar cu toții suntem datori să trecem prin ea.

Avem reacții diferite față de moarte, în funcție și de situații, atitudinile noastre putînd avea diverse consecințe.

Propria moarte: în inconștientul nostru, suntem nemuritori

Este imposibil să ne imaginam propria moarte, pentru că, susține Freud, atunci cînd încercăm ne dăm seama că suntem de fapt prezenți acolo. Asistăm la propria moarte, atunci cînd ne-o imaginăm. Nu putem concepe cum ar fi să fim cu adevărat morți, inexistenți, fără a putea, spre exemplu, gîndi sau vedea. Nu putem accepta ideea propriei morți, în adîncul nostru nu credem în propria moarte. Așa cum spune Freud, în inconștient, cu toții suntem convinși de propria nemurire. In inconștient, nu există timp, nu există sentimentul trecerii acestuia sau al unei cronologii.

Acest sentiment inconștient cum că nimic nu ni s-ar putea întîmpla nouă înșine ar fi sursa comportamentului eroic.

Frica de moarte

Din moment ce nu am trecut pînă acum prin experiența morții și dat fiind că propria moarte nu este înscrisă în inconștientul nostru, nu ne-am putea teme de moartea în sine, crede Freud. Atunci cînd spunem că ne temem de moarte, de altceva ne-ar fi de fapt frică „acestei frici ar putea fi și diferite conflicte nerezolvate. De asemenea, frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment al vinovăției. Teama de moarte însă ne stăpînește mult mai des decît suntem conștienți.

Reacții față de moartea altcuiva

În general avem grijă să nu vorbim despre moartea cuiva atunci cînd persoana respectiva, aflată sub această sentință, ne-ar putea auzi. Cînd ne gîndim la moartea altcuiva ne simțim răutăcioși sau reci, mai ales dacă ar urma să cîștigăm ceva de pe urma morții acelei persoane. Numai copiii amenință 'cu nerușinare' pe altcineva, chiar și pe cei apropiați, cu posibilitatea morții.

Atunci cînd cineva moare, încercăm de obicei să reducem moartea respectivă la o întîmplare, dînd vina pe vreun accident, pe vîrstă, boală etc.

Freud observă că avem tendința de a da dovadă de o atitudine admirativă față de persoana care a murit, de parcă ar fi îndeplinit o sarcină foarte dificilă, și chiar ajungem pînă la a trata morții cu mai mult respect decît pe cei vii.

Reacții față de moartea străinilor sau dușmanilor

Omul primitiv nu simțea nici un fel de remușcare la moartea altcuiva. Nu ezita nici să treacă la acțiunea uciderii celor pe care îi ura, el urmîndu-și instinctul pur și simplu.

În afară de faptul că am dezvoltat principii morale față de uciderea cuiva, noi, cei de azi, oamenii civilizați, acceptăm moartea străinilor sau dușmanilor și-i condamnăm la moarte (dar fără să trecem la fapte) fără șovăire, asemenea omului primitiv.

Moartea celor dragi

Alte forme de existență, precum spiritele, au fost create de omul primitiv ca răspuns al reacției acestuia la moartea cuiva apropiat. Credința în viața după moarte se datorează trăirii celor morți în memoria noastră.

Omul primitiv credea că persoanele dragi se transformau în demoni după moarte fiindcă moartea era privită drept cea mai mare nenorocire care ni s-ar putea întîmpla și astfel se considera că morții erau nemulțumiți de soarta lor. Moartea cauzată de magie sau forță făcea ca sufletul să fie răzbunător. Frica de moarte și de morți putea transforma în acest caz sufletul desprins de corp în ceva malefic.

Pentru Freud, crearea religiei este atribuită, printre altele, iluziilor proiectate în exterior de către aceia care trăiesc aflîndu-se sub amenințarea morții.

Negarea morții

Credințele în vieți anterioare sau reîncarnare se datorează negării morții.

Sentimente ambivalente față de moartea celor dragi

Omul se poate confrunta cu sentimente ambivalente față de moartea celor dragi. El poate să-i vadă pe cei dragi ca pe o posesiune interioară, dar și, parțial, ca pe niște străini sau dușmani. Cu foarte puține excepții, și în cele mai apropiate relații ale noastre este prezentă o mică ostilitate care duce la o dorință de moarte inconștientă.

Astfel de sentimente ambivalente pot produce o nevroza. Freud dă ca exemple îngrijorarea exagerată față de siguranța celor apropiați și auto-reproșurile nefondate în legătura cu moartea cuiva drag.

Dorința de moarte

Deși inconștientul omului civilizat nu duce la îndeplinire acțiunea de ucidere, el o gîndește și o dorește. Scopul acestor dorințe de moarte este ca noi să scăpăm, în inconștient, de oricine ne stă in cale sau ne-a ofensat ori rănit in vreun fel. În expresia 'Să-l ia dracu'', dracul este echivalentul morții, spune Freud. Pentru inconștientul nostru, așa cum era odată pentru codul antic al Atenei, al lui Draco, nu exista altă pedeapsă pentru crimă decît moartea.

Sinuciderea

Pentru Freud, acei nevrotici care se îndreaptă spre auto-distrugere ar forma categoria celor care sfîrșesc prin a se sinucide.

Sinuciderea nu este același lucru ca pulsiunea morții. Pulsiunea morții nu se manifestă neapărat prin sinucidere. Mai mult, pulsiunea morții este ceva natural în dezvoltarea omului.

Pulsiunea morții

Pulsiunea morții, acest instinct distructiv, are ca scop sa conducă ceea ce este viu într-un stadiu anorganic. Explicația lui Freud este următoarea: aceasta se întîmplă pentru că materia vie a apărut mai tîrziu decît materia inanimată și s-a dezvoltat din aceasta; astfel instinctele tind să se întoarcă într-un stadiu de dinainte. Orice modificare impusă pe parcursul vieții unui organism este acceptată de instinctele organice conservatoare și stocată pentru repetiție ulterioară. Acele instincte trebuie să ofere iluzia unor forțe care tind spre schimbare și progres, cînd ele încearcă să atingă un scop vechi. Ar fi ceva în contradicție cu natura conservatoare a instinctelor ca scopul vieții să fie o stare a lucrurilor care nu a fost încă atinsă.

Deși moartea este ceva natural, noi încercăm să suportam gîndul ei în mai multe feluri și reacționăm diferit față de ea. Diferitele noastre reacții față de moarte pot explica anumite comportamente sau apariția unor credințe precum acelea în viața de după moarte. Desigur, de cele mai multe ori majoritatea credințelor, atitudinilor sau sentimentelor legate de moarte își au sursa in inconștientul nostru.

icon

BIBLIOGRAFIE
S. Freud, An Outline of Psychoanalysis (1940)
S. Freud, Dincolo de principiul plăcerii (1920)
S. Freud, Interpretarea viselor (1900)
S. Freud, Thoughts for the Times On War and Death (1915)
S. Freud, Totem si tabu (1912-1913)

Articole
_____________

Home

Editorial

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2016, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa