Psihanaliza > Editorial

 Compasiune sau iubire de sine?

Citesc aiurea într-un material voit psihologic că individul trebuie sa se iubească pe sine sau și pe sine. În acest sens, se spune în articol, trebuie să ai compasiune pentru tine însuți. Nu am citit mai departe căci m-am oprit la aceste idei: necesitatea iubirii de sine și compasiunea față de sine.

Sunt ele identice? Nu.

Iubirea de sine nu este identică cu compasiunea față de tine. În compasiune există un soi de indulg ență, înțelegere (milă) ca față de un om tarat sau mai puțin dotat, poate un ins stîngaci, care calcă în străchini sau față de copii (care nu știu) etc. Deci este o relație de iubire care se stabilește între insul normal și acela puțin alterat sau imatur. Dacă ai compasiune față de tine este pentru că te vezi cumva în ipostaza celui neîmplinit, neisprăvit sau imatur. Deci compasiunea presupune în acest caz un stadiu inițial de auto-învinovățire, de dezacord cu sine pentru că supraeul te vrea perfect și tu realizezi că nu ești astfel. Majoritatea oamenilor când se văd critic se văd imperfecți, re-ajustabili sau re-educabili; unii au inventat în acest sens o expresie bizară, dar care are sens în context: reinventare.

Este lesne de înțeles că o privirea critică de acest gen față de sine nu echivalează cu iubirea despre care vorbeam la început.

Iubirea de sine - narcisismul - este total altceva. Te iubești atunci cînd te vezi buricul pămîntului, adică insul cel-mai-cel, super dotat, primul în toate, un model pentru toți semenii etc. Deci puțin cam ca în cazul megalomanului (mania grandorii) care nu-și încape în pene chiar și atunci cînd tot ce realizează se rezumă la un rol social minor. Magalomania este prezentă la mulți oameni fără a fi neapărat patologică. Sau poate apărea ca o compensare a complexului de inferioritate (de obicei sexuală). Megalomania apare, în fine, în paranoia și atunci e nevoie de doctor.

Ce vreau să spun este că adevărata iubire de sine de care individul are nevoie este asemănătoare cu megalomania - în limitele normale. Compasiunea implică mai degrabă un complex de inferioritate morală sau fizică care poate conduce uneori la disperare, auto-dezamăgire sau chiar depresie.

În fine, se înțelege că nu putem confunda compasiunea față de sine însuși cu iubirea de sine. Totuși, nu e mai puțin adevărat că pentru sănătatea noastră psihică, atunci cînd ne credem tarați, e bine să arătăm puțină auto-compasiune. Nu are de ce să strice dacă altă cale de a ne valoriza singuri nu există.

--
Articol de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa