Psihanaliza > Editorial

 Cultul mașinii la români

Cultul românului pentru mașina proprie este fără îndoială un simptom. El merge să-și sfințească mașina, se aglomerează în trafic numai pentru că vrea să o plimbe, iese cu ea oriunde și dacă ar putea sunt sigur că ar dormi cu ea noaptea. Românul este înfrățit cu mașina ca și Făt-frumos din poveste cu calul fermecat. Numai că relația simbolică din poveste nu împrumută semnificație relației cu automobilul. Aici găsim altceva.

Pentru român mașina este este un marcăr social, un simbol al împlinirii. Mașina îl reprezintă, crede el, în ochii celorlalți. Dacă are o mașină scumpă (chiar dacă la mîna a doua sau cumpărată în rate) românul este convins că se impune ca un model de ins ajuns, care se descurcă, unul care merită să stea în frunte într-un top al parveniților.

Deoarece mediile rurale, la noi, sunt ticsite de indivizi veniți din cele rurale, ideea stranie - în fond - că poți fi în frunte cu o mașină faină este explicabilă. Țăranul, fie el incult sau cult, are mania acumulării - vitregiile istoriei explică, pe ici pe colo, de ce - din care face un semn distinctiv al deșteptăciunii. Dar o deșteptăciune care te remarcă, te impune.

Îmi amintesc că eram la înmormîntarea unei rude îndepărtate, la țară, și că un unchi mi-a spus următoarele privitor la sărăcia lucie a defunctului: "Era tare prost, săracu', nu-l ducea mintea". Adică prostia este legată de posesiuni, de avere - dacă ai avere ești automat deștept și oamenii trebuie să te salute cu respect, să te admire, să te invidieze.

Nu contează cum faci averea! Ideea de cinste, de care se face mare caz în mediile urbane, nu există decît aparent în rural. Mai degrabă acela care fură este descurcăreț (nicidecum hoț sau "hoț" în sensul de șmecher), isteț, "îi merge mintea" (din nou, deșteptăciunea!).

Mașina personală este marcăr social pentru că este un simbol al averii. Nu oricine își permite o mașină scumpă. Pe de altă parte, ca marcăr social mașina trebuie... plimbată. Adică, trebuie să o afișăm festiv, pretutindeni, chiar și la biserică! La ce bun să ai mașină de lux dacă nu te vede nimeni cu ea? Mașina nu este o utilitate, ci un semn al superiorității și invită (ar trebui!) la respect și considerație.

Dacă ești 100% orășean și nu crezi în valoarea de simbol a mașinii, asta îți atrage oprobiul. Îmi amintesc cum i-am stîrnit disprețul unui vechi prieten, ajuns în USA, care îmi spunea mîndru că are 3 mașini de lux. I-am răspuns că îl felicit, dar nu am prea mare pasiune pentru mașini și că mă mulțumesc cu o banală Dacie de pe timpuri. Omul a luat-o drept o insultă: adică la ce bun să mai ai mașini de lux dacă treaba asta nu-i impresionează pe semeni?

"În Germania, îmi spunea cineva stabilit acolo de mult, rîdem de ăia cu BMW pentru că sunt parveniți". "În general nu te gîndești că mașina te reprezintă în așa mare măsură încît să devii un model, o persoană de seamă, un cineva, pentru că ți-o permiți."

Ca să închei, mașina este fără îndoială o parte a eului nostru, o excrescență narcisică, ceva care crește firesc din noi o dată cu orgoliul fără limite și de aceea indecent.

PS Cineva observa just că deși prețul benzinei crește în ritm amețitor traficul în București nu numai că nu diminuează ci sporește. Cred că am explicat parțial de ce.

PS2 Propun o nouă zicală: Spune-mi ce mașină ai și-ți spun cine ești!

--
Articol de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa