Este utilă religia în şcoli?

La ora cînd publicăm acest material aproape 90% din elevi s-au înscris la cursurile de religie! Un număr uriaş! După mine asta nu spune nimic despre elevi, ci despre părinţi. Fie sînt foarte mulţi religioşi - ceea ce mă îndoiesc socotind numărul lor scăzut din biserici, la slujbe - fie vor să-i ferească pe copii de tentaţiile veacului. Cred că această din urmă ipoteză este cea justă. Ar fi interesant să mergem pe linia asta şi să vedem care sînt "tentaţiile" şi cine le-a adus. Pe moment ne vom limita totuşi la argumentele pro sau contra religia în şcoli...

Am asistat la cîteva discuţii despre necesitatea introducerii religiei în şcoli. După cum ştim, o nouă directivă a condiţionat religia la clasă de cererea expresă a părinţilor. Multora li se pare această soluţie nesatisfăcătoare. Deşi nu e deloc greu să semnezi o asemenea cerere tip, însăşi faptul optării este considerat a fi o piedică.

Ce vreau să punctez aici este dacă religia e bună la copiii din clasele primare. Prima problemă care se ridică este: ce fel de religie? Dacă vorbim de ortodoxia majoritară ne întrebăm: ce anume să se predea din ea? Evident că nu detaliile de cult, procedurile şi alte asemenea aspecte de funcţionalitate. E vorba probabil de literatura biblică.

Aici avem o problemă. Literatura biblică este de foarte multă vreme în discordanţă cu, pe de o parte, cultura ştiinţifică, şi pe de altă parte, cu cultura socială.

Cultura ştiinţifică neagă existenţa Dumnezeului biblic chiar dacă nu întotdeauna a unui Creator sau forţe creatoare. Dacă mulţi oameni de ştiinţă cred, ei nu cred necesar în Isus şi Mîntuire, ci într-o ordine cosmică ce le evocă un Creator. Acest Creator nu este Dumnezeul biblic!

În al doilea rînd, cultura socială este axată pe libertatea de conştiinţă, liber arbitru decizional, respectul faţă de ceilalţi etc. Libertatea este cuvîntul cheie, fie ea a conştiinţei sau a exprimării. Şi aici avem o discrepanţă. Chiar dacă nu neagă libertatea individului, ortodoxia o condiţionează de credinţă şi, prin urmare, de relaţia cu biserica şi lucrătorii ei.

Acest tip de liberate este mai degrabă una de tip partizanat şi nu se pliază pe cerinţele culturii sociale moderne (să observăm că are şi o componentă naţionalistă!).

Un alt aspect - atunci cînd vorbim de utilitatea religiei în şcoli este superstiţia. Cînd am asista la dialoguri cu copiii care au participat la ora de religie am remarcat deplasarea gîndirii lor în zona credinţei superstiţioase. De pildă, un copil susţinea foarte vesel că Dumnezeu îl ajută la învăţătură şi de aici o oarecare delăsare dacă nu o indiferenţă aproape totală faţă de actul învăţării.

În fine, există cazuri în care copiii mici sînt înspăimîntaţi de ideea unui Dumnezeu atotputernic care pedepseşte neascultarea sau cere îi credinciosului o supunere necondiţionată. De multe ori acest Dumnezeu autocrat este identificat cu unul din părinţi şi de aici spaima duce direct la nevroză.

Toate aceste aspecte sunt contrare educaţiei moderne - ştiinţifice şi sociale.

Introducerea religiei în şcoli ca obiect facultativ este un lucru care trebuie bine cumpănit. Şi mai ales modul cum trebuie predată religia şi ce anume din învăţătura religie se pretează în contextul învăţămîntului modern. Ca să parafrazez o vorbă celebră din Biblie nu poţi servi la doi stăpîni: şi lui Dumnezeu şi Ştiinţei.

P.S. Sînt unii care cred că pot rezolva problema contradicţiei Dumnezeu-Ştiinţă arătînd că ştiinţa este permisă şi chiar inspirată cumva de Dumnezeu. Pare puţin probabil să fie aşa cu teoria darwinistă a selecţiei speciilor, cu teoriile cuantice, a materiei negre sau găurilor negre, acestea din urmă negînd practic orice intervenţie mistică din afară.

--
Material de Jean Chiriac
aropa@freudfile.org