Referinţe despre Sigmund Freud

Michel Foucault. - Toată psihiatria secolului al XIX-lea converge realmente către Freud, primul care a luat în serios realitatea cuplului medic-bolnav. (...) Freud a demistificat toate celelalte structuri azilare: el a abolit liniştea şi privirea, el a exclus recunoaşterea nebuniei prin ea însăşi în oglinda propriului ei spectacol, el a redus la tăcere instanţele condamnării. Dar a exploatat în schimb structura care înveşmîntează personajul medical; el i-a amplificat virtuţile de taumaturg, preparîndu-i în atotputernicia sa un statut cvasidivin ("Folie et déraison", în "Histoire de la folie a l'age classique", Plon, 1961).

Thomas Mann. - Sînt pe deplin convins că într-o zi vom recunoaşte în opera căreia Freud i-a închinat viaţa sa una din pietrele de temelie cele mai importante la edificarea unei noi antropologii care se elaborează în diferite moduri azi şi, astfel, la edificarea fundamentelor viitorului, ale unei rase umane mai înţelepte, mai libere.

Doctrina psihanalitică poate transforma lumea. Prin ea s-a semănat un spirit de suspiciune senină, care se exersează asupra ascunzişurilor şi maşinaţiilor sufletului şi care le demască. Odată trezit, acest spirit nu va mai dispărea niciodată. El va pătrunde viaţa, va submina inocenţa ei grosolană şi o va despuia de acest patos care este propriu ignoranţei, ("Freud et l'avenir", în R. Jaccard, "Freud, jugement et témoignages", PUF, 1976).

Jean-Bertrand Pontalis. - Nu mai există nimeni azi care să scrie că freudismul este un delir de interpretare sistematizat în chip deficient, şi nici că dacă metoda merită luată în seamă, întreaga teorie trebuie abandonată (Dalbiez); nici un adversar destul de mîndru pentru a afirma, precum Alain, că psihanaliza nu este decît o psihologie de maimuţe, şi nici destul de nătărău ca să se teamă că, eliberîndu-ne demonii, ea duce la anarhie; nici un adept destul de deranjant care să explice contradicţiile capitalismului printr-o fixaţie la stadiul sadic-anal... Hotărît lucru, epoca eroică este trecută de-a binelea; pretutindeni, chiar şi la prudenţii iezuiţi, Freud este acceptat cu braţele deschise. Din delir, modă, explorare, psihanaliza a devenit... De fapt, ce a devenit? ("Aprčs Freud", Idées-Gallimard, 1971, "La découverte freudienne").

Wilhelm Reich. - Cînd l-am întîlnit pe Freud, în 1919, era un personaj foarte vioi. Deborda de viaţă. Era expansiv. Respira optimismul; clocotea de entuziasm şi pasiune. (...) Avea multă graţie în mîini, în gesturi. Ochii îi erau pătruzători. (...)

Îmi aduc foarte bine aminte de acel Congres de la Berlin, din septembrie 1922. Freud vorbise despre Das Ich und das Es (Eul şi Sinele). (...) Ceva terbil de frumos. (...) Eul este la fel de inconştient ca şi Sinele. (...) Trebuie să fii geniu ca să concepi o astfel de idee (...) Freud mergea întotdeauna pînă la esenţă. Avea fler. Un fler formidabil, formidabil, formidabil. În plan teoretic, era foarte bun. (...)

Freud era esenţialmente un intelectual. (...) Aveam impresia că pentru a-şi stăpîni propria vivacitate, propria vitalitate biologică, Freud trebuia să se contracte, să recurgă la sublimare, să adopte un fel de viaţă care nu îi plăcea, să se resemneze ("Reich parle de Freud", Payot, 1972).

Theodor Reik. - Ultima amintire şi cea mai puternică pe care Freud ne-a lăsat-o este aceea a absolutei sale sincerităţi. (...) El le-a făcut faţă acelor procese psihice descoperite la el însuşi şi la alţii; şi asta fără teamă sau discriminare. Era mai curajos decît vremurile sale. Aceste calităţi - talentul, sinceritatea absolută, aptitudinea de a-şi asuma complet ideile  - le consider a fi apanajul acelor rare persoane numite genii ("Trente ans avec Freud", Bruxelles, Complexe, 1975).

Jean-Paul Sartre. - Nu pot nega faptul că în tinereţe am resimţit o profundă repulsie faţă de psihanaliză, care trebuie să aibă o explicaţie, ca şi oarba mea ignoranţă în ceea ce priveşte lupta de clasă. Explicaţia este că eram un mic-burghez ce refuza lupta de clasă; s-ar putea spune că îl refuzam pe Freud pentru că eram francez ("Sartre par Sartre", "Le Nouvel Observateur", 26 ianuarie, 1970).

Ludwig Wittgenstein. - Am parcurs "Interpretarea viselor" de Freud împreună cu H... Această lectură m-a făcut să-mi dau seama cît de hotărît trebuie să ne împotrivim acestui mod de gîndire. (...)

În asociaţiile sale, Freud face adeseori referire la diferite mituri antice şi susţine că cercetările sale au arătat cum şi le-a putut imagina omul.

De fapt, Freud a făcut altceva. El nu a explicat ştiinţific miturile antice. El a propus unul nou. Seducţia ideilor sale este identică celei exercitate de o mitologie, ca de exemplu atunci cînd afirmă că orice angoasă constituie repetarea angoasei originare. "Totul îşi are originea într-un eveniment foarte vechi". Aproape că am crede că el se adresează unui totem. (...)

Această mitologie este puternică (Wittgenstein, "Lectures and Conversation", "Entretiens sur Freud", 1943-1946; în R. Jaccard, op.cit).

--
Material compilat din lucrarea Freud de Roland Jaccard. Cartea a apărut în limba romănă, în traducerea lui Jean Chiriac şi Coca-Nica Alina, la editura AROPA. Mai multe detalii despre carte aici.