O M E N # 4 - E D I T O R I A L

Înţelegere intelectuală
şi insight psihologic

Cineva îmi reproşează faptul că îmi scriu revista la un nivel mediocru, că ea se adresează oamenilor de rînd, indivizilor fără cultură. Altcineva îmi explică această poziţie sau mai degrabă sesizează următoarea anomalie: "Este curios că deşi x ţi-a atras atenţia că cele scrise în revistă sînt "la mintea cocoşului", el nu este capabil să se folosească de ele, să le aplice la propria sa persoană". Se naşte astfel problema, binecunoscută la psihanalişti, a insightului, a clarificării care urmează edificării intelectuale.

Există două planuri de înţelegere: înţelegerea intelectuală şi cea psihologică. Pe primul plan, omul verifică logica unui discurs, a unei rostiri, şi se declară de acord cu ea. Ba chiar poate "înţelege" şi lămuri o sumă de necunoscute din viaţa sa şi din lumea exterioară, ca atunci cînd, de pildă, ţi se explică cum ia naştere tunetul, sau care este compoziţia apei, etc. Pe al doilea plan, înţelegerea este însoţită de o modificare corespunzătoare a atitudinii psiho-sociale, de o transformare de substanţă în conduita persoanei, de un soi de metanoia care nu poate trece neobservată de cei din jur. Această transformare este, fără îndoială, solicitată şi stimulată de psihanaliză.

Aş vrea să dau un exemplu în acest sens. O tînără doamnă se adresează psihanalizei denunţînd printre altele purtarea ei prea conciliantă faţă de un soţ care a înşelat-o în repetate rînduri. "Nu ştiu - zice ea - de ce sînt atît de înţelegătoare cu el, de ce îl iert deşi ştiu că va repeta isprava iar şi iar". Analiza scoate la iveală un complex de vinovăţie inconştient care explică purtarea mult prea pacifistă a doamnei noastre. Ea se simţea vinovată faţă de soţul ei pentru o culpă imaginară, şi de aceea avea tendinţa de a-i ierta orice, ca un fel de compensare morală a "deraierii" ei. După lămurirea acestui aspect biografic al personalităţii doamnei cu pricina, atitudinea ei (faţă de soţ) s-a modificat, a căpătat un ton mai ferm, corespunzător situaţiei.
Dacă doamna respectivă ar fi citit, de pildă în paginile revistei noastre,  relatarea unui caz ca cel al ei, ar fi înţeles desigur "raţiunea" lui, ar fi realizat logica desfăşurării unor fenomene psihice de acest gen. Ar fi putut chiar exclama că relatarea respectivă este cît se poate de banală, de la "mintea cocoşului". Ea s-ar fi situat astfel pe planul întîi de înţelegere.  Dar numai această înţelegere intelectuală nu ar fi condus automat şi la o lămurire psihologică, adică la descifrarea enigmei propriei ei purtări anormale faţă de soţ. Ea nu ar fi făcut legătura între un caz şi propriul ei caz...

Insightul psihologic este cel care trebuie provocat de psihanaliză. El este însoţit de o reacţie emoţională, de un catharsis, un soi de purjare psihică ce conduce la detentă şi la o modificare corespunzătoare a conduitei. El constituie ceea ce am putea numi "înţelegerea completă", deoarece înglobează întreaga fiinţă în actul cunoaşterii.