O M E N # 18 - E D I T O R I A L

Cine are nevoie de psihanaliză în România?

O întrebare de actualitate.

Psihologii nu au nevoie de psihanaliză. Cel puţin asta este opinia lor. La fel şi psihiatrii - vom publica în curînd, sper, comentariile noastre la un dialog cu un psihiatru în care se vorbeşte şi de psihanaliză. Psihiatrul crede că psihanaliza nu este utilizabilă, datorită costurilor şi duratei. El nu spune nimic însă de formare - ca să foloseşti psihanaliza trebuie mai întîi să ştii cum să o faci. A fi psihiatru nu garantează că eşti automat şi psihanalist (deşi mulţi psihiatri vor să credem contrariul!).

Studenţii au nevoie de psihanaliză? Nicidecum. Ei nu au nevoie decît de soluţii simple pentru a-şi finaliza studiile şi a obţine diplome. E o vorbă printre candidaţii la permisul de conducere auto: "numai să iau examenul că restul vine de la sine". Aceeaşi ideologie e prezentă şi în şcoli şi facultăţi: "mai întîi diploma şi apoi restul"!

Dar poate că psihanaliza este utilă pentru cei care vor să aplice hermeneutica ei la produsele culturii, ale spiritului? Nu ştiu cîte studii de acest gen, în care este implicată psihanaliza, putem semnala la noi. Nu pot afirma că nu există. Dar nici că numărul lor este semnificativ. Totuşi, chiar dacă ar fi semnificativ putem oare limita psihanaliza nu mai la aplicaţiile ei în interpretarea fenomenelor culturii? Nu cred. Psihanaliza este şi rămîne mai ales o terapie.

Şi pentru că am ajuns pe acest teren, al (psiho)terapiei, să ne întrebăm cîte mii sau zeci de mii de oameni suferă de afecţiuni obscure, fără substrat organic, care sînt totuşi tratate de medici. Cîte angoase, anxietăţi, fobii, simptome psiho-somatice, isterice etc. nu sînt, oare, abordate inadecvat cu instrumentele medicinei alopate? Psihanaliza ar putea avea un public numeros în România. Dar nu are. Din două motive:

1. La noi nu se practică o psihanaliză terapeutică. Cei care susţin contrariul confundă terapia cu hermeneutica.

2. Publicul larg nu ştie despre sau nu are încredere în psihanaliză. Românul nu este foarte deschis la nou şi, în orice caz, cu instinctul său materialist excesiv nu poate preţui o terapie prin cuvînt, adică fără ajutorul unor remedii vizibile, materiale. (Excepţie făcînd intervenţiile sfinţilor, ale îngerilor sau ale bioterapeuţilor.)

Aşadar, cine are nevoie de psihanaliză în România?

Jean Chiriac