Psihanaliza > Editorial

 Cum apărăm psihanaliza

Citeam într-un articol publicat pe Internet că psihanaliza nu se adresează oricui (nu este un tratament pentru oricine), că nu este un panaceu universal şi altele la fel, străduindu-se să-i limiteze aria sau forţa terapeutică. Articolul era scris de un român (probabil psihanalist) care răspundea astfel, cuviincios, unor critici venite de pe poziţii religioase, creştine sau nu. Aceste critici nu erau pur şi simplu spulberate arătînd că psihanaliza nu este religie, adică nu se bazează pe viziune şi relaţie cu un zeu absolut etc., că psihanaliza este o metodă de tratament a problemelor nevrotice, deci nu poate exista comparaţie ca între metode cu religia. Nici nu se afirma în răspuns că psihanaliza poate analiza însă conţinutul nevrotic al aspiraţiilor şi speranţelor religioase - Freud a făcut-o adeseori. Pur şi simplu autorul articolului vroia să arate că psihanaliza este ceva limitat, condiţionat în practică de factori externi (sau interni - vezi teoriile psihanalitice care se schimbă permanent), o metodă de tratament care nu pretinde la absolutism (cum ar fi putut-o face?).

În realitate religia, ceea ce a fost ea pînă mai ieri, este defunctă sau pe cale de a deceda. Noile direcţii ale bisericii ortodoxe române ca şi toată degringolada ecumenismului intraconfesional ne demonstrează că oamenii bisericii, oficialii, sunt conştienţi de stîngăciile religiei lor şi vor să o recupereze sau inoveze pînă acolo încît să creeze o nouă religie cu accent pus pe alte valori sacre şi chiar excluzînd persoana lui Isus.

Psihanaliza se află şi ea într-un proces de dezvrăjire dar care nu mai are raţiuni în incompatibilitatea cu lumea şi exigenţele ei moderne. Psihanaliza are un domeniu de nou, de primenire, care nu atinge conţinutul ei de valoare. Un domeniu periferic, aş spune, în care nu se întîmplă lucruri esenţiale. Problema este alta: vindecarea isteriei a devenit azi un obiectiv mult prea modest - e nevoie de mai mult pentru a înflăcăra nevoia intensă de gadget, de senzaţional, a publicului modern. Chiar şi psihanaliştii formaţi azi parcă pe puncte (din grabă, indiferenţă sau neştiinţă) au sentimentul pentru prima oară că Freud nu este complet. Dar şi mai important: că ei înşişi ar putea şi ar trebui să-l completeze dacă nu să-l explice, chiar, publicului de azi. Idei false, care ţin de patologie şi nevrotic.

Revenind la acest articol ce vreau să spun este că nu apărăm psihanaliza de critici fanteziste şi inactuale (de vreme ce religia însăşi nu mai este aşa cum o ştim) limitîndu-i aria, forţa, meritele, ambiţiile etc. Nu o salvăm arătînd că pur şi simplu ea nu este aproape deloc eficientă sau constituită ca ştiinţă. Lucruri, evident, neadevărate.

În schimb, putem întrevedea în asemenea argumentări aparent partizane o fugă determinată de o decepţie a psihanalistului insuficient format şi din punctul de vedere al practicianului şi din punctul de vedere al sănătăţii/echilibrului psihic (deşi ambele sunt legate), o neputinţă de a-şi asuma rolul. Cînd nu ai rezultate fie pentru că nu ştii cum să le obţii sau nu ştii ce trebuie să obţii - începătorii, amatorii aşteaptă de la psihanaliză rezultate rapide şi mai ales "vizibile". În psihanaliză rezultatele există dar sunt perceptibile numai pentru ochii care ştiu să vadă.

--
Articol de Jean Chiriac

Editorial
_____________

Home

Sigmund Freud

Psihanaliza

Cursuri

Articole

Newsletter

Caută =>>

Contact

© 1998-2017, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa