Psihanaliza > Editorial

Despre respingerea psihanalizei

Recent am avut în forum o discuţie pe tema complexului Oedip. Persoana care a deschis discuţia nu este psihanalist şi nu cunoaşte vocabularul elementar dar ştie din avans că acest complex nu este viabil. Se întreabă de ce Freud l-a ales ca ilustrare a teoriei sale. I-am răspuns, mai mulţi, încercînd să o lămurim cu explicaţii simple şi la obiect. Din nefericire, nu am reuşit. Persoana respectivă continua să întrebe acelaşi lucru, fără a lua în considerare ce i se răspunde, în plus lăsînd să se înţeleagă că teoria lui Freud nu este corectă sau nu are aplicabilitate în situaţii reale.

Două din confuziile comise erau aceea de a amesteca complexul lui Oedip cu nevoia de îngrijire şi afecţiune a copilului şi mai ales de a confunda faptul de a şti despre o intenţie cu acela de a fi conştient de motivele intenţiei. Astfel, dorea să arate că dacă subiectul oedipian acţionează cu ştiinţă, asta înseamnă că complexul însuşi nu este inconştient. O eroare elementară.

De ce proceda aşa? De ce nu reflecta asupra explicaţiilor noastre şi nu încerca să înţeleagă ce vrem noi să spunem? Am văzut acest comportament în polemicile (mult spus "polemici") publice ale politicienilor români care vorbesc singuri fără a acorda atenţie interlocutorilor. Veţi spune că e o lipsă de cultură a dialogului sau pură idioţie. Explicaţia este foarte simplă în acest caz: cutare politician este exponentul partidului unic şi al unui mod de gîndire care s-ar traduce prin: numai noi avem dreptate, chiar şi atunci cînd nu avem!

Dar am sesizat şi o altă asemănare, de astă dată cu persoana analizată în cursul unei psihanalizei. Şi ea are momente în care arată neîncredere faţă de analist, ba chiar îl contrazice sau se arată sceptică faţă de afirmaţiile lui. Explicaţia? Ei bine, în acest caz persoana analizată inversează rolurile din viaţa ei reală unde cineva, un părinte sau apropiat cu influenţă, se arată foarte critic şi nemulţumit de prestaţiile ei. Inversînd rolurile, analizatul se substituie acelei persoane critice şi proiectează asupra analistului poziţia celei criticate. Devine astfel liderul binomului analist-analizat evitînd astfel poziţia de supus-docil-fără-drept-de-apel.

În discuţia din forum cu care am început, am avut de-a face cu acest din urmă caz. Dar am ales acest subiect din alt motiv, anume de a ilustra cum procedăm mulţi dintre noi faţă de afirmaţiile psihanalizei. Dacă nu le ignorăm total, ne arătăm sceptici, fără a reflecta la argumente şi declarăm de la catedră că lucrurile stau altfel.

O poziţie nevrotică, deci, care asumă o calitate de interelaţie socială numită impropriu "dialog". Cu rezultatele ştiute: opacitate şi stagnare în cunoaştere.

--
Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa