Alfred Adler (1879-1937) devine, din 1902, membru al grupului vienez adunat în jurul lui Freud şi ia astfel parte la seratele de miercuri seara, unde aveau loc discuţii pe teme psihanalitice, în apartamentul lui Freud.

Adler a fost primul preşedinte al Asociaţiei vieneze de psihanaliză (1908) şi a condus împreună cu Stekel Zentralblatt fur Psychoanalyse.

Tot el este primul dintre elevii importanţi ai lui Freud care s-a separat de magistru, în 1911, pentru a-şi fonda, împreună cu 9 membri ai Societăţii vieneze, propria şcoală numită psihologie individuală.

Din 1926, Adler va lucra mai ales în America, iar din anul 1935 se va stabili definitiv acolo. A murit la Aberdeen, Scoţia, în 1937, în cursul unui turneu de conferinţe.

În monografia sa Studie uber Minderwertigkeit von Organen [ Compensarea psihică a stării de inferioritate a organelor] - Berlin şi Viena, 1907 -, din care a extras o conferinţă ţinută la 7 noiembrie 1906 în faţa cercului vienez de miercuri, el a afirmat că a constatat adeseori o fimoză în cazurile de enurezie.

Freud şi-a arătat, desigur, dezacordul faţă de concepţiile proaspătului său partizan, concepţii care se abăteau vizibil de la principiile stabilite de el.

Într-adevăr, curînd, Adler avea să se axeze pe raportul dominator-dominat, aşa încît în optica sa complexul lui Oedip nu mai era decît o simbolizare a unei probleme mult mai importante, care aducea în scenă copilul vulnerabil căutînd să îşi compenseze inferioritatea fizică în faţa tatălui, în dorinţa sa de a-şi poseda mama.

--
Traducere şi adaptare I. Nicolau

--

<- Înapoi la Dizidenţi