Caracterul şi erotismul anal

Ideea de a lega anumite trăsături mai pronunţate şi permanente de caracter de erotismul anal i-a fost sugerată lui Freud de cazurile întîlnite în practica analitică. Deşi nu poate indica momentul precis în care s-a născut această idee, Freud ne asigură că această descoperire nu se bazează exclusiv pe baze teoretice.

Trei trăsături principale sînt descrise de Freud în urma cazuisticii acumulate: ordinea, zgîrcenia şi încăpăţînarea.

"Ordinea" se referă la noţiunea de curăţenie corporală dar include şi conştiinciozitatea cu care se duc la capăt mici însărcinări şi faptul de a te arăta demn de încredere. Opusul ei ar fi "neglijenţa", "dezordinea".

"Zgîrcenia" poate apărea ca avariţie, iar "încăpăţînarea" se poate transforma în sfidare, la care se adaugă mînia şi dorinţa de răzbunare.

Cel mai adesea zgîrcenia şi încăpăţînarea apar împreună şi sînt mai intim legate.

Cei care arată asemenea trăsături caracteriale au dovedit în copilăria lor o dificultate mai mare în a-şi învinge incontinenţa fecală şi chiar mai tîrziu, la o vîrstă ulterioară, au eşuat adeseori în blocarea acestei nevoi.

Ca şi copii ei au făcut parte din clasa celor care refuzau să-şi golească conţinutul intestinal atunci cînd erau puşi pe oliţă deoarece obţineau plăcere din defecare. Chiar şi mai tîrziu ei îşi aminteau că obişnuiau să reţină bolul fecal  (adeseori amintirile erau legate de fraţii şi surorile lor şi nu îi implicau direct). Din aceste indicaţii, conchide Freud, "deducem că asemenea persoane s-au născut cu o constituţie sexuală în care erotogenia zonei anale este extrem de puternică".(1)

Totuşi, întrucît aceste înclinaţii nu se mai regăsesc ulterior, putem conchide că zona anală şi-a pierdut importanţa în cursul dezvoltării sale, iar apariţia trăsăturilor de caracter pomenite mai sus trebuie pusă în legătură cu dispariţia erotismului anal.

În Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii (1905), Freud a arătat că instinctul sexual la om este foarte complex şi format din mai multe constituente instinctuale (sau pulsiuni parţiale). Excitaţiile periferice ale diferitelor părţi ale corpului (ca de pildă gura, anusul, uretra, organele genitale) contribuie şi ele la excitaţia sexuală. Aceste părţi s-au numit zone erogene - adică susceptibile să producă excitaţie sexuală. Totuşi, cantitatea de excitaţie provenind de la aceste zone nu este utilizată total în viaţa sexuală - o parte din aceasta este sublimată, adică detaşată de interesele sexuale şi deplasată spre alte interese, de altă natură.

În timpul perioadei de latenţă sexuală - de la vîrsta de cinci ani şi pînă la primele manifestări ale pubertăţii din jurul vîrstei de 11 ani - se crează formaţiuni reacţionale - ruşine, dezgust, moralitate - care se opun activităţii tendinţelor sexuale, utilizînd energia acestora din urmă.

Erotismul anal face şi el parte din aceste tendinţe, dar în cursul dezvoltării şi sub presiunea exercitată de educaţie este împiedicat să se manifeste. Astfel se face că trăsături caracteriale ca ordinea, zgîrcenia şi încăpăţînarea, descoperite la persoane care au manifestat un interes accentuat pentru erotismul anal "pot fi privite ca primul şi cel mai constant rezultat al sublimării erotismului anal"(2).

Interesul pentru ordine şi curăţenie, scrie Freud, ne da impresia unei formaţiuni reacţionale împotriva atracţiei faţă de ceea ce este murdar şi trebuie eliminat din corp - fecalele. Dar relaţia dintre încăpăţînare şi erotismul anal nu mai este atît de evidentă. Totuşi, copiii arată încăpăţînare atunci cînd trebuie să renunţe la fecale, iar în educaţia copiilor există obiceiul de a administra lovituri stimulative pe zona erogenă anală cu scopul de a le curma încăpăţînarea şi de a-i face ascultători şi supuşi. Gestul de expunere a zonei anale este legat şi el de o intenţie de sfidare sau provocare.

Conexiunile dintre bani şi defecare sînt cele mai răspîndite. Ele se găsesc pretutindeni unde mai domnesc încă moduri arhaice de gîndire: mituri, poveşti, vise, superstiţii etc. De obicei banii sînt puşi în legătură cu murdăria - aurul cu care îi răsplăteşte diavolul pe supuşii săi se transformă curînd în fecale. Iar diavolul este, după opinia lui Freud, personificarea vieţii instinctuale inconştiente.

Există o superstiţie care leagă găsirea unei comori de defecare, iar în vechea doctrină babiloniană aurul este "fecalele iadului". "Este posibil, scrie Freud, ca identificarea aurului cu fecalele să se datoreze contrastului dintre cea mai preţioasă substanţă cunoscută de om şi cea mai ne-preţioasă, pe care o rejectează ca materie inutilă"(3).

În tratamentul psihanalitic vindecarea cazurilor de constipaţie la nevrotici se realizează, de obicei, prin abordarea complexelor legate de bani ale pacienţilor. Apropierea dintre aur şi fecale, în gîndirea nevroticilor, se datorează unei circumstanţe precise: ştim că interesul erotic pentru defecare este desfiinţat ulterior, în schimb apare cel pentru bani, absent în copilărie. Astfel este posibil ca vechea pulsiune, care şi-a pierdut scopul, să îşi aproprie noul scop.

Proba relaţiei dintre erotismul anal şi trăsăturile de caracter numite aici ar putea fi şi faptul că la oamenii care au reţinut interesul pentru excitaţia sexuală anală, la vîrsta adultă, adică la homosexuali, "caracterul anal" nu este atît de pronunţat. Desigur că acest aspect trebuie studiat cu atenţie.

Şi alte zone erogene pot fi legate de complexe caracteriale. De exemplu, ambiţia "arzătoare" a persoanelor care au suferit de enurezie. Astfel că putem prefigura o formulă a constituirii caracterului pornind de la componente instinctuale: "trăsăturile de caracter permanente sînt prelungiri neschimbate ale instinctelor originare, sublimări ale instinctelor, sau formaţiuni reacţionale împotriva lor."(4)

Note:
1. S. Freud: Character and Anal Erotism.

2. Op. cit.

3. Op. cit.

4. Op. cit.

--
Material de I. Dascălu

<- Înapoi la prezentare de carte